Browsing Tag
daniel david
Concursuri „pe bune” pentru inspectorii școlari, în locul numirilor politice, în analiza ministrului Daniel David: În luna iunie voi veni cu o propunere / Dacă eu am o anumită viziune pe educație, dar 10 inspectori se opun, ce facem?
Mihai Pop, șeful Inspectoratului Școlar Maramureș, către profesori: Hai să facem toți cinci lucruri în fiecare lecție. După consolidare trebuie să avem minute de învățare la fiecare oră de curs. Dacă știm că avem elevi care nu pot învăța acasă din diverse motive, predăm mai puțin și învățăm lecția cu ei la clasă
Ministrul Educației, întrebat dacă mai știe să facă un calcul diferențial: Acele exerciții de matematică, poate complicate de liceu, m-au ajutat să nu fiu prost. Ele sunt pentru creier ca mersul la sală pentru corp. Nu mergi la sală neapărat ca să fii campion, dar „te ține în priză”
Profesorii de limba franceză vor fi formați până în 2028 într-un program al Ministerului Educației și Organizației Internaționale a Francofoniei, anunță Daniel David după o întâlnire cu trei ambasadori, șeful OIF Europa Centrală-Est și președintele AUF
Eveniment Edupedu.ro, cu sprijinul Samsung Electronics Romania și Nextlab.tech