ad-comunicare-edupedu.ro

Primul program de masterat pentru prevenirea și managementul integrat al obezității, lansat în cadrul UMF Victor Babeș din Timișoara / Decanul Bogdan Timar: Obezitatea nu mai poate fi abordată fragmentat. Avem nevoie de profesioniști care înțeleg pacientul în ansamblul său

Primul program de studii universitare de master din Europa Centrală și de Est dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității este lansat în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor…
Vezi articolul

Fostă olimpică balcanică la Matematică propune o nouă rezolvare pentru problema 4b de la Evaluarea Națională: E o problemă care necesită creativitate și a ajutat la departajarea elevilor foarte buni

Problema 4b de la Subiectul al III-lea al Evaluării Naționale 2026 continuă să genereze noi rezolvări și comentarii din partea comunității matematice. O nouă demonstrație a fost trimisă redacției Edupedu.ro…
Vezi articolul

OFICIAL Elevii de liceu internați vor putea continua cursurile pe perioada tratamentului la spital. Programul Universității de Medicină din București a primit autorizație de funcționare / Lista spitalelor din Capitală

Ministerul Educației și Cercetării a acordat autorizația de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ preuniversitar „Școala din spital – UMF Carol Davila” din București, potrivit ordinului publicat marți, 8 iulie…
Vezi articolul

Două eleve din Suceava au obținut media 10 la Bacalaureat 2026 fără meditații în particular: Nu poți merge la examen cu doar trei opere învățate. Le mulțumesc profesorilor care au făcut un efort mai mare ca noi / Una va studia Biochimia, cealaltă vrea la Inginerie Geologică

Două absolvente din județul Suceava au obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat 2026: Elena Ioana Ilaș, de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, și Larisa Ioana Popescu,…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Mihai Dimian, susține că „excelența poate fi atinsă și fără o susținere financiară consistentă pentru meditații”, doar la școală, dar precizează că vorbește despre asta „ca om și profesor, nu ca ministru”

Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, afirmă că meditațiile pot ajuta un elev să obțină o notă mai bună la examen, însă succesul profesional și personal depinde în primul rând…
Vezi articolul

Rezultatele finale la Evaluarea Națională confirmă performanța clasei a cărei dirigintă a fost profesoara de Limba română Gabriela Șerbu, de la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău: 17 elevi au medii peste 9,50, iar cinci au luat 10 la Limba română / Am ştiut unde trebuie să îmbunătăţesc anumite aspecte

Rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2026, publicate de Ministerul Educației pe 8 iulie, confirmă performanța clasei de la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău, unde cinci elevi au obținut nota…
Vezi articolul

A luat media 10 la BAC și vrea să se facă învățătoare. Alexia Andrașoni, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara: O foarte mare implicare au avut-o, bineînțeles, profesorii din școala mea, m-au format ca om

Singura medie de 10 din județul Timiș a fost obținută de Alexia Andrașoni. Aceasta este absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, având specializarea de învățător-educatoare. „Pot să…
Vezi articolul

În practică, fișa postului a devenit un monstru birocratic, semnalează un administrator de patrimoniu dintr-o școală: Volumul de muncă este de o amploare greu de imaginat. Suntem, în același timp, economiști, juriști, specialiști în achiziții, manageri de personal, gestionari și responsabili cu logistica

Problemele cu care se confruntă administratorii de patrimoniu din școli și grădinițe au fost semnalate prin intermediul unei scrisori primite de Edupedu.ro. „În teorie, suntem încadrați ca personal didactic auxiliar.…
Vezi articolul

Examenele A-Level sau SAT: ce trebuie să știe părinții și elevii / Georgiana Popovici, profesor și doctor în Matematică și Statistică: cu cel puțin un an și jumătate înainte, un elev trebuie să înceapă să se familiarizeze cu materia și cu formatul examenului (P)

Georgiana Popovici predă la o școală privată din București și, în paralel, coordonează propriul centru de meditații Creative Learning Hub pentru pregătirea examenelor internaționale la matematică, în limba engleză. An…
Vezi articolul

Numărul mediilor de 10 la Evaluarea Națională 2026 a rămas neschimbat după contestații. Este cel mai mic număr de medii maxime din 2013 încoace / La nivel național sunt 7 absolvenți de gimnaziu cu media 10

După rezolvarea contestațiilor, numărul elevilor cu media generală 10 la Evaluarea Națională 2026 a rămas neschimbat, potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării. Concret, la nivel național sunt 7 medii de 10. După…
Vezi articolul

Virusuri purtate de păsări migratoare, reconstituirea istoriei continentului, efectele dereglărilor de mediu asupra vieții marine sunt 3 exemple de rezultate pe care le poate genera Danubius-RI, consorțiul european de cercetare fluviu-mare condus de România, spune vicepreședintele ANC, Tudor Prisecaru

Date de supraveghere și cercetare cu privire la virusurile transmise de păsări migratoare, efectele dereglărilor de mediu asupra peștilor sau informațiile pe care le oferă sedimentele despre istoria continentului european…
Vezi articolul

BAC 2026. Media 9.95 fără meditații. Elevă din Brașov: Sincer, la Română aveam cele mai mari emoții. Tot procesul meu de pregătire se datorează profesorilor de la clasă / „Nu am lăsat totul pe ultima sută de metri”, spune o altă absolventă de liceu

Două eleve de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov au abținut cea mai mare medie la examenul național de Bacalaureat 2026 din județ: 9.95. Alexia Perțea, absolventă de liceu…
Vezi articolul

Elevii din mediul rural din programul „Vreau în clasa a 9-a”, derulat de World Vision România, au obţinut o rată de promovare la Bacalaureat de 83%, peste media naţională / Elena din Vaslui: La matematică am reuşit să mă ridic de la nota 3.15 la o notă la care nu m-aş fi gândit că o să ajung, şi anume 9.35

Elevii din mediul rural din programul „Vreau în clasa a 9-a” au obţinut o rată de promovare la Bacalaureat de 83%, peste media naţională, potrivit unui comunicat de presă al…
Vezi articolul

Victor Buble, elevul de la Liceul Tehnologic de transport feroviar „Anghel Saligny” din Simeria, care a obținut media 10 la Bac 2026: Nu am vrut să merg la un liceu mai bine cotat din Deva, deoarece nu am vrut să fac naveta

Victor Buble, absolvent al Liceului Tehnologic de Transport Feroviar ”Anghel Saligny” din Simeria, este unul dintre cei doi elevi din județul Hunedoara care a obținut media 10 la Bacalaureat, potrivit…
Vezi articolul

Eleva cu singura medie de 10 la Bacalaureat 2026 din Constanța a mers peste 50 de kilometri până la Cernavodă să dea examenul: În clasa a XII-a se pune multă presiune pe elevi, ca și cum Bacul este „Totul sau nimic”

Melinda Teodora Necula, absolventă a Liceului Teoretic „Ioan Cotovu” din Hârșova, este singura elevă din județul Constanța care a obținut media 10 la Bacalaureat 2026. Eleva spune că examenul a…
Vezi articolul

OFICIAL Directorul este obligat să asigure dreptul de apărare și reprezentare a școlii în fața instanțelor pentru toate litigiile, iar nerespectarea acestei obligații reprezintă abatere disciplinară – schimbări în Regulamentul de organizare și funcționare a școlilor

Pentru toate litigiile în care este implicată o școală de stat, directorul acesteia este obligat să asigure dreptul la apărare și reprezentare a unității de învățământ în fața instanțelor sau…
Vezi articolul

Decalajul rural-urban, relevat la Bacalaureat 2026: Rata de promovare în școlile de la oraș este cu aproape 50% mai mare decât cea din școlile rurale. Rata de promovare a elevilor din rural – cea mai mică din ultimii cinci ani

Rata de promovare în școlile de la sat la sesiunea de vară a Bacalaureatului 2026 a fost de 52,22%, potrivit rezultatelor inițiale anunțate marți de Ministerul Educației și Cercetării. Rata…
Vezi articolul

Harta mediilor de 10 la BAC 2026: 45 de absolvenți de liceu au obținut medii maxime. Numărul lor este în creștere față de anul trecut / Cele mai multe medii de 10 sunt în București, Cluj și Iași

45 de elevi care au susținut examenul de Bacalaureat 2026, sesiunea iunie-iulie, au obținut media 10, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Acestea sunt rezultatele înainte de contestații. Conform comunicatului Ministerului…
Vezi articolul

Două profesoare, întrebate dacă vor mai lua clase, în cazul în care indemnizația de dirigenție va fi de 400 de lei brut pe lună, cum se discută în marja noii legi a salarizării: Îi duc până la capăt pe elevii pe care îi am acum, după care nu mai luăm altă clasă

Profesoarele Iuliana Căplescu de la Colegiul Național „Matei Basarab” și Dorica Boltașu, profesoară la Colegiul Național „Iulia Hasdeu”, ambele din Capitală, au fost întrebate în emisiunea InfoEDU dacă sunt de…
Vezi articolul