Acordarea de recompense financiare și non-financiare pentru profesorii care au performanțe la nivel școlar, județean și național, prevăzută în programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR

2.215 vizualizări
Nivelul de educație, câștig salarial
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Programul de guvernare pe care coaliția PSD-PNL-UDMR îl va prezenta luni în Parlament prevede acordarea de incentive financiare și non-financiare ca mod de încurajare a cadrelor didactice. Astfel, profesorii cu rezultate excepționale la nivel școlar, județean și național pot primi „bonusuri, premii, sau alte beneficii menite să recunoască și să încurajeze performanța profesională și contribuția la îmbunătățirea calității educației”, după cum se arată în documentul obținut de G4Media.ro.

Punctul 4 al capitolului dedicat Ministerului Educației și Cercetării, intitulat „Profesionalizarea și susținerea carierei didactice: formare, perfecționare și evaluare” stabilește, ca primă măsură, „implementarea unor mecanisme de motivare financiară sau non-financiară pentru cadrele didactice, bazate pe performanță, la nivel școlar, județean și național.”

„Aceste mecanisme pot include bonusuri, premii, sau alte beneficii menite să recunoască și să încurajeze performanța profesională și contribuția la îmbunătățirea calității educației”, se arată în continuare.

Prevederea este asemănătoare unei prevederi deja incluse în Legea Învățământului Preuniversitar, care urmează să se aplice începând cu anul școlar 2025-2026.

Este vorba de acordarea premiului pentru activitate suplimentară, prevăzut în articolul 217, alineatul 3 din legea menționată.

Art. 217 – „(3) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de premiul pentru activitate suplimentară, acordat de două ori pe an, prin decizie a directorului unității de învățământ. Fondurile pentru acordarea acestui premiu se constituie în limita unui procent de 2% aplicat asupra fondului de salarii de la nivelul unității de învățământ. Criteriile specifice pentru acordarea premiului se propun de către consiliul de administrație al unității de învățământ, pe baza metodologiei-cadru aprobate prin ordin al ministrului educației, și se aprobă prin hotărâre a consiliului de administrație al DJIP/DMBIP.”

Această măsură pare să fi fost introdusă în contrapondere cu cea propusă de Marcel Ciolacu, care, la începutul mandatului de prim-ministru, a solicitat Ministerului Educației să vină cu soluții pentru criteriile de performanță în Învățământ, după cum a scris Edupedu.ro în decembrie anul trecut.

  • Cu toate acestea, Marcel Ciolacu nu a mai adus în discuție aceste criterii spre finalul mandatului său.

După cererea premierului, venită în contextul publicării rezultatelor PISA 2022, în urma cărora România s-a plasat pe penultimul loc în clasamentul țărilor din Uniunea Europeană, ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că țara noastră lucrează împreună cu experții Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru întocmirea criteriilor de salarizare bazate pe performanță.

Ca urmare a primelor discuții avute cu reprezentanții OCDE, Ligia Deca a declarat că „sistemele care salarizează diferit, în funcție de performanță, de regulă, o fac cu bonusuri salariale”.

  • „Pentru astfel de bonusuri, noi avem un sistem, se numește de gradație de merit, cu niște criterii, avem în lege un alt sistem, și anume fondul de 2% din fondul salarial la dispoziția directorului, care va fi o altă sursă de stimulare a celor cu performanțe ridicate”, a explicat aceasta.

La același punct, programul de guvernare include și următoarele măsuri:

  • Inițierea unor programe pilot privind descentralizarea recrutării resurselor umane, având ca obiectiv creșterea autonomiei școlilor;
  • Continuarea reformei formării inițiale și continue a cadrelor didactice, pentru îmbunătățirea calității pregătirii profesionale a viitorilor profesori (licență didactică de dublă specializare; masterat didactic), precum și dezvoltarea continuă a competențelor acestora pe parcursul carierei în acord cu Profilul și standardele profesionale pentru cadrele didactice;
  • Crearea unui sistem național de monitorizare a programului de mentorat pentru profesorii debutanți (până la finalul anului 2025).
Citește și:
Programul „Masa sănătoasă” se va extinde până la 1 milion de elevi în 2025, spune programul de guvernare cu care PSD-PNL-UDMR merg în Parlament / Proiectul ordonanței-trenuleț pe care ar trebui să o adopte noul guvern de coaliție prevede o nouă amânare a acestei ținte pentru 2026
Pilotarea angajării profesorilor direct de către școală „cu obiectiv creșterea autonomiei școlilor” – prevedere în programul de guvernare PSD-PNL-UDMR
Revizuirea planurilor-cadru, în care „accentul va fi pus pe pregătirea pentru meseriile viitorului” și care vor aborda inteligența artificială – promisă de coaliția PSD-PNL-UDMR în programul de guvernare / La nivel de liceu, nu au fost adoptate nici până acum noi planuri-cadru
Reducerea birocrației din școli, pentru ca profesorii “să se poată concentra mai mult pe actul educațional și pe dezvoltarea profesională” – prevedere din programul de guvernare PSD-PNL-UDMR

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Recompense nonfinanciare???
    Coșuri cu pliante si pixuri inscripționate, pantofi de unică folosință, poză cu conducătorul iubit…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cristian Ghinea, USR, după o primă analiză a tezei de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode: Este o rușine pe obrazul Guvernului dar și al mediului academic, vorbim despre Universitatea Babeș-Bolyai care a acordat un doctorat pe această bază

USR a depus o solicitare la Universitatea Babeș-Bolyai prin care cere informații legate de întregul dosar privind teza de doctorat a lui Lucian Bode: „Teza de doctorat este doar un…
Vezi articolul

OFICIAL România are 302.173 copii și elevi defavorizați, dar Guvernul oferă câte 500 de lei doar pentru 260.000 dintre ei. Banii vin sub formă de „tichete educaționale” pentru haine și materiale școlare. Ordonanța de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial

România are 302.173 copii și elevi defavorizați, potrivit Ministerului Educației, dar Guvernul a decis să ofere câte 500 de lei doar pentru 260.000 dintre ei, potrivit Ordonanței de Urgență a…
Vezi articolul

Ionuț Dumitru, economist-șef Raiffeisen Bank, consilier onorific al premierului Bolojan: Cheltuielile cu salariile din educație sunt „relativ mici”, comparativ cu media europeană, în timp ce achizițiile publice în educație sunt „foarte mici”. Cheltuim puțin și obținem rezultate și mai slabe decât ar fi normal

În cadrul conferinței anuale a Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din 4 iunie 2025, economistul-șef al Raiffeisen Bank, Ionuț Dumitru, actual consilier onorific al premierului României, a prezentat o analiză amplă a…
Vezi articolul