Search Results
world vision romania
Ligia Deca și alte oficialități au fost duse de World Vision România să vadă situația din două școli aflate în zone sărace din Ialomița, unde organizația desfășoară programe în sprijinul copiilor / Peste jumătate dintre elevii participanți la un sondaj în astfel de zone spun că li se cer bani de fondul clasei
Cluburi de lectură, jocuri, excursii, sprijin material și educațional pentru copiii refugiați din Ucraina, oferite de centrele Happy Bubble ale World Vision România / Lista centrelor cu adresă, program și persoane de contact
World Vision România solicită Guvernului și Parlamentului respingerea modificării legislative care ar permite redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către școli: Aceste fonduri sunt menite să ajungă în sectorul privat, neguvernamental, nu tot în bugetul gestionat de către stat / Măsura ar discrimina comunitățile vulnerabile
VIDEO Peste 170 de elevi participanți la un sondaj World Vision România declară că li s-au cerut fotografii nud. Puțin peste unu din cinci adolescenți ar vorbi cu un profesor dacă ar trece printr-un abuz sexual, potrivit organizației
UPDATE Rectorii Marian Preda și Daniel David au discutat despre „cum aducem tinerii din mediul rural în universități?”, la un eveniment online World Vision România în debutul anului academic – VIDEO
Centru de activități educaționale și recreative pentru mame și copii din Ucraina, deschis marți în București, la Romexpo, de fundația World Vision România
World Vision România solicită Ministerului Educației reintroducerea burselor sociale pentru elevii din rural: acoperirea cheltuielilor de transport nu asigură și alte nevoi specifice ale elevilor navetiști – cazarea, cantina, alte cheltuieli lunare
Prezență de cel puțin 90% a copiilor în școlile din mediul rural în care World Vision România derulează program de masă caldă, ore remediale și sprijin cu rechizite și haine
6 din 10 elevi consultați de World Vision România nu sunt de acord cu probă scrisă a BAC-ului care îi evaluează la mai multe discipline / Aproape 60% dintre ei nu vor ca mediile din gimnaziu să nu mai fie luate în considerare pentru admiterea la liceu, anunță organizația
7 din 10 profesori participanți la un sondaj World Vision România cred că examenele de admitere la colegiile naționale vor duce la inechitate / O astfel de măsură este “neconstituțională și discriminatorie”, susține organizația / 11 recomandări pentru modificarea proiectului de lege
Opt din zece minori abuzați sexual sunt fete, arată date ale World Vision România / Zeci de adolescente din mediul rural au luat parte la un program de consiliere psihologică
Părerea profesorilor despre propunerile de lege a învățământului, solicitată de Fundația World Vision România, va fi trimisă Ministerului Educației – chestionar
World Vision România: Jumătate dintre elevii care au terminat clasa a VIII-a acum patru ani au reușit să ia în Bacalaureatul / 83% din elevii de la sate care au participat la un program al organizației au luat examenul
World Vision România: Aproape unu din trei copii din mediul rural a luat sub 5 la examen, față de unul din 10 în urban / De zece ori mai multe medii de 10 la oraș, comparativ cu elevii de la sate
World Vision România: 95% dintre elevii de clasa a XII-a care au participat la un program al organizației din mediul rural s-au înscris la BAC 2022 / La nivel național, peste un sfert dintre ei s-au pierdut
Unul din zece copii din mediul rural nu frecventează deloc școala, unul din cinci spune că nu are suficientă mâncare și tot unul din cinci acuză un nivel ridicat de violență în școală – raport World Vision România
Eveniment LIVE organizat de World Vision România în programul Școala din Valiză
,,Educația digitală: de la tablă la tabletă” – un eveniment despre digitalizarea în învățământ și metode creative de predare, organizat de World Vision România și Edupedu.ro
Proiect de prevenire a abuzurilor sexuale asupra minorilor, lansat de World Vision România: Educație împotriva abuzului sexual pentru 10.000 de copii și părinți din mediul rural
World Vision România estimează că 20% dintre ucrainenii care vor intra pe teritoriul României vor rămâne aici pe termen mediu și lung. Mihaela Nabăr: Vin tot mai mulți ucraineni care vor să rămână. Asta, pentru că n-au rude, cunoștințe sau resurse financiare pentru a ajunge în alte state
Riscul femeilor din Ucraina de a fi traficate a crescut semnificativ de când a început războiul – semnal de alarmă World Vision România, de Ziua Internațională a Femeii
Articol recomandat de World Vision în cadrul programului Young Leaders, finanțat de Uniunea Europeană
TikTok poate fi folosit în scop educațional – explică tinerii din proiectele World Vision România: „Urmărim clipuri educative pentru că informația ne este prezentată prin metode non-formale, pe înțelesul nostru”
6 din 10 școli din mediul rural nu au bibliotecă – semnal de alarmă World Vision România, de Ziua Națională a Lecturii
Sondaj World Vision România: Unul din 4 copii care a participat la un chestionar a spus că a fost amenințat cu bătaia pe rețelele sociale / Copiii fac provocări (challenge-uri) pe TikTok pentru popularitate şi ca să nu fie respinşi de prietenii lor
Școlile se pot înscrie pentru granturi de câte 200.000 de euro până vineri, pentru reducerea abandonului școlar, anunță Ministerul Educației. Webinar explicativ pentru profesori și directori, organizat miercuri de World Vision România și Minister
Jumătate dintre părinţi şi profesori vor măşti gratuite, dacă cele textile se interzic / Mai puţin de 1 din 4 profesori s-ar vaccina pentru ca şcoala să rămână deschisă / 70% dintre părinţi nu vor să-şi vaccineze copiii – sondaj World Vision România, făcut în mediul rural
VIDEO Mihaela Nabăr, World Vision România: Să transformăm un pic discursurile noastre, de la cheltuială în educație, în cât investim în educație, în a vedea de fapt care sunt prioritățile atunci când vorbim de educație
Petiție comună a World Vision România, organizațiilor de părinți și elevi și a sindicatelor: 4,7% din PIB pentru educație, așa cum se întâmplă în UE
World Vision România: Şase drepturi ale copiilor de la sate, încălcate în fiecare zi / 6 din 10 școli din mediul rural nu au bibliotecă
Studiu World Vision România: Jumătate dintre familiile din mediul rural ar „anula” Crăciunul în 2021, din lipsa banilor, iar 1 din 6 părinți nu are nici măcar 10 lei pentru a cumpăra un cadou copilului
Sondaj World Vision România: 94% dintre profesori nu se simt confortabil să facă teste COVID-19 la clasă. Peste 93% nu au primit instructaj cu privire la folosirea testelor
Școlile se închid din nou primele, iar învățământul românesc, nepregătit pentru trecerea în online, este “în colaps” – World Vision România / Organizația avertizează: Vacanța de 2 săptămâni “nu poate fi recuperată”
Un leu investit în educația unei persoane care termină facultatea aduce la buget opt lei – studiu Deloitte pentru World Vision România / Fiecare nivel absolvit aproape dublează veniturile unei persoane
Educația agricolă, susținută de World Vision România prin granturi. Aproape 2.500 de elevi au optat anul acesta pentru profilul agricol la liceu
Dezbatere online Edupedu.ro - Dove
Ministrul Sorin Cîmpeanu, consilierul Radu Szekely, ambasadorul Dove Cristina Dima, psihoterapeutul Domnica Petrovai, Ionela Neagoe, directorul Colegiului „Gheorghe Lazăr” din București, și Mihaela Nabăr, directorul World Vision România – discută joi, 30 septembrie, de la 15:30, despre importanța încrederii în sine a adolescenților, în era social media
Profesia de cadru didactic să fie mai respectată și valorizată, un procent mai mare din PIB pentru Educație, asta vor două treimi din profesorii participanți la un sondaj World Vision România / Trei sferturi dintre elevii care au răspuns vor ore în format fizic, jumătate dintre ei vor lecţii atractive şi un sfert, să nu mai primească teme pentru acasă
Campanie pentru dotarea a zeci de școli din mediile defavorizate, desfășurată de World Vision România și Herlitz / 1,2 milioane de copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială / Cum puteți ajuta
Sub 9% din copiii de peste 12 ani din mediul rural sunt vaccinați anti-Covid-19 – sondaj World Vision România / Fundația va face sesiuni de informare în școli și licee
World Vision România îi propune premierului Cîțu două modele de investiții care dau rezultate în educație – burse și educație remedială cu masă caldă
Peste 98% din elevii din mediul rural, înscriși în programul „Vreau în clasa a 9-a”, au participat la BAC – World Vision România
“Pentru copiii vulnerabili, întoarcerea la școala fizică este singura opțiune pentru a evada din cercul sărăciei” – Mihaela Nabăr, World Vision România. Organizația începe o campanie pentru vaccinarea anti-COVID-19 în satele românești
Mihaela Nabăr, director World Vision România: Pandemia pe zona de educație digitală a reprezentat o oportunitate și trebuie să continuăm să construim în zona în care urmărim progresul acestor competențe digitale
VIDEO Mihaela Nabăr, World Vision România: Conectarea între un cadru didactic și un elev pe WhatsApp nu înseamnă educație. Ar trebui să transformăm profesorul din transmițător de informații în personaj care creează și știe să creeze conținut digital
Cei mai mulți copii sunt doar informați despre deciziile părinților și sunt adesea ignorați de societate și autorități – raport World Vision România
Dezbatere Edupedu.ro – World Vision România