Guvernul vrea să modifice legea „de succes” privind stagiul absolvenților de facultate, prin care s-au angajat 28 de tineri în doi ani / Autoritățile au făcut un sondaj în rândul angajatorilor și au aflat că „multitudinea de documente care trebuie întocmite, mai ales la finalul stagiului, este descurajantă”
DOCUMENT Noul coronavirus SARS-Cov-2 nu a fost eradicat – așa justifică Ministerul Educației un proiect de ordonanță de urgență pentru decontarea de tablete și laptopuri pentru elevi, studenți și profesori din fonduri europene, în condițiile din starea de alertă / „Neadoptarea de urgență ar duce la nerambursarea cheltuielilor”
Peste 2.000 de elevi și studenți vor merge weekendul acesta să afle cum e să lucrezi în turism, în 68 de hoteluri și restaurante din 28 de orașe participante la o campanie de de popularizare a industriei ospitalității
DOCUMENT Fișa de admitere la liceu 2022, publicată de inspectoratele școlare. Când au loc probele de aptitudini și cele de verificare a cunoștințelor de limba modernă sau maternă
Premierul Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, a invitat mai mulți stagiari la ședința de Guvern: Am învățat de la tânărul din dreapta că un tânăr educat astăzi este un adult câștigat mâine. Este clar că avem nevoie să continuăm să investim în educație
Parlamentul a adoptat abia acum, la două luni de la încheierea stării de alertă, legea prin care părinții aveau zile libere când școala trecea în online din cauza COVID-19
Propunerea de plată integrală în acest an și în 2023 a diferențelor salariale pentru profesori, respinsă în Comisia de Învățământ din Senat de PSD și UDMR, cu abținerea PNL, potrivit inițiatorilor
OFICIAL Înscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2022-2023 încep pe 30 mai, iar reînscrierile, în data de 16 mai – documentul trimis de minister inspectoratelor prevede posibilitatea înscrierii inițiale online, dar dosarele cu documente trebuie depuse fizic
Expertizarea tehnică pentru încadrarea în clase de risc seismic a școlilor construite înainte de 1978 și care prezintă „vizual” probleme trebuie să înceapă până la 1 ianuarie 2024 – proiect de lege
Proiect de prevenire a abuzurilor sexuale asupra minorilor, lansat de World Vision România: Educație împotriva abuzului sexual pentru 10.000 de copii și părinți din mediul rural
UTIL Manualul de proceduri pentru Evaluările Naționale 2022 la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a / Recomandările pentru profesori și elevi
Filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, în regia lui Radu Jude, a primit Trofeul Gopo pentru Cel mai bun film de lungmetraj
Profesorii își pot înscrie elevii în Competiția Națională Eroii Internetului până pe 20 mai, iar dacă se înscriu la trainingul gratuit, pot câștiga un laptop
BREAKING Înscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2022-2023 încep pe 30 mai, iar reînscrierile, în data de 16 mai, potrivit ministerului Educației
Amendamentele USR care prevăd ca profesorii să primească mai repede de 5 ani diferențele salariale pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021 au fost respinse în Comisia de muncă pentru Senat / Mâine urmează votul în comisia de învățământ
Material susținut de Fundația Orange
VIDEO Serial gratuit cu exerciții de matematică pentru elevii de clasa a VIII-a care se pregătesc pentru Evaluarea Națională, explicate de profesorii Adrian Manu și Clarisa Cavachi și dezvoltate de Agenna Ionescu: Mate cu Digitaliada îi dă șansa oricărui copil să vadă materia prezentată plăcut, cu mici istorioare
Absolvenții de liceu sau de facultate 2022 pot lua 262 de lei pe lună, ajutor de şomaj pentru 6 luni, anunță agenția de muncă / Ce acte sunt necesare pentru dosar
Admitere liceu 2022 pentru elevii cu cerințe educaționale speciale: Pe 9 mai vor fi afișate locurile în școlile de masă
Alianța studenților cere creșterea subvenției pentru burse până la 272 lei per student pe lună: E “nemodificată din 2017”
Eurobarometru: 70% dintre tinerii cu vârsta între 25 și 34 de ani sunt satisfăcuți de locul de muncă / Situația economică și sistemul de educație sunt considerate provocări importante
Doi profesori acuzați că au fraudat concursul naţional de matematică Arhimede au scăpat de pedeapsa cu închisoarea, a decis Curtea de Apel / Anchetatorii susțin că aceștia şi-au însuşit fondurile din taxele de înscriere plătite de elevi şi au înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive, creând un prejudiciu de peste 3 milioane de euro
Cine este Sebastian Burduja, noul ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării
Redirecţionează 3,5% din impozitul pe venit pentru Edupedu.ro. Termenul limită pentru trimiterea declarației la ANAF este 25 Mai
Alte două cazuri suspecte de hepatită acută misterioasă au fost infirmate / Până acum nu s-a confirmat nici un caz pe teritoriul României, spune ministerul Sănătății
Marți, 3 mai, ultima zi pentru înscrieri la concursul prin care Ministerul Educației angajează 5 consilieri la direcția Achiziții / Vechime minimă 7 ani în specialitatea studiilor
Primul traseu educativ marcat cu coduri QR într-o pădure, inaugurat la Băile Felix / Se oferă informații în trei limbi: română, maghiară şi engleză
ULTIMA ORĂ Testele de antrenament pentru Evaluarea Națională 2022, setul 2, au fost publicate de Ministerul Educației
Tinerii, încurajați să rămână în România de premierul Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat: „Să vă folosiți curajul, perseverența și creativitatea pentru a vă atinge aspirațiile aici”
Plafonarea chiriilor pentru tineri, subvenții la plata acestora și modificarea programului „Noua Casă” pentru ca tinerii să își poată achiziționa o locuință – măsurile propuse de Consiliul Tineretului din România
Cei mai mulți elevi de clasa a XII-a încep săptămâna aceasta tezele de final de an și de final de liceu. Cursurile se încheie pentru ei pe 27 mai / Lista disciplinelor la care se susțin teze
TVR va difuza lecții de limba română pentru elevii ucraineni refugiați în România – din 6 mai, la „Teleșcoala”
CALENDAR Școala reîncepe luni, pentru încă 6 săptămâni de cursuri. Ce evaluări au elevii, la ce clase și care este calendarul examenelor până la finalul anului școlar
Edupedu.ro, aflat pe o listă cu posibile ținte ale grupării de hackeri pro-rusă „Killnet”, a fost notificat de autorități să-și ia măsuri de protecție în eventualitatea unui atac cibernetic
OFICIAL Admiterea în clasa a V-a în clasele cu predare într-o limbă străină intensiv/bilingv, centralizată de ministerul Educației. Se înființează câte o comisie la inspectorate, care va face subiectele pentru testul de competențe
Două cazuri suspecte de hepatită misterioasă acută la copii, în Sibiu / Nu există nici o legătură între cazurile suspecte și vaccinul anti-Covid19, pentru că nici unul dintre copiii diagnosticați din Marea Britanie nu a fost imunizat, spun specialiștii
Termenele de evaluare pentru școli și grădinițe de către ARACIP se prelungesc până la sfârșitul anului școlar 2022-2023, prevede un proiect de ordonanță de urgență
Experiențe negative din copilărie, precum abuzul sau neglijarea, se asociază cu multiple probleme de sănătate mintală și fizică pe parcursul vieții / Asocierea poate fi influențată și de criza Covid – studiu al cercetătorilor UBB
Alexandru Manda, fost președinte al Asociației Elevilor din Constanța, numit în Consiliul Consultativ pentru Tineret al Consiliului Europei: Îmi propun un mandat transparent și care să implice în mod activ tinerii români
Opt universități românești incluse în ultimul ranking internațional CWUR, luat în calcul pentru metarankingul național. Doar două intră în top 1000 global: Babeș-Bolyai din Cluj și Politehnica din București
80% dintre directorii de școli participanți la un sondaj se tem că nu vor reduce abandonul școlar pentru toți copiii în situații de risc, deși au intrat în programul național de reducere a abandonului școlar
Cursuri intensive de limba română pentru studenții și cercetătorii refugiaţi din Ucraina, organizate de Universitatea de Vest din Timişoara
Sorin Cîmpeanu, despre condițiile în care au fost cazați unii participanți la olimpiadele la Franceză și Engleză: Aș vrea să nu se mire nimeni că aceasta este starea infrastructurii școlare din România / În acele condiții, luați în calcul, trăiesc elevi români 300 de zile pe an
Guvernatorul Mugur Isărescu afirmă că educația economico-financiară a ocupat constant un loc fruntaș printre obiectivele strategice ale Băncii Naționale a României / Potrivit OCDE, românii sunt printre ultimii în Europa la capitolul educației financiară
Încă 2 cazuri suspecte de hepatită misterioasă, la copii de 8 luni, respectiv 10 ani
Modificările standardelor de calitate pentru școli și grădinițe „schimbă fundamental modul în care este definită calitatea educației și în care se face evaluarea externă, prin diminuarea exigenței, relativizarea activității de evaluare externă și favorizarea învățământului particular”, spune într-o petiție, trimisă ARACIP, fostul președinte al instituției Șerban Iosifescu
Familiile vor putea angaja bone în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă și părinte, potrivit unui proiect de lege adoptat de Guvern / Amenzi între 2000 și 6000 de lei pentru cei care nu realizează dosarul personal al bonei
Material susținut de BCR