Rectorii Universităților București și Babeș-Bolyai îi încurajează pe tineri să vină în centrele universitare, chiar dacă studiază online. Marian Preda: E important să fie într-un pol economic urban / Daniel David: Viața universitară nu înseamnă doar prezența fizică la cursuri

Studenții au fost nevoiți să se gândească bine dacă vor petrece noul an, care începe astăzi, în centrul universitar (la cămin sau în chirie), sau vor rămâne acasă pentru a…
Vezi articolul

De ce atrage România din ce în ce mai mulți studenți francezi la medicina veterinară? Secțiile în engleză și franceză de la Facultatea din Cluj sunt tot mai căutate, deși taxele și costul vieții au crescut

Aproape fiecare al doilea tânăr medic veterinar din Franța a studiat într-o altă țară din Uniunea Europeană. Cu un examen de intrare mai puțin solicitant și beneficiind de recunoașterea diplomei,…
Vezi articolul

Universitățile nu se vor mai închide la apariția a 3 cazuri confirmate de COVID-19 – noi reguli în proiectul care modifică ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, anunțate de președintele Alianței Naționale a Studenților

Universitățile nu se vor mai închide automat la doar trei cazuri de coronavirus confirmate în formaţii de studiu diferite, decizie care este inclusă într-un ordin comun de ministru ce se…
Vezi articolul

Rectorul Daniel David: Universitatea Babeș-Bolyai nu mai poate crește în actuala paradigmă / Reglementările sunt gândite colectivist, ministerul ne tratează ca pe campusuri proprii / UBB își propune de acum obiective world-class

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca “a ajuns în paradigma actuală la maximum de dezvoltare! În această paradigmă nu mai putem crește, ci putem aștepta ca celelalte universități din țară să…
Vezi articolul

Se redeschid facultățile: numărul studenților din universitățile românești, în creștere în acest an, după intrarea în anul I a celei mai numeroase promoții de liceu din ultimii 5 ani

Universitățile românești își redeschid începând de astăzi porțile – fizice sau online – pentru peste 540 de mii de studenți la toate ciclurile de învățământ, licență, master și doctorat, după…
Vezi articolul

Patriarhul Daniel – binecuvântare pentru noul an universitar. În pandemie și în fața”riscurilor” tehnologiei, el notează: Hristos a promis că “oricine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi”

Patriarhul Daniel a transmis joi, printr-un comunicat de presă, o “binecuvântare pentru noul an universitar”, adresată atât studenților, cât și profesorilor. În textul binecuvântării, conducătorul Bisericii Ortodoxe Române vorbește despre…
Vezi articolul

Remus Pricopie, reacție la anunțul Ralucăi Turcan privind schema de 10 milioane de euro pentru universități: Din martie până azi, sumele alocate universităților pentru măsuri anti-COVID19 se ridică la aproximativ 25 de lei de persoană

Sumele alocate de autorități universităților, pentru măsuri anti-Covid-19, din martie până acum “se ridică la aproximativ 25 de lei de persoană (studenți, profesori, personal didactic auxiliar, personal nedidactic)”, scrie rectorul…
Vezi articolul

Schemă de decontare pentru măști și dezinfectanți de 10 milioane de euro pentru universități, anunțată de Raluca Turcan. Majoritatea universităților vor desfășura cursuri la distanță, online

Universitățile vor putea deconta cheltuielile pentru măști și dezinfectanți din fonduri europene în valoare de 10 milioane de euro, a anunțat vicepremierul Raluca Turcan la reuniunea Consiliului Național al Rectorilor,…
Vezi articolul

Pricopie, reacție la alegerea lui Cîmpeanu președinte al Consiliului Rectorilor: În decembrie o să avem în Parlament 12-16 rectori politicieni, adică se va consfinți anexarea instituțiilor de învățământ superior la interesele de partid

Reacție a rectorului SNSPA, Remus Pricopie, la alegerile organizate astăzi de Consiliul Național al Rectorilor care au avut ca rezultat câștigarea unui nou mandat de Sorin Cîmpeanu, rectorul de la…
Vezi articolul

Remus Pricopie, SNSPA, o nouă acțiune împotriva lui Sorin Câmpeanu: anunță că merge în instanță pentru a arăta că mandatul acestuia de președinte al Consiliului Rectorilor a încetat de drept / Câmpeanu: Nu mă exprim pe probleme marginale

“Consiliul Național al Rectorilor (CNR) are nevoie de mai multă transparență și de respectarea cu strictețe a legii, astfel încât să redevină un exemplu de conduită democratică, ceea ce, din…
Vezi articolul
Predare exclusiv online

Predare exclusiv online la majoritatea facultăților de la Universitatea Babeș-Bolyai și două variante de model hibrid. Care este protocolul UBB Cluj-Napoca pentru cazurile de coronavirus

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a decis începerea anului universitar 2020-2021 în variante mixte, adaptate fiecărei facultăți și specializări, de la învățământ clasic, prin învățământ hibrid la învățământ complet online,…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu, Consiliul Rectorilor: Cele mai multe universităţi au decis să deruleze exclusiv online partea de cursuri. Problema deschiderii căminelor studenţeşti este extrem de acută, iar unele universităţi cer test COVID negativ la cazare

Cele mai multe universităţi din România au decis să facă exclusiv cursuri online, mare parte din seminarii vor fi susţinute tot pe internet, iar pentru aplicaţii, lucrări practice, laboratoare şi…
Vezi articolul

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești solicită universităților să publice cu cel puțin 14 zile înainte de începerea anului universitar scenariul ales și modalitatea de implementare a acestuia

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) solicită universităților să publice cu cel puțin 14 zile înainte de începerea anului universitar scenariul ales și modalitatea completă și detaliată de implementare a…
Vezi articolul

SRI anunță că Politehnica București formează din toamna aceasta ingineri care vor lucra în Serviciul Român de Informații. Costoiu, rectorul Politehnica: Sunt în jur de 10 locuri, la Automatică și la Telecomunicații

Serviciul Român de Informații anunță că, “din această toamnă, Universitatea Politehnică București formează ingineri care la finalul studiilor vor lucra în SRI”. Contactat de Edupedu.ro, rectorul Politehnica București a declarat…
Vezi articolul

Clasamentul internațional al universităților Times Higher Education 2021: Oxford, pe primul loc în lume. Două universități românești sunt pe locurile 601-800 și 801+, iar 11 ocupă un loc în intervalul 1000+

Universitatea Oxford, Universitatea Stanford și California Institute of Technology conduc clasamentul internațional al universităților realizat de Times Higher Education 2021, dat publicității astăzi. De altfel, universitățile americane domină primele 10…
Vezi articolul

Dan Cristea, profesor universitar, despre profesorii de informatică din școli: Am constatat cât de prost e predată informatica. Cred că în liceu și gimnaziu se duc cei care nu prea sunt primiți în firme

„Țin minte niște experiențe foarte neplăcute în comisii de grad, la liceu. Am constatat cât de prost e predată informatica”, a declarat la Digi24 profesorul universitar Dan Cristea, de la…
Vezi articolul

Senatul universitar decide dacă facultățile vor desfășura sau nu cursurile online. Guvernul a stabilit trei scenarii de lucru pentru universități

Desfășurarea activității didactice ce presupune prezența fizică a studenților se stabilește prin hotărâre a Senatului universitar în funcție de situația epidemiologică și de specificul fiecărei universități, în anul universitar 2020-2021,…
Vezi articolul
Zilele Educației Sexuale

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, singura universitate din România care a intrat în acest an în topul internațional Shanghai

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este singura universitate din România inclusă în tradiționalul și prestigiosul clasament/ranking internațional al universităților Shanghai (Academic Ranking of World Universities/ARWU), ocupând, în anul 2020, poziția 701-800,…
Vezi articolul
conducătorii de doctorate

Blocadă la publicarea tezelor de doctorat: Academia SRI, Universitatea Titu Maiorescu și Universitatea Cuza din Iași – printre cele care nu au trimis Bibliotecii Naționale nicio copie a doctoratelor, acuză senatorul USR Vlad Alexandrescu, care cere accesibilizarea lucrărilor de doctorat de la Academia SRI și desecretizarea studenților

Peste 20 de universități de stat și private nu și-au îndeplinit obligația de a trimite la Biblioteca Națională câte un exemplar pe hârtie și unul electronic al fiecărei teze de…
Vezi articolul
Clasamentul internațional al universităților

Directorul British Council: Momentan, universitățile britanice nu au anunțat ce valoare vor avea taxele de studiu sau dacă vor exista burse pentru studenții europeni / Sfatul ambasadorului Marii Britanii: Înregistrați-vă pentru statusul de „pre-settled”

Momentan nu s-a anunțat valoarea taxelor universitare și nici programe de burse pentru cetățenii UE, spune directorul British Council din România, Nigel Bellingham, pentru Edupedu.ro. Declarația vine în contextul retragerii…
Vezi articolul
CIVIS Open Lab

Universitatea din București anunță cele 3 scenarii pentru începerea cursurilor: activități față în față, blended cu o perioadă de „inducție” destinată studenților de anul I sau exclusiv online

Universitatea din București anunță scenariile de lucru pentru desfășurarea activităților academice în anul universitar 2020-2021. Instituția de învățământ superior informează că are în vedere activități față în față, activități academice…
Vezi articolul
Masteratul la distanță

Guvernul Orban vrea să reintroducă masteratul la distanță, în anul în care pilotează masteratul didactic pentru profesori / Plus: Toate prevederile pentru mediul universitar dintr-un nou proiect de OUG care modifică Legea educației

Guvernul Orban vrea să reintroducă masteratul la distanță, în contextul în care legea permite în prezent doar masterate cu frecvență și cu frecvență redusă. De remarcat că propunerea de a…
Vezi articolul

Guvernul britanic nu mai acordă împrumuturi de studii pentru tinerii români. Ce opțiuni vor avea de anul viitor? Simon Parker, profesor britanic stabilit în România: „Fiecare universitate va cere o taxă diferită care va varia în funcție de cursuri”

La scurt timp după votarea Brexitului, oficialii britanici spuneau că despărțirea de Uniunea Europeană nu va afecta sprijinul academic pentru atragerea celor mai bine pregătiți tineri de pe continent, însă…
Vezi articolul

Remus Pricopie acuză un joc murdar pentru putere, în spatele propunerii de desființare a CNATDCU: Ministrul Educației se află sub un atac ilegitim exercitat de anumiți politicieni cu scopul rudimentar de a-şi extinde influența în educație

“Ministrul Educației se află sub un atac ilegitim (public și nepublic), exercitat de anumiți politicieni / parlamentari / foşti miniştri, cu scopul rudimentar de a-şi menţine / extinde influența în…
Vezi articolul