Guvernul din Ungaria cere universităților să-și evalueze activitățile bazate pe inteligență artificială, în vederea unui ghid de folosire „responsabilă și bine reglementată” a acestor instrumente

Guvernul de la Budapesta a cerut instituțiilor de învățământ superior din țară să-și evalueze activitățile educaționale cu privire la folosirea inteligenței artificiale, cu scopul elaborării unui ghid privind folosirea IA…
Vezi articolul

Educația privind sexualitatea și percepția publicului asupra acesteia sunt afectate negativ de intervențiile mișcării anti-drepturi din România, de autorități și de instituțiile religioase – raport Human Rights Watch / Țara „încalcă obligațiile sale privind drepturile omului, conform legislației europene și internaționale”, acuză organizația internațională

Percepția publicului asupra educației sexuale, avortului și și contracepției, asemenea legilor și politicilor în domeniu, au fost influențate în ultimii ani de mișcarea anti-drepturi, „o campanie transnațională împotriva dezvoltării legislative…
Vezi articolul

Ce spune SRI despre conturile false din social media: au activitate redusă până la postarea repetitivă a propagandei sau dezinformării, număr neverosimil de urmăritori în raport cu activitatea și postări simultane

Ce spune SRI despre conturile false din social media, în urma : Au activitate redusă până la postarea repetitivă a propagandei sau dezinformării, număr neverosimil de urmăritori raportat la istoricul…
Vezi articolul

Eveniment Edupedu.ro, cu sprijinul Samsung Electronics Romania și Nextlab.tech

VIDEO Peste 30.000 de clase din România sunt deja dotate cu tehnologie / Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Este o infrastructură care ne permite să începem să gândim și alte metode de predare, care să se bazeze pe tehnologie. Hai să o folosim bine și deștept, pe baze științifice

Conferința națională NextEd Teach – Learn | Create | Display, un eveniment dedicat profesorilor care doresc să transforme școala într-un spațiu de învățare conectat la realitatea secolului XXI, a reunit…
Vezi articolul

Bugetul cercetării este „mult mai mare” decât cel alocat Autorității pentru Cercetare – vicepreședintele ANC, Tudor Prisecaru / Aspiranții la o carieră în domeniu au nevoie de „motivație interioară”, pentru că „nu vei avea remunerație foarte mare la început”, spune el

Școlile au nevoie de o „metodologie de finanțare” care să susțină specializarea inteligentă, inclusiv prin laboratoare sigure, a spus Tudor Prisecaru, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cercetare, în cadrul ediției…
Vezi articolul

Marcel Ciolacu, despre cum a ales emisarii români din SUA pentru relația cu administrația Trump: Am vorbit cu cel mai bogat român din Statele Unite care s-a văzut zilele trecute cu ministrul Educației din România, cu dl David, și pe urmă mi-a dat telefon și mi-a zis: Marcel, un om extraordinar domnul ministru!

Premierul Marcel Ciolacu a declarat astăzi că a apelat la diaspora românească, încercând o nouă abordare pentru a stabili legături cu administrația Trump. Șeful Executivului a anunțat că omul de…
Vezi articolul

Sorin Ion: Dacă vorbim de competenţe digitale, va trebui obligatoriu să revizuim şi curricula la clasele de învăţământ gimnazial. Sunt de vreo opt ani, sunt deja vechi, opt ani în epoca digitală înseamnă foarte mult

„Dacă vorbim de competenţe digitale, trebuie să ne întoarcem cât mai jos pe scara vârstei şi va trebui obligatoriu să revizuim şi curricula la clasele de învăţământ gimnazial, pentru că…
Vezi articolul

Educația să fie inclusă ca domeniu prioritar în Strategia națională de apărare a țării în viitorul mandat de președinte – propunere a Alianței organizațiilor studențești pentru candidații la președinție / Toate legile pe cale de promulgare să fie transmise spre reexaminare dacă nu respectă transparența decizională, mai cere organizația

Includerea Educației ca domeniu prioritar de dezvoltare și acțiune în Strategia națională de apărare a țării, în mandatul viitorului președinte al României, precum și măsuri dure pentru respectarea transparenței decizionale…
Vezi articolul

Impactul tarifelor vamale majorate de SUA – explicat într-o analiză FSEGA a Universității Babeș-Bolyai: Efecte majore, întrebarea este „cine pierde mai puțin?” / Comerțul românesc cu SUA este redus ca pondere, dar România poate resimți efectele prin „lanțurile de aprovizionare” care o leagă de economiile mari din UE

Decizia Administrației Trump de a majora „agresiv” tarifele vamale ar putea conduce, în cazul UE, „chiar și la o ușoară scădere a economiei europene pe termen scurt, dar nici SUA…
Vezi articolul

Ministrul Educației se află în vizită în SUA. Daniel David a avut întâlniri cu conducerile FMI, Atlantic Council – think-tank american cu scop de promovare a cooperării atlantice și Congressional Office for International Leadership, agenție a Congresului american: În acest context internațional complicat, extind aceste relații la un nivel mai general, întărind astfel și relațiile noastre cu SUA

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, se află săptămâna aceasta într-o vizită în SUA. Oficialul anunță că azi, la Washington DC, a avut întâlniri cu conducerea Congressional Office for International…
Vezi articolul

Profesorul Doru Căstăian, după anunțul premierului Ciolacu privind plata profesorilor în funcție de performanță: În sistemul „disfuncțional” românesc, asemenea evaluări par „absolut de nerealizat” / Probleme: lipsa criteriilor uniforme de performanță, birocrația care funcționează ca „o țară separată”

„Propunerea de a remunera sau recompensa în funcție de performanță profesorii (…) ridică probleme de formă și de fond”, ce țin de cultura școlară, lipsa unor criterii uniforme de performanță…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Bursa de valori în clasă, la ora de Matematică la care toți elevii au fost activi, implicați și conectați cu profesorul lor, Daniel Burlacu, directorul Liceului Tehnologic Ciorani: Educația financiară se face în fiecare zi, la fiecare disciplină

Matematica devine interactivă și practică prin implicarea profesorilor în programul LifeLab. La Liceul Tehnologic „Profesor Ilie Gavrilă” din Ciorani, județul Prahova, o lecție de matematică predată de profesorul Daniel Burlacu,…
Vezi articolul

Candidatul prezidențial Crin Antonescu și-a făcut campanie în Universitatea Ovidius din Constanța și în facultatea unde a studiat fiul premierului Ciolacu / Legea interzice prozelitismul politic în universități

Candidatul PSD-PNL-UDMR în alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, și-a făcut campanie, marți 1 aprilie, la Universitatea Ovidius din Constanța, unde a fost primit de rectorul Marcel Iliescu, potrivit mai multor publicații…
Vezi articolul

Muzeul Național Brukenthal închide două muzee / Muzeul Cinegetic și Muzeul Farmaciei din Sibiu vor mai putea fi vizitate doar în grupuri de minim 10 persoane și cu programare / Conducerea s-a plâns constant în ultima perioadă de alocările bugetare

Muzeul Cinegetic și Muzeul Farmaciei din Sibiu se închid pentru o perioadă nedeterminat, a anunțat Muzeul Național Brukenthal, de care aparțin acestea, informează Turnul Sfatului, preluat de G4Media.ro. Decizia a fost…
Vezi articolul

„Bancă de întrebări” pentru verificarea competențelor elevilor – lansată ca platformă digitală în Grecia / Include probleme „din viața reală” legate de matematică, științe, abilități de lectură

Ministerul Educației din Grecia a lansat la începutul acestui an o așa-numită Bancă de Întrebări „Skills4Life” (Competențe pentru viață – n.red.), instrument cu ajutorul căruia elevii de final de gimnaziu…
Vezi articolul

Administrația Trump vrea să taie 9 miliarde de dolari din subvențiile acordate Universității Harvard, pe care o acuză că ar fi permis „antisemitism instituționalizat” în campus / Cercetări care salvează vieți sunt puse în pericol, afirmă conducerea instituției

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat luni că intenţionează să priveze Universitatea Harvard de aproximativ nouă miliarde de dolari în subvenţii federale în urma unei „examinări cuprinzătoare”, după ce…
Vezi articolul
ChatGPT în școli

Inteligența artificială poate consolida învățarea, dacă instrumentele folosite sunt croite să îi asiste pe elevi, nu să le ofere direct soluții – analiză bazată pe mai multe studii de specialitate

Instrumentele de inteligență artificială pot fi folosite eficient în pregătirea elevilor, dacă urmează proceduri obișnuite de predare și de asistare a proceselor de învățare, potrivit unei analize a cercetărilor și…
Vezi articolul

Când vine vorba despre intrarea la școală, avem în vedere evaluarea abilităților sociale ale copilului, astfel încât să sesizăm dacă este cu adevărat pregătit copilul să facă față noii realități școlare, spune Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației

Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a vorbit la Observator News despre ce…
Vezi articolul

A început înscrierea la clasa pregătitoare 2025. Formularele se pot completa online, dar cererile trebuie depuse fizic de către părinți, la școală, împreună cu alte documente

Pe 31 martie 2025 a început înscrierea copiilor la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2025-2026, potrivit calendarului oficial. Cererile se pot depune și online pe înscriere.edu.ro, dar formularul completat astfel…
Vezi articolul

UPDATE Un fost secretar de stat în Ministerul Educației cere publicarea listei beneficiarilor indemnizației de merit în Educație / Parlamentarul Ștefan Pălărie cere la rândul său prezentarea celor care primesc indemnizația

Mihaela Popa, fost secretar de stat în Ministerul Educației, cere, printr-o postare publicată joi pe Facebook, ca MEC să facă publică lista beneficiarilor indemnizației de merit deciși la nivelul acestei…
Vezi articolul

Autoritățile americane au revocat viza unei cercetătoare ruse care lucrează la Harvard, știută pentru opoziția față de regimul Putin, spun colegii acesteia / Reținută, ea a fost amenințată cu deportarea

Kseniia Petrova, cercetătoare rusă care lucrează la Harvard Medical School, a fost reținută de reprezentanți ICE, instituția însărcinată cu combaterea imigrației ilegale în SUA, iar viza ei a fost revocată,…
Vezi articolul

Eveniment organizat de Edupedu.ro în parteneriat cu Samsung Electronics România și NextLab.Tech

Metode moderne de predare și instrumente digitale inovatoare la Conferința națională pentru profesori NextEd Teach: Learn | Create | Display / Eveniment fizic, la ASE București

UPDATE: Evenimentul s-a încheiat. Vă mulțumim! Mii de clase din școlile din România au fost dotate cu instrumente didactice moderne, digitale și interactive, în urma programelor și reformelor PNRR, cu…
Vezi articolul

Program de 1,5 milioane de lei pentru prevenirea violenței în școli, anunțat de Ministerul Educației / Școlile se pot înscrie până pe 11 aprilie și pot solicita până la 5.000 de lei pentru un proiect – descarcă formularele necesare / Ministrul David: Și „butonul roșu” pentru sesizări anonime ar putea fi conturat într-o săptămână sau două

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a semnat un ordin prin care sunt alocate inspectoratele școlare fonduri pentru activități menite să contribuie la prevenirea și reducerea violenței în școli, printr-o…
Vezi articolul

Ratele de succes pentru competițiile de cercetare s-au modificat „astfel încât să ajungem la în jur de 15%”, spune ministrul Daniel David / Apelul lui către cercetători: „Folosiți infrastructurile de top pentru a atrage banii, măcar banii noștri care există la nivel european”

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat, joi, că a luat o decizie prin care ratele de succes luate în calcul pentru competițiile de cercetare să crească de la…
Vezi articolul

Profesoara Magdalena Dorcioman de la Colegiul Național „Dinicu Golescu” Câmpulung Muscel, județul Argeș, despre subiectele primite de elevi la Sociologie, simulare Bacalaureat 2025: Cei care au trecut dincolo de noțiuni și s-au implicat cu gândul și cu sufletul vor fi simțit că nu a fost doar o simulare, ci un exercițiu de a deveni

Simularea de Bac 2025 la Sociologie a deschis pentru elevii de la profilul umanist nu doar un set de subiecte, ci și o ușă către introspecție, responsabilitate și umanitate, arată…
Vezi articolul

Diagnosticul sistemului de educație ce va fi prezentat de ministrul Educației în mai va include datele puse la dispoziție de OCDE, inclusiv în zona curriculară / „Avem aceeași filosofie” pentru educație bazată pe dovezi, spune Daniel David

Datele pe care le pune la dispoziția României Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), inclusiv în zona curriculară, vor fi incluse în diagnosticul sistemului de educație ce urmează să…
Vezi articolul

„Azil științific” pentru cercetători americani. Se extinde sprijinul oferit de universități europene pentru reprezentanții mediului academic din SUA afectați de politicile și tăierile de buget impuse de Administrația Trump

Mai multe universități europene au început să anunțe diverse programe prin care oferă sprijin reprezentanților mediului academic american afectat de tăierile de de buget, de atitudinea ideologică și de politicile…
Vezi articolul