Consiliul Elevilor condamnă „cel mai mic buget din ultimii ani” alocat Ministerului Educației în 2023 și cere Parlamentului să amendeze Legea bugetului de stat, pentru a asigura finanțarea necesară învățământului / Președintele CNE: „Luăm în calcul inclusiv pichetarea Parlamentului”
Școlile au termen de 4 luni să își modifice regulamentele, pentru a le permite copiilor să intre în curtea școlilor după program sau în vacanțe – lege adoptată de Parlament
OFICIAL Școlile trebuie să le dea elevilor până la 342 de lei pentru navetă, de pe 12 decembrie, în avans pentru luna aceasta, iar pe 15 decembrie să le deconteze sumele din noiembrie / Tabel cu sumele forfetare și procedura pentru școli
Rectorul Universității de Medicină din Târgu Mureș: Mă aştept ca de anul viitor să funcţioneze Institutul de Neuroştiinţe – British-Romanian Academic Institute of Neuroscience. Va permite organizarea de cursuri sub forma unor şcoli de vară postuniversitare
Bugetul alocat Cercetării pentru 2023, în cadrul Ministerului Cercetării și Digitalizării, rămâne la un nivel similar cu cel de anul acesta: sub 0,2% din PIB / În octombrie, premierul Ciucă vorbea despre un buget „cel puțin dublu”
Drept la replică din partea Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” din București
Eșecurile Ligiei Deca în primele două luni de mandat, prezentate de doi parlamentari USR: Bugetul Educației la minim istoric, blocarea comisiilor anti-plagiat, ignorarea situației burselor sociale pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate
LISTA 59 de centre de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii, deschise în spitale din țară pentru a reduce timpul de așteptare din camerele de urgență, anunță Ministerul Sănătății
Rectorul SNSPA Remus Pricopie: „România va fi în 2023 parte a Spațiului Schengen” / La Viena sunt politicieni și diplomați care înțeleg că relațiile România-Austria „nu trebuie expuse unor puseuri populiste”
Ore scurtate la 30 de minute și pauze de 5 minute, joi, la Colegiul Național „I. L. Caragiale” din București din cauza unei avarii la rețeaua de gaze
Vasile Brînzănescu, matematician din conducerea instituției-cheie în verificarea plagiatelor, nou mesaj către ministrul Educației: “Dacă desființați CNATDCU, veți introduce în universitățile românești cea mai neagră perioadă din toate timpurile”
S-a deschis un nou centru de joacă și învățare pentru copiii români și ucraineni care locuiesc în București
Material susținut de BCR
VIDEO Copilul este un vector de educație, dar ca să-l putem învăța pe copil trebuie mai întâi să știm noi – apelul pentru formarea cadrelor didactice pe educație financiară predată prin situații concrete de viață, făcut de un inspector școlar în programul-pilot LifeLab by BCR
Simulare Bac 2023. Subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii din Maramureș la Informatică, Anatomie și fiziologie umană, Biologie vegetală și animală, Fizică, Chimie, Logică, Sociologie, Psihologie și Economie
Mădălin Bunoiu, președintele ARACIS: Cursurile pot fi online doar „pentru a da posibilitatea studenților să ia contact cu un profesor foarte bun, de exemplu, nu ca să reducem facturi la curent și energie” / Universitatea de Vest „Vasile Goldiș din Arad” a anunțat public suspendarea cursurilor fizice parțial pentru a reduce facturile
Un oficial ucrainean susține că rușii răpesc „în masă” copii din regiunea Lugansk: „Sunt duși în Cecenia pentru educație patriotică”
Bacalaureat 2023. Cererea pe care trebuie să o depună la școală părinții elevilor cu deficiențe, pentru asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București – document
Evaluare Națională 2023. Procedura de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe, publicată de ISMB. Părinții vor depune la școală o cerere înainte de organizarea simulărilor naționale. Model de cerere și documentele necesare
Fostă atletă de performanță, Paula Todoran, încurajează mișcarea în școlile din mediul rural prin proiectul „Sălajul în mişcare”
În Pakistan, școlile din Lahore, clasat astăzi ca fiind cel mai poluat oraș din lume, vor fi închise două zile pe săptămână pentru a proteja sănătatea elevilor
Învățământul online în facultăți, criticat de reprezentanții profesorilor și ai Guvernului, care susțin că studenții condiționează trecerea în online ca să nu abandoneze cursurile pentru că lucrează. Hadăr: Un student livra pizza în timpul examenului cu mine la rezistența materialelor
Târguri de Crăciun organizate la 25 de școli – soluție pentru a strânge fonduri necesare remedierii infrastructurii lor inadecvate
Propunerea de 2,1% din PIB pentru Educație, în proiectul de buget pe 2023 nu are nicio legătură cu prioritățile programului România Educată, spune Alianța organizațiilor studențești, care amenință cu proteste „față de nepăsarea clasei politice”
După doi ani de pauză, la Romexpo începe miercuri, 7 decembrie, târgul de carte Gaudeamus / Printre prezentări, cele mai noi volume semnate de Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman-Patapievici și Michel Houellebecq
Scădere dramatică a concurenței la școlile militare postliceale de pe un an pe altul, atrage atenția Ministerul Apărării, confruntat și cu un val de demisii din armată în condiții de război la graniță. Soluția: școlarizarea de absolvenți de licee civile – proiect de OUG
Activități gratuite pentru copii: Jocuri creative și de imaginație, povești scurte și accesibile vârstei lor
Dosar penal pentru o învățătoare din Dobroești, Ilfov, care a aprins o lampă cu ultraviolete în sala de clasă, pentru ca elevii să aibă mai multă lumină. Șase copii au ajuns la spital cu diferite leziuni
Invitație gratuită la film pentru profesori și elevi, de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, lansată de Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică
Spital Universitar la Târgu Mureş, anunțat de rectorul Leonard Azamfirei care spune că anul viitor începe construcția / Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: Să avem la nivel naţional o reţea de spitale universitare nu este un lucru rău. „Nu contează neapărat cine e proprietarul spitalului”
Simulare Bac 2023. Subiectele pe care le-au primit elevii din județul Maramureș la Matematică
UPDATE „Cadoul” Guvernului României pentru elevii sportivi legitimați la cluburi – blocarea voucherelor de 150 de lei pe lună pentru echipament și transport, abia aprobate printr-o lege în urmă cu două săptămâni. Prevederea apare într-un proiect de ordonanță de urgență
Identificarea plagiatelor: Emilia Șercan anunță o serie de workshopuri gratuite pentru studenți, jurnaliști și universitari
Cursuri gratuite pentru profesorii cu elevi ucraineni. Participanții primesc un certificat de susținere de activități la clase mixte cu refugiați ucraineni
STUDIU O treime dintre părinții din mediul rural chestionați de World Vision România ar vrea să sară peste Crăciun, din cauza greutăților financiare
Rectorul Politehnicii din Bucureşti, Mihnea Costoiu, ar putea scăpa de condamnare prin prescrierea faptelor
Universitatea din Craiova triplează preţurile la masă şi cazare pentru activităţile extracurriculare din 2023
Cu 20 de zile înainte de Crăciun, Ligia Deca spune că proiectul Legii învățământului superior este „în curs de finalizare”
La practică, studenții de la medicină „vin să sprijine pereții”, spune Ileana Spătaru, președinte al Societății Studenților în Medicină din București (SSMB): „Există locuri unde nu ne bagă nimeni în seamă”
Simulare Bac 2023. Subiectele pe care le-au primit elevii din județul Maramureș la proba de Limba română
Cel mai bine plătiți rectori și decani ai universităților de medicină activi ca „medici polivalenți” – anchetă Libertatea. Unul „primește 10 salarii din 10 funcții”
„Foarte mulți angajatori încă promovează internshipuri neplătite”, spune Francesca Cristea de la Centrul de Expertiză Europeană / „Încă sunt universități care nu acceptă practica din partea mai multor organizații de voluntariat”, potrivit acesteia
Cursuri gratuite pentru profesori, educatori și personalul auxiliar din școli și grădinițe pentru a ști ce presupune intoleranța la gluten
Material susținut de BCR