De ce România este de 20 de ani la coada Europei la testele PISA? Alte țări au schimbat modul în care predau matematica și științele și au introdus învățarea prin investigație, în timp ce școala românească a rămas concentrată pe teorie, arată un raport CEAE

România nu a făcut schimbări sistemice în predarea matematicii și științelor comparabile cu cele introduse în mai multe state europene în ultimii 10-15 ani, deși rezultatele elevilor români la testele…
Vezi articolul

Daniel David, fost ministru al Educației: Concursul de directori trebuie însoțit de regândirea statutului și salarizării acestora, altfel ajungem la selecții exigente, pentru funcții mai puțin atractive / Ce spune despre testul la care au picat 31% dintre candidați

Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din școli trebuie însoțit de schimbarea statutului directorilor, inclusiv prin salarizare adecvată, degrevări corecte de la predare și o delimitare clară…
Vezi articolul

Ministrul Educației anunță că a transmis școlilor recomandări pentru „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, la peste o lună după ce a promis un plan de măsuri pentru rezultatele slabe la PISA 2025 / Cele două programe vor urma, de regulă, orarul obișnuit, cu activități aplicative la fiecare disciplină

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, anunță marți, 20 octombrie, că a transmis școlilor recomandări pentru organizarea programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” în anul școlar 2026-2027. Cele două programe…
Vezi articolul

Pare că politicienii ar face orice numai să nu recunoască faptul că e nevoie de bani investiți ca să faci educație și noi acceptăm asta prea ușor, spune învățătoarea Ramona Buruiană-Crețu

Rezultatele României la testele PISA au o cauză principală, subfinanțarea cronică a educației, spune Ramona Buruiană-Crețu, învățătoare în Săcele, județul Brașov, într-un interviu acordat revistei Life.ro. „E un subiect care…
Vezi articolul

Clienții educației. Când elevii și părinții ajung să decidă în locul profesorilor, școala riscă să devină un azil al analfabetismului funcțional cu diplomă de bacalaureat / Op Ed Profesorul David Legman

În nicio altă profesie de înaltă calificare din România autoritatea profesională nu este atât de sistematic contestată și diluată de către beneficiarii ei precum se întâmplă în învățământ. Imaginați-vă pentru…
Vezi articolul

Viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu: Carențele majore în abilitățile educative de bază ale tinerilor de 15 ani sunt și „consecința unor alocări bugetare suboptimale pentru educație, care afectează competitivitatea unui capital esențial, capitalul uman”

Aproximativ jumătate dintre tinerii de 15 ani din România au „carențe majore în abilitățile educative de bază”, iar această situație este și o consecință a alocărilor bugetare insuficiente pentru Educație,…
Vezi articolul

Ministrul Educației anunță pentru luni un program de 1,21 miliarde de lei pentru prevenirea abandonului școlar și a analfabetismului funcțional: Școlile nu vor avea nevoie de cofinanțare / Nu spune deocamdată câte școli vor primi bani și care este sursa finanțării

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, anunță că luni, 28 septembrie, va fi lansat un program de peste 1,21 miliarde de lei pentru prevenirea timpurie a abandonului școlar și a…
Vezi articolul

ANALIZĂ Ministerul Educației știe de cel puțin trei ani ce are de făcut după PISA. Soluțiile recomandate de specialiștii în științele educației și cercetători rămân neaplicate, ba chiar ignorate, iar ministrul Mihai Dimian propune ore remediale pentru elevii cu medii sub 7 și alte măsuri pentru care nu prezintă nicio fundamentare științifică

România are de cel puțin trei ani, în propriile rapoarte PISA, diagnosticul și o parte importantă din soluțiile pentru rezultatele slabe ale elevilor: evaluări standardizate, intervenție timpurie, sprijin diferențiat pentru…
Vezi articolul

OFICIAL Programele școlare pot fi supuse unei revizuiri extraordinare dacă rezultatele la evaluările naționale sau internaționale indică disfuncționalități sistemice

Programele școlare și celelalte documente care reglementează curriculumul național vor putea fi supuse unei revizuiri extraordinare, inclusiv atunci când rezultatele elevilor la evaluările naționale sau internaționale indică „disfuncționalități sistemice”, potrivit…
Vezi articolul

Mădălina Chitez, cercetătoare: Elevii nu sunt de vină pentru rezultatele PISA. Manualele și evaluările din sistemul românesc îi antrenează pentru alt tip de gândire. Problema e sistemul

Discuția despre analfabetismul funcțional al elevilor români se oprește prea des la procente și ratează întrebarea despre textele și sarcinile de lucru întâlnite efectiv de copii, susține cercetătoarea Mădălina Chitez,…
Vezi articolul

Gabriela Noveanu, cercetător la Institutul de Științe ale Educației, coordonatoarea PISA 2025: Datele trebuie să ajungă în sala de clasă, la profesori. Nu facem antrenamente ca să-i pregătim pe elevi pentru PISA, propunem strategii de predare-învățare-evaluare care să contribuie la dezvoltarea competențelor

52% dintre elevii români de 15 ani sunt sub nivelul minim de competență la matematică, 48% la citire și 46% la științe, potrivit prezentării susținute de Gabriela Noveanu, coordonatoarea națională…
Vezi articolul

Analfabetismul funcțional a trecut de 50%. Cum a diluat Ministerul Educației cele mai slabe rezultate ale României la PISA din 2006 încoace, într-o conferință de aproape patru ore în care oficialii au vorbit despre altceva – VIDEO

Peste jumătate dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim de competență la matematică, iar procentul se apropie de acest prag și la citire. Este a doua cea…
Vezi articolul

Testăm prea mult ce se predă și prea puțin folosirea cunoștințelor în viața reală, spune fostul ministru Daniel David: Nu este ceva în neregulă cu capacitatea copiilor sau a profesorilor, problema este sistemul

Rezultatele elevilor români la evaluările internaționale arată că școala testează și formează insuficient capacitatea copiilor de a utiliza ceea ce învață în situații de viață reală, susține fostul ministru al…
Vezi articolul

Același scandal, aceeași revoltă în van: de ce nu putem repara școala doar cu indignare după PISA 2025 / Op-ed de Dana Papadima, director educațional Avenor College

Nici bine nu s-a răcit receptarea studiului despre rezultatele globale ale testării PISA 2025 cu atenția îndreptată spre cele românești, că au început să se înroșească neputincios tastele comentatorilor, avizați sau amatori,…
Vezi articolul

BREAKING Rezultate PISA 2025. România scade abrupt cu 16 puncte la evaluarea competențelor elevilor la Citire. Scădere și la Matematică și Științe / Pe ultimele locuri în UE și pe locurile 48-55 din 91 de țări, la cele trei competențe de bază

România înregistrează scăderi la toate cele trei competențe de bază – Științe, Citire și Matematică, inclusiv o scădere abruptă la Citire, în cadrul PISA 2025, evaluarea globală a competențelor elevilor…
Vezi articolul

George Roman, Salvați Copiii, cere abrogarea examenului separat de admitere la liceu: Nu va produce elevi mai bine pregătiți, ci o nouă piață de meditații / 60% dintre elevii de gimnaziu fac deja pregătire suplimentară

Un examen suplimentar de admitere la liceu nu îi va face pe elevi mai bine pregătiți, ci va crea o piață suplimentară de meditații, accesibilă în principal familiilor care își…
Vezi articolul

Ligia Deca: Ne uităm doar la cât economisim, nu la cât pierdem că nu investim în școli și copii / Fosta ministră spune că finanțarea suplimentară a școlilor vulnerabile prevăzută de legea învățământului nu a fost aplicată niciodată

Fosta ministră a Educației, Ligia Deca, afirmă că una dintre prevederile importante introduse prin noua Lege a învățământului preuniversitar pentru reducerea inechităților din educație nu a fost pusă niciodată în…
Vezi articolul

INTERVIU Dacian Dolean, după primul studiu românesc longitudinal publicat în Journal of Educational Psychology: Nu profesorii sunt principala problemă a analfabetismului funcțional. Ne lipsesc specialiștii

Dificultățile de citire pe care elevii le acumulează încă din clasa I nu afectează doar rezultatele școlare, ci pot contribui la dezvoltarea anxietății de citire până în adolescență, arată un…
Vezi articolul

Primul studiu românesc longitudinal pe o perioadă de 8 ani publicat în Journal of Educational Psychology arată că dificultățile de citire din clasele primare și gimnaziale cresc riscul de anxietate de citire la adolescenții de clasa a VIII-a / Dacian Dolean: „Este cea mai solidă dovadă de până acum că dificultățile de citire au un efect cumulativ”

Dificultățile de citire pe care un copil le acumulează de-a lungul școlii primare și gimnaziale nu îi afectează doar rezultatele școlare, ci îi pot influența și starea emoțională până la…
Vezi articolul

Ministrul Mihai Dimian: Să nu mai avem note de 5 pentru elevi care nu au cunoștințele și competențele minime necesare pentru a obține nota 5 / Despre sprijinul pentru elevi, nicio vorbă

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, susține că, odată cu elaborarea standardelor de învățare prevăzute de noul Cadru de Referință al Curriculumului Național, este important „să nu mai avem note…
Vezi articolul

Daniela Orășanu, directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani: În România încă ne întrebăm care e rolul educației, care rolul școlii, cât de importantă este școala astăzi în formarea unui copil / Școala nu este o fabrică unde las copilul și îl scot după 6 ore gata educat

Directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani, Daniela Orășanu spune că în România „încă ne întrebăm care e rolul școlii și al educației”. Invitată la InfoEdu la TVR…
Vezi articolul