„Noile normative prevăd reglementări mai simple, dar care au în vedere siguranţa elevilor, condiţii moderne în şcoli şi clădiri prietenoase cu mediul’, a precizat ministrul Dezvoltării, într-un comunicat de presă.…
Campanie inedită a Universității din București, în deschiderea sezonului de admitere la facultate, master și doctorat 2022. Universitatea a creat o grilă cu cinci supereroi, fiecare pentru un domeniu principal…
Ministerul Educației a publicat în cele din urmă baremul corect, la mai bine de o oră de la publicarea subiectelor și baremelor pe site-ul dedicat, după ce inițial a pus…
Subiectele pe care elevii le-au primit la Bacalaureat, la proba scrisă de Istorie, au fost rezolvate de profesorul Cosmin Florea, inițiatorul platformei oradeistorie.ro, unde elevii pot găsi resurse educaționale gratuite…
Alți 38 de elevi au fost dați afară din Bacalaureat 2022, după cei 39 de luni, în a a doua probă scrisă din cadrul examenului din această sesiune, potrivit unui…
Deputații au respins, marți, moțiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, potrivit Agerpres. Aceasta scrie că s-au înregistrat 60 de voturi pentru moțiune, 186 contra și două…
Ministerul Educației a publicat la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, baremul de corectare și subiectele de la proba obligatorie a profilului de la examenul de Bacalaureat 2022. Absolvenții de liceu au susținut astăzi…
Ministerul Educației a publicat la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, baremul de corectare și subiectele de la proba obligatorie a profilului de la examenul de Bacalaureat 2022. Absolvenții de liceu au susținut astăzi…
Ministerul Educației a publicat baremul corect pentru proba de matematică, profil pedagogic. Baremul publicat inițial era unul greșit. Ministerul Educației a publicat la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, baremul de corectare și subiectele…
Ministerul Educației a publicat la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, baremul de corectare și subiectele de la proba de Istorie din cadrul examenului de Bacalaureat 2022. În această dimineață, elevii de clasele a…
Ministerul Educației a publicat la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, baremul de corectare și subiectele de la proba obligatorie a profilului de la examenul de Bacalaureat 2022. În această dimineață, elevii de clasele…
Elevii care au dat proba scrisă obligatorie a profilului la Matematică, adică cei de la filiera vocațională, profilul pedagogic, specializarea învățător-educatoare, au avut de rezolvat varianta numărul 1 extrasă. Vezi…
„Revizuirea tarifelor pentru navetă, pentru transport local, pentru transport intra și interjudețean nu poate fi făcută corect de la centru, de Ministerul Educației. Ea trebuie să fie dependentă de consiliul…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca își exprimă, într-un punct de vedere transmis marți Edupedu.ro, „îngrijorarea” cu privire la „acțiunile politicului care afectează etica academică, demarate cu mai mult timp în urmă,…
Subiectele pe care le-au primit la matematică absolvenții de liceu, filiera tehnologică, au fost rezolvate de profesoara Florentina Pavăl de la Colegiul Național “Nicu Gane” din Fălticeni. Elevii de clasele…
Elevii de la alte profiluri decât cele realiste și tehnice au avut ca probă obligatorie a profilului Istoria, la Bacalaureat 2022. Varianta de subiecte extrasă a fost cea cu numărul…
Profesoara Florentina Pavăl de la Colegiul Național “Nicu Gane” din Fălticeni a trimis pe adresa redactie@edupedu.ro rezolvarea subiectelor pentru specializarea Matematică-Informatică. Astăzi, elevii de clasele a XII-a și a XIII-a au…
Elevii care au dat proba scrisă obligatorie a profilului la Matematică, adică cei de la filiera teoretică, profilul real, specializarea științele naturii, au avut de rezolvat varianta numărul 1 extrasă.…
Elevii care au dat proba scrisă obligatorie a profilului la Matematică, adică cei de la filiera tehnologică – profilul servicii – toate calificările, profilul servicii – toate calificările și profilul…
Elevii care au dat proba scrisă obligatorie a profilului la Matematică, profilul Mate-info, atât cei din liceele teoretice cât și cei din clasele de profil de la colegiile militare au…
În funcție de profil, tinerii care s-au înscris la Bacalaureat 2022 susțin marți proba obligatorie a profilului. Mai exact, cei de la filiera teoretică și tehnologic susțin examenul la Matematică,…
„Iar cu liceele profesionale, vă spun că sunt 467 de licee mozaic în țară. Sunt licee, iertați-mă, știu că e public, parcă suntem în Balcani: shaorma cu de toate. Aceasta…
Elevii care au terminat clasa a VIII-a se pot înscrie și fără să fi dat examenul de evaluare națională la clasa de dual de la Colegiul Economic Costin C. Kirițescu…
Marele Voievod Mihai și colegii săi din renumita clasă palatină au susținut, în fața comisiei de examinare, probele examenului de bacalaureat, scriu reprezentanții Arhivelor Naționale ale României într-o postare pe…
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, luni seara, la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta, cu timpul de 1 min…
Ministerul Educației demarează implementarea proiectului „Standardizare și evaluare unitară pentru sistemul de educație preuniversitar – STANDEV”, anunță instituția într-un comunicat. Semnarea contractului de finanțare între Ministerul Educației (prin Centrul Național…
Ministerul Educației a pus în consultanță publică proiectul de guvern privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 300 de unităţi de învăţământ…
“Sunteți la locul dumneavoastră, adică ministru al Educației în Guvernul României, doar din două perspective: sunteți în subordinea unui plagiator – deci pentru asta vă potriviți acolo – și sunteți…
Deoarece în concluziile proiectului România educată, ce vor fi transpuse în noua lege a educației, “se prevede profesionalizarea și susținerea carierei didactice, printr-un an de stagiatură imediat după absolvirea facultății,…
Varianta de rezervă la proba scrisă de Limba și literatura română din cadrul Bacalaureatului 2022 a fost publicată de Ministerul Educației luni, 20 iunie, după-amiază. Procedura prevede ca să fie…
Ministerul Educației a publicat calendarul concursului de directori, care va avea loc în perioada iunie – septembrie 2022. Concursul a fost anunțat în Parlament de ministrul Sorin Cîmpeanu. Concursul va…
Înscrierile la o nouă etapă a concursului de directori vor începe luna aceasta, pe 28 iunie, potrivit anunțului făcut în Parlament de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Înscrierile încep imediat după…
Ministrul Educației a anunțat că a solicitat aproape dublarea bugetului Educației pentru anul 2023, în replică la acuzațiile aduse de Opoziție, în Parlament, unde se dezbate o moțiune simplă pe…
Camera Deputaţilor dezbate moţiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, iar votul final va fi dat miercuri. Deputat Cristian Brian a citit textul moțiunii simple, în plen. Ministrul Educației…
În anul școlar 2021-2022 au fost înscriși 3.495.800 de elevi şi studenţi, cu 1200 de elevi mai mulți decât în anul şcolar/universitar precedent, 2020-2021, când populaţia şcolară din sistemul naţional…
39 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă la proba scrisă de Limbă și literatură română din cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie…
Senatorul Ștefan Pălărie, aflat printre inițiatatori moțiunii simple împotriva ministrului Educației, a reclamat limbajul Ioanei Lazăr, secretar general din Ministerul Educației, dintr-o postare de pagina sa de Facebook: „Rolul dumneavoastră…
Ministerul Educației a publicat la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, baremul de corectare și subiectele de la proba de Limba Română de la examenul de Bacalaureat 2022. În această dimineață, elevii de…
„Au fost subiecte așa cum era de așteptat, de nivel mediu, care, ca de obicei, nu lasă prea mult loc pentru originalitate sau pentru interacțiunea autentică, personală cu textul literar”,…
“Știu că Estonia are (…) un fel de alianță națională pentru îmbunătățirea competențelor digitale. Și vreau să fac un lucru similar”, cu firme IT naționale și internaționale, a spus, duminică,…
Laserul de la Măgurele a fost deschis participării cercetărilor din consorțiul european ELI-ERIC, iar aceștia pot veni pentru a face cercetări, a spus duminică ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, într-o prezentare…
Elevii au avut varianta 6 de rezolvat la examenul național de Bacalaureat 2022. Subiectele primite au fost adecvate profilului, cu cerințe diferite pentru profilurile teoretice/vocaționale față de cele umaniste. Diferența…
Elevii au avut varianta 6 de rezolvat la examenul național de Bacalaureat 2022. Subiectele primite au fost adecvate profilului, cu cerințe diferite pentru profilurile teoretice/vocaționale față de cele umaniste. Proba…
„Insist să fie inclusiv clase de excelență, să poată fi constituite pe modelul unor licee private, care strâng vârfurile din tot sistemul de educație din gimnaziu, le oferă condiții, iar…
„Nu am avut suficientă autonomie pentru a ne cultiva valorile, pentru a ne selecta profesorii. De aceea, trecem în plan secund selecția elevilor, nu că nu ne-ar interesa, ne interesează”,…
Obiectivele cercetărilor care merită să fie sprijinite în România și numărul mare de institute de profil, care formează un sistem foarte fragmentat, criticat de Comisia Europeană, au fost invocate de…
Promovarea examenului de Bacalaureat 2022 permite accesul în învățământul superior, adică diploma de bac este un fel de „pașaport” pentru înscrierea la facultate. Pentru a fi declarat promovat la Bac,…
Peste 117.000 de absolvenți de liceu dau astăzi, 20 iunie, proba scrisă la Limba Română din cadrul examenului de Bacalaureat 2022, potrivit Ministerului Educației. Accesul candidaților în centrul de examen…
Camera Deputaţilor dezbate, luni, moţiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, urmând ca votul final să fie dat în şedinţa de miercuri, potrivit Agerpres. Ce este o…
Peste 117.000 de candidați sunt așteptați luni, 20 iunie, la prima probă din cadrul sesiunii iunie-iulie a Bacalaureatului 2022. Examenele se vor organiza la nivel național în 475 de centre,…
Elevii de clasele a XII-a și a XIII-a susțin pe 20 iunie proba scrisă la Limba Română de la examenul de Bacalaureat 2022, conform calendarului. Potrivit unui ghid publicat anul…
Competiţia şi cooperarea fac indubitabil parte din arsenalul etologic al speciei. Ele nu se află mereu în opoziţie, de fapt, dialectica lor este, de regulă, complexă, ubicuă şi subtilă. Pe…
Sesiunea iunie-iulie de BAC 2022 continuă miercuri, 22 iunie, cu proba la alegere în funcție de profil și specializare. Într-un articol trimis pe adresa redactie@edupedu.ro, profesorul de Economie Mihai Mihăescu…
Pe cât de zgomotoase sunt festivitățile ce încheie ciclurile școlare, pe atât sunt tăcute examenele care le urmează. Așteptate cu ”spaimă și cutremurare” de elevi și părinți, ele se consumă…
Sesiunea iunie-iulie de BAC 2022 continuă marți, 21 iunie, cu proba obligatorie a profilului – Matematică (sau Istorie). Într-un articol trimis pe adresa redactie@edupedu.ro, profesoara de Matematică Alina-Elena Grecu oferă…