BREAKING Niciun elev nu va primi cuantumul minim al burselor, altele decât cele sociale, stabilit de noua lege a Educației, cel puțin în acest an școlar, pentru că în fiecare lună sunt zile de vacanță – proiectul cu regulile de acordare

Niciun elev din țară nu va primi bursele școlare în cuantumul minim prevăzut de noua lege a educației, din septembrie, pentru că bursele de merit, de excelență olimpică și tehnologice…
Vezi articolul

Plata burselor școlare pe timpul vacanței de vară 2023. Doar elevii cu burse de ajutor social primesc banii și când nu sunt cursuri / Condiție: să nu aibă mai mult de 20 de absențe nemotivate și să nu fie corigenți la mai mult de o materie

Doar elevii cu burse de ajutor social primesc banii și pe timpul vacanțelor școlare, cum este perioada de vară dintre doi ani școlari, potrivit ordinului cu criteriile de acordare a…
Vezi articolul

EXCLUSIV Școlile nu trebuie să respecte ordinul de ministru în cazul cumulării bursei sociale cu bursa „Bani de liceu”, respectiv cea profesională. Secretarul de stat Florian Lixandru: A fost o scăpare în ordin

Școlile nu trebuie să respecte ordinul de ministru în cazul suprapunerii bursei sociale cu bursa „Bani de liceu” sau cu cea profesională, ci trebuie să pună în aplicare prevederile hotărârilor…
Vezi articolul
Cei cu medii sub 5, școli profesionale

SURSE Ministerul Educației nu s-a prezentat la audierile de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în privința ordinului ce elimină bursele rurale pentru liceeni și bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a

Ministerul Educației nu s-a prezentat la audierile de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în privința ordinului ce vizează criteriile de acordare a burselor, potrivit unor surse Edupedu.ro. Audierile…
Vezi articolul

DOCUMENT O listă „clară” cu documentele pe care părinții trebuie să le depună pentru dosarul de bursă, solicitată Ministerului Educației de Federația Părinților / Unele cereri ale școlilor sunt abuzive – să declare părinții la notar că nu au conturi bancare sau că nu au călătorit în străinătate

Solicitarea vizează trimiterea către școli, de la Ministerul Educației, a unei „informări clare” privind „documentele prin care părinții trebuie să dovedească îndeplinirea criteriilor de acordarea burselor în funcție de tipul…
Vezi articolul

Avocatul Poporului critică eliminarea burselor rurale pentru liceeni: Se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar Proiectului România Educată

Prin eliminarea burselor sociale pentru liceenii care învață într-o altă localitate față de cea de domiciliu „se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu se contrazice și îi acuză de politicianism pe cei care critică eliminarea burselor sociale de 200 de lei pentru liceenii din sate care învață în altă localitate, pe care tot ministrul le-a introdus la începutul anului / Atunci prezenta cu aplomb faptul că bursa nu este condiționată de venit / Niciun cuvânt despre cum 180.000 de elevi de clasa a V-a nu mai pot primi burse de merit

Ministrul Educației nu mai este de acord cu el însuși și cu măsura propusă în urmă cu 9 luni, când a introdus bursele sociale și pentru liceenii din mediul rural…
Vezi articolul

Bursele de merit și cele de performanță sunt acordate prin solicitarea dirigintelui, fără să depună elevii vreun act sau o cerere – modificările din noul ordin cu criteriile pentru burse / Situația școlară pe primul semestru nu generează revizuirea listei elevilor care beneficiază de burse de merit

Noul ordin, care modifică și completează criteriile de acordare a burselor, obținut de Edupedu.ro, prevede că bursele de merit și cele de performanță se acordă la propunerea dirigintelui și elevii…
Vezi articolul

Monitor PNRR: Ministerul Educației a atins cele 2 jaloane de la finalul anului trecut și mai are peste 40 până în 2026, pentru reformele de 3,6 miliarde euro în Învățământ. A doua parte a programului de granturi pentru școlile cu abandon mare va fi cu burse pentru elevii din clasa a VIII-a, anunță Corina Atanasiu la lansarea proiectului de monitorizare

„Planul Național de Redresare și Reziliență dedică un capitol consistent educației (…), un capitol de 3.6 miliarde de euro. Acesta are 44 de jaloane și ținte care trebuie atinse până…
Vezi articolul

Ce lipsește din argumentația despre burse a ministrului Cîmpeanu? Adevărul: Scade cu 185 de mii numărul elevilor care au primit în acest an bursă de merit, după ridicarea pragului la 9,50 / Bugetul pentru bursele de merit este tăiat cu 35%

Numărul elevilor care iau burse de merit scade cu 185 de mii, iar bugetul pentru bursele de merit scade cu 35%, potrivit calculelor făcute de Edupedu.ro pe baza datelor oficiale…
Vezi articolul

Consiliul Elevilor acuză Ministerul Educației de un „masacru al burselor școlare” prin eliminarea mediilor de la 8.50 la 9.50 în acordarea bursei de merit și susține că instituția „face economie pe spatele a milioane de elevi” / Amenință cu proteste generale dacă nu se revine asupra deciziei

„Ministerul Educației tocmai ce a decis să priveze zeci de mii de elevi de dreptul la educație, printr-un masacru al burselor școlare, care se vor acorda pentru un număr mult…
Vezi articolul

Competiția pentru burse totale de studiu, pentru elevii de clasa a VIII-a care vor să se înscrie anul viitor în clasa a IX-a la Școala Americană din București, deschisă din 18 februarie

Competiția pentru obținerea de burse totale de studiu la Școala Americană Internațională din București (AISB) demarează pe data de 18 februarie 2021, cand va avea loc online o seară de informare, de la 18:30, potrivit…
Vezi articolul