Bursa „Bani de liceu” de 250 de lei pe lună nu există în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, ceea ce înseamnă că nu se mai acordă din anul școlar 2023-2024. Conform unui anunț al Ministerului Educației, „programul a fost înlocuit cu forme de intervenție socială consolidată”. Anul trecut, aproape 20.500 de liceeni s-au aflat pe lista celor care au primit această bursă.
„Ministerul Educaţiei a desfășurat, începând cu anul 2004, Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu”. Prin intermediul acestui program s-a acordat un sprijin financiar elevilor din învățământul liceal în vederea continuării/finalizării studiilor.
Începând cu anul școlar 2023 – 2024, odată cu intrarea în vigoare a Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, programul a fost înlocuit cu forme de intervenție socială consolidată”, se arată în informarea Ministerului Educației.
În anul școlar 2022-2023 au primit primi bursa “Bani de liceu” 20.498 de elevi, față de 22.853, în anul școlar trecut, 2021-2022, potrivit ministerului Educației. Lista inițială fusese publicată cu o zi întârziere, față de calendarul inițial.
Conform Hotărârii de Guvern 712/2018, banii s-au acordat pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat sau de diplomă și pe perioada practicii în producție. Bursa “Bani de liceu” era în valoare de 250 de lei pe lună.
Într-un raport al Curții de Conturi se arată că acest program a fost derulat din anul 2004: „Guvernul României a iniţiat acest program, destinat elevilor din învăţământul preuniversitar, care să sprijine material participarea acestora la procesul instructiv-educativ, combaterea sărăciei în rândul familiilor elevilor şi promovarea incluziunii sociale a copiilor. Acordarea acestui tip de sprijin financiar a avut un impact pozitiv în menţinerea elevilor în sistemul de învăţământ preuniversitar, descurajând fenomenul de părăsire prematură a şcolii şi conducând la diminuarea fenomenului de abandon şcolar înregistrat la nivelul liceal în rândul tinerilor care provin din medii sociale defavorizate economic.”
Anul trecut, ordinul care a stabilit criteriile pentru acordarea burselor școlare încălca două hotărâri de Guvern. Elevii cu bursa socială nu puteau beneficia și de bursa „Bani de liceu” sau de cea profesională, conform HG-urilor, în timp ce ordinul cu bursele publicat atunci prevedea că pot. În luna noiembrie 2022, ordinul a fost modificat, astfel încât bursa socială să nu poată fi cumulată cu bursa „Bani de liceu”.
Cine ia bursa socială, potrivit Metodologiei-cadru de acordare a burselor în anul școlar 2023-2024
Articolul 10 – „(1) Bursa socială se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat, înscriși la cursurile cu frecvență, inclusiv celor școlarizați la domiciliu sau care urmează cursurile în școala de spital, care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele situații:
a) elevi proveniți din familii care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitului pe venit, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
b) elevi minori, respectiv elevi în risc de excluziune socială, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă“, a căror familie realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitului pe venit, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
c) elevi cu unul sau ambii părinți decedați și elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
d) elevi care provin din familii monoparentale, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
e) elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, încadrate conform criteriilor din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății și al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, cu modificările și completările ulterioare, și structurate tipologic conform aceluiași ordin, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
f) elevi proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, în baza deciziei de stabilire a dreptului la ajutor de incluziune al familiei elevului.”
Iată ce sume prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198 din 2023 în privința burselor 450 de lei pe lună – bursa de merit, 300 de lei pe lună cea socială și bursa tehnologică de 300 de lei.
Despre Euro 200
În Legea învățământului preuniversitar nu există nici programul Euro 200. Pentru anul școlar 2023-2023, peste 2.170 de elevi trebuie să primească 200 de euro ca să își cumpere calculatoare, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.
Ajutorul financiar urmează să fie acordat între 18 și 29 septembrie. Cursurile anului școlar 2023-2024 au început pe 11 septembrie, potrivit structurii oficiale.
Legea nr. 269 din 2004 stabilește la art. 4 că ajutorul financiar reprezintă „echivalentul în lei a 200 de euro pentru un calculator, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăși valoarea calculatorului achiziționat”. Elevii au depus dosarele și actele doveditoare până la data de 22 mai, conform calendarului.
Pentru anul 2022, aproape 2.000 de elevi au fost selectați de Ministerul Educației pentru a primi 200 de euro, ajutor financiar, ca să-și cumpere calculatoare. O noutate o reprezintă faptul că a crescut venitul brut pe membru de familie, pentru a intra în posesia banilor la 500 de lei. Anul trecut, venitul brut pe membru de familie trebuia să fie mai mic sau egal cu 250 de lei.
Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
3 comments
Ministerul Educației? Hm, puteam sa jur ca se potriveste mai bine Ministerul Prostiei! Va mai mira ceva la acești incompetenți?!
Cat naiba mai tin aceste pomeni.Invatam elevii de mici sa fie lenesi
O dilema asemanatoare continua in liceele tehnologice in ce priveste bursa profesionala. A fost aceasta inlocuita de bursa tehnologica sau se vor acorda amandoua (ar fi absurd).
Directorii liceelor , majoritatea persoane prealuminate si binecuvantate politic, se sfiesc sa intrebe direct, asteptand lumina de la alti sfinti numiti politic, din minister.
Dati lumina!!!