Irlanda formează o echipă dedicată de terapeuți care să sprijine profesorii în lucrul cu elevi cu nevoi speciale și să acționeze atât la nivel macro, cât și la nivel de școli
Lectoratul de Limba Română din Găgăuzia funcționează din nou, cu sprijin de la București / Centrul educațional fusese închis în urmă cu patru ani
Daniel David: Aceste planuri-cadru sunt în primul rând pentru elevi. Scopul este să reușim ca cele opt competențe-cheie să fie cu adevărat competențe pe care liceenii să le dobândească
Mihaela Nabăr, director World Vision România: Avem o Românie a mai multor Românii. În mediul rural, accesul la educaţie nu este acelaşi ca în oraşe, iar abandonul şcolar este, în unele cazuri, de cinci ori mai mare comparativ cu mediul urban
Bugetul educației pe 2025 – 8% din bugetul general, mult sub pragul de 15% cerut de lege / Deși ministrul Finanțelor anunțase o creștere de 10%, ca valoare bugetul învățământului este similar cu cel de anul trecut, iar ca procent din PIB este mult mai mic: doar 3,23% / Cercetarea primește chiar mai puțin decât în 2024 – Proiect
Elevii de clasa a XII-a de la profilul tehnologic și vocațional vor termina cursurile în același timp cu cei de la profilul teoretic / Vor fi 34 de săptămâni pentru toți elevii – propuneri din noile planuri-cadru pentru liceu 2025
O bucată de tavan a căzut într-o cameră a căminului de la Școala de Poliție din Câmpina. Sindicatul Europol: „A căzut în capul unui elev în timp ce se pregătea să doarmă” – VIDEO
Triaj zilnic, izolarea elevilor cu simptome la domiciliu și aerisirea constantă a claselor – informare de la Ministerul Sănătății, după introducerea stării de alertă epidemiologică
Elev din București – ținta unui mandat de arestare emis în SUA, după amenințări false cu bombă împotriva unor școli și sinagogi americane / Se cere extrădarea lui
Titularizarea 2025 se organizează pe baza memorandumului de exceptare din anul 2024, susține ministrul Educației și Cercetării, Daniel David
Ministrul Educației, Daniel David, despre olimpiadele școlare 2025 care se suprapun: Nu avem ce face. Oamenii vor atât de multe combinații încât nu avem atâtea ore și zile în an ca să le separăm – VIDEO
Liceele vor putea avea clase de intensiv și pe alte discipline, nu doar pe limbi moderne și informatică, la specializările filologie, științe sociale, matematică-informatică și științe ale naturii – Gabriel Vrînceanu, șef-serviciu Curriculum MEC
VIDEO INTERVIU Ministrul Educației spune că nu poate interveni în procedurile care au blocat marile cazuri de plagiat din ultimii ani / Daniel David: Ministerul va analiza impactul legislației asupra eticii universitare și ar putea anunța un audit al tuturor comisiilor de etică
ULTIMA ORĂ Gramatica va fi introdusă la clasele a IX-a și a X-a „în unități de învățare”, la limba română, anunță ministerul Educației în proiectul noilor planuri-cadru de liceu 2025
SchoolHUB, linie telefonică de suport psihologic gratuită pentru situații de violență / Părinți, elevi și profesori pot suna zilnic la numărul 0374.078.078 între orele 8 dimineața și 8 seara
Material susținut de KFC