UPDATE Monica Anisie revine asupra numărului de locuri pe care îl alocă masteratului didactic. După ce inițial a spus că sunt 200 de locuri, la intervenția președintelui Consiliului Rectorilor Anisie…
Ministerul Educației a făcut publice 1.328 de teze de doctorat, din cele 7.000 promise de Monica Anisie în urmă cu 3 săptămâni. De remarcat că publicarea a avut loc în…
Elevii, mai ales cei care provin din medii dezavantajate, trebuie încurajați să-și stabilească ținte cât mai înalte, dar realiste pentru traseul lor prin școală, pentru că pe măsură ce tehnologiile…
Cifra de şcolarizare pentru clasa a IX-a în învăţământul profesional şi tehnic (licee şi şcoli profesionale şi învăţământ dual) va fi de 96.631 de locuri în anul şcolar viitor, potrivit…
UPDATE Daniel David este noul rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. David a fost ales astăzi, 3 martie 2020, cu 1026 de voturi (71,35%) din numărul total de 1403 de…
Câștigătorii celei de-a VIII-a ediții a competiției UBtalks, organizată de Universitatea din București, vor primi premii totale de peste 10.000 de lei, în baza unor parteneriate cu mai multe companii,…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca își alege marți, 3 martie 2020, rectorul pentru mandatul 2020-2024. Candidații înscriși în alegerile UBB pentru poziția de rector sunt Daniel David – psiholog, prorector responsabil…
Măsurile severe de sancționare a elevilor care comit abateri grave, precum suspendarea participării la ore sau exmatricularea, sunt comune în multe dintre sistemele educaționale ale lumii. Dar astfel de măsuri…
Interesul studenților români pentru Marea Britanie se menține ridicat, în pofida Brexit. Dar Olanda ia măsuri pentru a profita de pe urma ieșirii britanicilor din UE, pentru a-și întări atractivitatea…
Taxele de școlarizare la liceele și universitățile din principalele țări preferate de elevii și studenții români care pleacă în străinătate variază considerabil, iar maximele pot depăși 100.000 de euro pentru…
Discuție cu reproșuri între rectorul Universității Cuza din Iași, care vrea să candideze pentru al doilea mandat de rector, și câțiva profesori și studenți. “Cât ați fost ministru, iarăși este…
Senatorul Daniel Breaz, fost ministru al Culturii și fost ministru interimar al Educației, a obţinut miercuri cel de-al treilea mandat de rector al Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, potrivit…
Primul caz de infecție cu noul coronavirus a fost anunțat în România. Pe întreg Globul sunt peste 81.000 de cazuri raportate, iar virusul este răspândit în 40 de țări. Până…
Cantinele din patru instituții de învățământ din București – Școala Centrală, Liceul Jean Monnet, Liceul I.C. Brătianu și Școala Profesională Specială nr.2 au fost închise în urma controalelor efectuate săptămâna…
Primul spital universitar veterinar de urgență din România va fi inaugurat, vineri, în cadrul Facultății de Medicină Veterinară de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMVB),…
Noile reguli privind imigrația pregătite de guvernul britanic post-Brexit, anunțate săptămâna trecută, se vor aplica și studenților români dornici să învețe în Marea Britanie începând din 2021, potrivit informațiilor furnizate…
Nicolae Istudor a fost reales în funcția de Rector al Academiei de Studii Economice din București, pentru perioada 2020-2024. El a fost sprijinit de majoritatea alegătorilor în votul desfășurat marți,…
3.208 de elevi sunt afectați (stau acasă) din cauza suspendării cursurilor în unități de învățământ, din cauza gripei, anunță Ministerul Educației într-un comunicat de presă remis EduPedu.ro. Instituția prezintă situația…
Trei universități din România anunță suspendarea cursurilor sau carantină la domiciliu pentru profesorii și studenții care au fost în zone cu risc de infecție cu coronavirus. Universitatea de Vest „Vasile…
Prima fază a înscrierilor la clasa pregătitoare a intrat, teoretic, în linie dreaptă chiar de luni, prin publicarea informațiilor necesare pentru programarea evaluărilor psihosomatice a copiilor născuți după 1 septembrie…
Absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale vor da Bacalaureatul începând cu 11 mai. Sesiunea specială a exemenului de Bacalaureat va începe cu…
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și-a suspendat pentru două săptămâni cursurile, ca măsură preventivă în urma înmulțirii cazurilor de coronavirus în Italia. Purtătorul de cuvânt al Universității din…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este instituția de învățământ superior din România cu cea mai înaltă poziție în clasamentul pe 2020 al universităților din țările cu economie emergentă și singura aflată…
Blocarea publicării tuturor tezelor de doctorat „pe motiv de GDPR”, prin încălcarea legii educației, are ca principală miză „protejarea tuturor deținătorilor de titlu de doctor care au legături cu serviciile…
Condiționarea publicării tezelor de doctorat de acordul autorului este „o greșeală totală”, a declarat pentru Edupedu.ro fostul ministru al Educației Mircea Miclea. Explicațiile vin după ce ministrul Monica Anisie le-a…
Universităţile au primit în anul 2018 finanţări pentru granturi doctorale de peste 240 milioane de lei, potrivit raportului Consiliului pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS). Publicarea tuturor tezelor de doctorat, anunțată…
Universitățile încep procesul de evaluare a școlilor doctorale, după 10 ani în care nu au fost inspectate și după scandaluri de plagiat care au zguduit din temelii învățământul superior și…
Casa Nanu-Muscel, cunoscută, mai degrabă, drept „vila de la ASE”, a fost vreme de mulți ani una dintre cele mai vizibile clădiri abandonate ale Bucureștiului de altădată. Zilnic, pe lângă…
Ministerul Educației cere în instanță retragerea titlului de conferențiar obținut în 2004 de Laura Gorghiu, care astăzi candidează la funcția de rector al Universităţii Valahia din Târgovişte. La solicitarea Edupedu.ro,…
THE PLOT & THE CRAFT împreună cu Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu organizează concursul de arhitectură și prezentare arhitecturală ”A Doua Predare”. Scopul concursului este de a selecta…
Publicarea tezelor de doctorat se poate realiza de către Ministerul Educației, fără „consimțământul” autorilor, anunță Autoritatea de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, care se „delimitează” de afirmațiile Monicăi…
Lucian Puiu Georgescu, ales la sfârșitul anului trecut rector al Universității „Dunărea de Jos” din Galați și fost ministru al Cercetării în guvernul Tudose, este acuzat în Observator Cultural, sub…
Universitatea din București anunță o nouă ediție a UBtalks, program prin care vor fi premiate „proiectele #de10” înscrise de studenți, masteranzi și doctoranzi ai instituției. Este al optulea an consecutiv…
Antonio Momoc, directorul Departamentului de Antropologie culturală şi Comunicare al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), este noul decan al acestei instituții, după cum a anunțat el, miercuri, pe…
Învățământul preșcolar din România are enorm de recuperat față de cel al altor țări europene, mai ales când vine vorba de nevoile și necesitățile copiilor, părinților și personalului didactic. Concluzia…
Ministrul interimar și propus al Educației, Monica Anisie, a declarat în cadrul audierilor de la Parlament că a cerut președintelui CNATDCU ca funcția de președinte al comisiei pentru medicină –…
Ministerul Educației invocă în mod abuziv reglementările privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR) și își încalcă propria Lege de funcționare, pentru a stopa publicarea integrală a tezelor de doctorat.…
Rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, a convocat Senatul academic pentru a anunţa că renunţă la funcţie, în favoarea calităţii de senator câştigată recent, scrie publicația eBihoreanul.ro. „Demisia lui Bungău…
Mircea Beuran a fost înregistrat atât de denunțătoare, cât și de procurori în dosarul instrumentat de DNA privind o presupusă luare de mită, arată motivarea judecătorilor care au decis arestul…
„Relația dintre știință și etnicitate este una controversată. Este suficient să amintim că în secolul al XX-lea această relație a stat la baza unor programe de inginerie rasială care au…
Organizația Europeană a Studenților îi cere președintelui României să respingă legea prin care rectorii rămân veșnic la șefia universităților. Într-o scrisoare deschisă trimisă președintelui Klaus Iohannis, studenții europeni, alături de…
Profesorii Facultății de Limbă și literatură maghiară de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca se solidarizează cu profesorii din Ungaria care contestă noul curriculum școlar impus în preuniversitar de Budapesta. Anunțul…
Mai multe grupuri civice critică posibilitatea ca rectorii să rămână în funcții pe viață, introdusă în legea educației luni, printr-un amendament adus de senatorul social-democrat Liviu Pop. „Solicităm Președintelui României,…
Ministrul Educației anunță că a aprobat metodologia de evaluare a școlilor doctorale, care „va fi publicată în curând în Monitorul Oficial”. „În 45 de zile de la publicarea în Monitorul…
Minoritățile ar putea de acum înainte să susțină examenele de admitere la orice facultate, program de master și doctorat în limba maternă, stabilește un proiect de lege inițiat de UDMR,…
Înscrierea copiilor cu vârsta între 2 şi 3 ani va putea fi făcută în grădiniţe la solicitarea expresă a părinţilor, iar statul va fi obligat să finanţeze consturile de bază…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) își exprimă nemulțumirea cu privire la modul și forma în care Legea nr. 159/2019 a fost adoptată de Senatul României și solicită…
Profesorul universitar Viorel Jinga este noul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” Bucureşti. Acesta a câștigat alegerile desfăşurate luni, 10 februarie, cu 834 de voturi, în…
Senatul a adoptat, în calitate de cameră decizională, o serie de modificări la Legea Educaţiei nr 1/2011. Una dintre acestea vizează eliminarea limitei de „două mandate complete” pentru rectorii universităţilor.…
Unele instituții de învățământ superior din Anglia analizează posibilitatea să aplice tarife reduse pentru studenții din țările membre UE, după Brexit, în loc să le crească la nivelul tarifelor aplicate…
Ministerul Educației anunță că a eliminat taxele de recunoaștere și echivalare a diplomelor pentru cetățenii Spațiului Economic European și al Confederației Elvețiene. „Accesul pe piața muncii se va face fără…
Liga Studenților Iași acuză Consiliul Național de Atestare a Titlurilor Universitare (CNATDCU) pentru „amânarea unei decizii în cazul plagiatului lui Codruț Olaru, coordonat de Tudorel Toader, și solicită urgentarea procedurii,…
Numărul locurilor pentru licenţă, finanţate de la bugetul de stat pentru anul universitar 2020-2021, este de 61.000, potrivit propunerii făcute ministerului Educaţiei de către Consiliul Naţional de Statistică şi Prognoză…
Leonard Azamfirei se pregăteşte pentru al treilea mandat de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, speculând o portiță legislativă, relatează agenția ungară de presă MTI, preluată de…
Se vorbeşte mult, în ultima vreme, despre starea de bine a elevilor şi despre ce ar trebui să facem ca s-o obţinem. Am stat şi m-am întrebat câteva clipe dacă…
Prin ieșirea oficială a Marii Britanii din Uniunea Europeană efectele asupra cercetării universitare și învățământului superior sunt importante. Un raport al Comisiei Europene notează faptul că după acest „divorț” nicio…