Material susținut de Orange România
Elena Frunză, profesor de TIC în Bacău cu elev intrat în top 3 în Concursul SuperCoders: Elevilor le place mult să se joace și le-am transmis ideea – de ce nu v-ați juca cu jocuri create de voi? / Cum transformi programarea într-o pasiune
Temele pentru acasă au avantaje pentru copiii de școală primară, dar nu-i ajută aproape deloc, din punct de vedere al rezultatelor de învățare, pe cei care nu primesc ajutor – analiza unui cercetător britanic
LISTA Ministerul Educației a ales cele 329 de școli care vor pilota testarea standardizată până la finalul anului școlar 2021-2022, pentru elevii tuturor claselor, mai puțin cele din anii terminali
OFICIAL Ordinul de ministru privind pilotarea evaluării standardizate la limba română, matematică și istorie, până la finalul acestui an școlar pentru elevii din clasele I-XI, mai puțin pentru cei de a VIII-a, publicat în Monitorul Oficial / Protocolul de colaborare între minister și firma care va face evaluările este cu titlu gratuit, dar nu se menționează numele acesteia
OFICIAL Hotărârea cu cifra de școlarizare pentru anul școlar 2022-2023, publicată în Monitorul Oficial / Inspectoratele pot să publice broșura de admitere cât mai curând
OFICIAL Numărul de săptămâni de cursuri crește anul viitor școlar pentru liceenii claselor a XII-a și a XIII-a din învățământul tehnologic
Premierul Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, către lotul olimpic de matematică al României: Indiferent unde veţi învăţa în viitor, atunci când consideraţi că se cuvine, să vă întoarceţi acasă / Guvernul va dubla alocaţia zilnică a fiecărui elev participant la olimpiade naţionale, anunță prim-ministrul
Zilele libere de sărbătoare legală în care nu se lucrează și pică sâmbătă sau duminică, să se acorde în zilele de după weekend – proiect de lege
ULTIMA ORĂ Baremele de corectare și notare pentru testele de antrenament, setul 3, Evaluarea Națională 2022, au fost publicate
Inspectoratele școlare nu au publicat broșurile de admitere la liceu până acum fiindcă au așteptat ca Ministerul Educației să aprobe HG-ul cu cifra de școlarizare pentru anul viitor
VIDEO Elevi de școală generală construiesc în București un Sistem Solar, parcurgând distanțe mari pe jos pentru a înțelege dimensiunile uriașe dintre planete / Pe traseu vor marca locul planetelor folosind baloane și fructe de mărimi diferite
Alina Sava, Banca Mondială: Urmează o evaluare pentru a înțelege „de unde au pierdut copiii, de exemplu, competențe de matematică? Ei poate nu știu din clasa a VI-a sau a V-a”, iar „acest rămas în urmă trebuie corectat” / Ministerul Educației are aceste date, la română și matematică, pe baza evaluărilor naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a
Nivelul de analfabetism funcțional al elevilor români nu are legătură cu nivelul de trai. Peste tot în România sunt elevi târâți de la șase ani, din clasa pregătitoare mai departe cu acest nivel precar, sub pragul analfabetismului funcțional, spune co-autorul Raportului național de literație, Dragoș Iliescu
Premierul Ciucă spune că sprijină învățământul dual pentru că „nu peste foarte mulţi ani 50% dintre meseriile care vor fi solicitate la vremea respectivă noi nici nu ne vom fi gândit la ele astăzi”
OFICIAL Universitățile nu mai emit studenților „adeverința de școlarizare” și „situația școlară” doar în limba română, ci și în una sau mai multe limbi de circulație internațională
Mai multe asociații de elevi și Federația Părinților și Aparținătorilor Legali critică ordinul de ministru care introduce pilotarea evaluării standardizate în acest final de an școlar: Vor fi aceste teste în concordanță cu programa școlară și sunt avizate de minister?
Cum vor fi selectate școlile din țară în care va avea loc testarea standardizată a elevilor – surse
BREAKING Ordinul de ministru care introduce testarea standardizată pilot începând cu acest final de an școlar la toate clasele, mai puțin a VIII-a și a XII-a, la limba română și matematică, a fost trimis pentru consultare partenerilor de dialog social – DRAFT
Iohannis, despre nivelul de alfabetizare funcțională al elevilor români: „Un fenomen extrem de îngrijorător și din păcate acest fenomen nu se găsește doar la tineri, se găsește și în societate la modul general” – VIDEO
BAC 2022 Sfaturi pentru proba de competențe lingvistice, Limba franceză, de la profesoara Corina Popa, Colegiul “Mihail Cantacuzino” din Sinaia: Dacă v-ați rătăcit prin Paris, sunteți singuri și trebuie să ajungeți la hotel sau la gară, important este să comunicați, chiar dacă greșiți un subjonctiv sau o concordanță la indicativ
Sorin Cîmpeanu vorbește despre evaluări standardizate și digitalizate, în câte un județ, la BAC și Evaluare Națională 2022: Nu va fi presiune pusă pe evaluatori, pentru că nu vor mai avea un loc fix și un interval orar fix în care să fie obligați să corecteze
Subiectele la Evaluare Națională 2022, clasa a II-a, proba de matematică au fost publicate
BREAKING Cîmpeanu propune public unei companii private să îi testeze pe toți elevii din clasele I-XI, fără cei de-a VIII-a, la limba română, matematică și istorie, cerându-le partenerilor sociali să discute în câteva ore ordinul de ministru care prevede asta. Testarea „pilot” s-ar face prin parteneriat, nu prin licitație publică, în perioada 30 mai-10 iunie
Consilierul prezidențial Ligia Deca contestă testarea doar scrisă a copiilor, în general, și sugerează și testarea, pe viitor, a modului în care ei învață din reprezentări grafice și clipuri video: Impresia mea este că din ce în ce mai mulți copii folosesc mediile sociale pentru învățare, inclusiv YouTube sau alte platforme și că știm prea puține despre modul în care învață copiii noștri
Cîmpeanu, un nou termen pentru noua Lege a Educației: În septembrie 2023, nu mai e mult, educația din România va funcționa pe cu totul și cu totul alte baze
RAPORT 42% dintre elevi nu pot interpreta o informație, nu pot construi idei proprii, nu pot stabili asemănări și diferențe între personaje, arată Raportul național de literație / Doar 11% au competențe funcționale de literație
2.000 de locuri pentru cei care vor să devină profesori, la nivel de licență, pentru anul universitar 2022-2023, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern / Cifra de școlarizare pentru creșe, grădinițe, școli și facultăți
Bulgaria demarează un program de burse pentru tinerii care vor să studieze în străinătate/ Până la 100 de mii de euro pe an, condiția să se întoarcă în țară timp de cel puțin trei ani după absolvire
Sorin Cîmpeanu anunță eliminarea „pasiunii” ARACIP de a se concentra pe elaborarea de documente, după ce Guvernul a adoptat standardele de modificare pentru autorizarea și acreditarea unităților de învățământ
LISTA 126 de școli au primit bani să-și facă toalete, anunță ministrul Educației de la Guvern. Mai rămân 199 cu latrine, iar pentru „o bună parte din ele s-a decis deja comasarea cu alte structuri”, adică desființarea / Cîmpeanu: Dacă autoritățile locale vor utiliza sumele, vom elimina în scurt timp total această problemă
Ce face Suedia pentru a susține digitalizarea educației, pe baza unei strategii naționale „vechi” de 5 ani: un raport de parcurs prezintă unde mai trebuie lucrat pentru ca elevii să capete anumite competențe și arată că pentru directorii de școli digitalizarea necesită atenție continuă
Parlamentarii insistă să le plătească profesorilor diferențele salariile datorate, eșalonat, timp de 5 ani, și nu pe o perioadă mai scurtă, de 2 ani, așa cum propune un amendament, reclamă USR
Nu s-a preocupat nimeni de amenajarea cancelariei pentru asigurarea unei stări de bine, a unui vestiar, a unui loc de studiu sau de relaxare pentru profesori, spune Cornelia Popa Stavri, secretar general al FSLI / Aceste lucruri aduc o contribuție importantă la sănătatea în muncă, iar profesorul ar trebui să poată beneficia de asistența unui psiholog
BAC 2022 Sfaturi pentru proba de competențe lingvistice, Limba engleză, de la profesoara Ancuța Gheorghe, Colegiul “Ion Kalinderu” din Bușteni: La proba de exprimare orală, modul de prezentare în fața comisiei contribuie la crearea unei imagini a elevului fie bine pregătit, fie lipsit de încredere
Științe: Lipsa de sprijin și stereotipurile de gen, nu lipsa de interes fac ca fetele să fie mai puțin înclinate spre studiul fizicii decât băieții – experte britanice
Sistem de evaluare a sănătății mintale a cadrelor didactice cu psihiatri și monitorizarea anuală a avizelor, soluția dată de noul secretar de stat în Ministerul Educației, Antoneta Bolchiș, pentru profesorii agresivi / Profesorii care fac ancheta, să nu fie din școala în care predă agresorul
Subiectele la proba de citit limba română la Evaluarea Națională 2022, clasa a II-a au fost publicate
Rezultate slabe, inechitate, infrastructură precară – tablou sumbru al educației românești, prezentat într-un proiect de Strategie pentru protecția drepturilor copilului, propus de Ministerul Familiei / Măsurile propuse, formulate sumar și în termeni generici
Elevii ar putea avea module de educație pentru situații de urgență și pentru acordarea de prim ajutor, din septembrie 2023, anunță ministrul Educației
Colegiul Național “Gheorghe Șincai” din București vrea să adopte modelul pilotat de Colegiul “Lazăr”, prin care elevii de clasa a XII-a merg doar 3 zile pe săptămână fizic la școală pentru materiile de BAC, în semestrul II / Proiectul de școală pilot „curăță” și orarul claselor IX-XI, organizând majoritatea disciplinelor pe module, nu pe tot anul
Rectorul universității care verifică de plagiat, de aproape 4 luni, teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, generalul Dorin Pleșcan, a fost trecut în rezervă și înaintat în grad de președintele Iohannis
Gala Elevului Reprezentant va avea loc pe 3 iunie. Elevi, profesori, părinți și reprezentanți ai comunității implicați în schimbarea educației vor fi premiați
Broșura de Admitere la liceu 2022 nu a fost publicată de niciun inspectorat, în termenul legal stabilit prin ordin de ministru
Cursurile online sincrone pentru studenți, definite de Ministerul Educației într-un proiect de ordonanță de urgență
„De când e la mine în clasă, vine la școală aproape zilnic”. Mărturia unei tinere învățătoare despre copiii din clasa ei care muncesc la câmp
A rămas o lună până la vacanța de vară a elevilor. Calendarul examenelor până la finalul anului școlar
Elevii de clasa a IV-a pot descoperi “Aventurile fantastice ale lui Metano și Electro în lumea energiei” (P)
Noțiuni de prim ajutor ar putea fi introduse la gimnaziu și liceu la disciplina Biologie – „Anatomia și fiziologia omului”, potrivit unui proiect de lege
Angajarea profesorilor, între digitalizare și dosar cu șină. Cum arată înscrierea la Titularizare 2022, cel mai mare concurs de recrutare din România
BAC 2022 Sfaturi pentru proba de competențe digitale de la profesoara Alexandra Stroe, Colegiul “Mihail Cantacuzino” din Sinaia: Elevii trebuie să salveze ce lucrează doar în folderul de examen, doar astfel evaluatorii le găsesc și le notează
Subiecte la Evaluarea Națională 2022 de clasa a II-a la limba română, publicate
Sejur de etică la Brașov. Cum arată dezbaterea academică atunci când în spațiul public domină acuzațiile de plagiat la cel mai înalt nivel? Plătitul polițelor, “exagerările”, un moment T0 și rolul instanțelor – principalele griji în deschiderea unei rare conferințe pe tema eticii universitare
Lucrările de execuție pentru sălile de sport a șase școli din sector 3 vor fi predate de municipalitate primăriei de sector pentru a fi finalizate, spune Nicușor Dan
Primăria sectorului 3 cere municipalității să-i predea execuţia lucrărilor la sălile de sport de la şase şcoli, deoarece sunt ‘lăsate în paragină’ de peste doi ani
Material susținut de programul Școala din Valiză