Școlile doctorale pot fi înființate, reorganizate și desființate doar cu aprobarea ministrului Educației, în locul Senatului universitar sau Prezidiului Academiei Române – Schimbare în Regulamentul-cadru privind studiile de doctorat

Ministrul Educației devine autoritatea principală în cazul înființării, reorganizării și desființării școlilor doctorale, printr-un nou ordin emis de Ministerul Educației și Cercetării și publicat luni în Monitorul Oficial. Ordinul, care…
Vezi articolul

Cursuri gratuite de pregătire la Chimie pentru Bacalaureat și admiterea la Medicină, organizate de Universitatea din Oradea. Înscrierile sunt deschise pentru cele trei sesiuni

Universitatea din Oradea, prin Departamentul de Chimie al Facultății de Informatică și Științe, organizează trei întâlniri de pregătire pentru examenul de Bacalaureat, destinate elevilor care susțin în această vară proba…
Vezi articolul

Alianța organizațiilor studențești, după ce bursele pentru studenți sunt înghețate în 2026 la nivelul lunii decembrie 2025: Indiferența executivului față de situația generată în rândul studenților se reflectă din nou. Austeritatea continuă în domeniul educațional / ANOSR anunță posibile proteste

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) transmite că „austeritatea continuă în domeniul educațional”, după ce fondul de burse pentru studenți este înghețat în 2026 la nivelul lunii decembrie…
Vezi articolul

Fondul de burse pentru studenți și costul standard pentru fondul de burse și protecție socială sunt înghețate în 2026 la nivelul lunii decembrie 2025 – măsură adoptată azi de Guvern. Alianța organizațiilor studențești condamnă decizia luată fără consultări

Fondul de burse pentru studenți este înghețat la nivelul anului precedent, potrivit unei măsuri incluse într-o ”Ordonanță de urgență de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative”, adoptată vineri…
Vezi articolul

Federația Alma Mater susține că reducerea sporului de doctorat „nu s-a votat” în ședința grupului de lucru la care a fost prezent și liderul sindical Anton Hadăr: „Noi considerăm că decizia s-a luat mai sus, la nivel guvernamental”

Federația Națională Sindicală „Alma Mater” susține că reducerea sporului de doctorat „nu s-a votat” în ședința grupului de lucru la care a fost prezent și liderul sindical Anton Hadăr, într-un…
Vezi articolul
Rectorul USV, Mihai Dimian / Foto: Captură Agerpres video

O nouă gafă marca Mihai Dimian, care parează discuțiile despre autoplagiat științific acuzându-l voalat pe scriitorul Cărtărescu: „Mie mi-a plăcut cartea domnului prof.univ.dr. Mircea Cărtărescu «De ce iubim femeile», deşi era o colecţie de eseuri publicate anterior” / Cărtărescu a listat transparent în carte revistele care au publicat eseurile, pe când articolul cosemnat de rectorul USV și analizat de Șercan nu „precizează nicăieri că nu este vorba despre un text original”

Ziua și greșeala în cazul rectorului Universității din Suceava, care la începutul săptămânii era în cărți pentru a fi ministrul Educației și Cercetării. După ce un articol științific pe care…
Vezi articolul

Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava, despre articolul în care apare ca autor alături de fostul rector, acuzat de autoplagiat: Colegii din Comisia de Etică și din Consiliul de Etică au ajuns la concluzia că nu e autoplagiat / Vehiculat ca posibil ministru al Educației, Dimian a evitat răspunsuri pe tema sporurilor de doctorat sau a preluării ministerului

Mihai Dimian, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), al cărui nume a fost vehiculat drept posibil viitor ministru al Educației, a declarat miercuri seară, pentru Edupedu.ro, că un…
Vezi articolul

Liderul sindical Marius Nistor îi răspunde premierului Bolojan: Cei de la putere au demonstrat că preferă oameni care au competențe formate la școala vieții, care nu își mai găsesc diploma de Bac sau au plagiat / Un profesor cu generații de elevi foarte bine pregătiți nu e pe profilul politicienilor noștri

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, îi răspunde premierului Ilie Bolojan, care a declarat, în contextul tăierii sporului de doctorat, că „nu de diplome ducem lipsă, ci…
Vezi articolul

Numele lui Mihai Dimian, rectorul de la Universitatea din Suceava, vehiculat acum drept posibil ministru al Educației, apărea în 2010 printre autorii unui „autoplagiat” al fostului rector Valentin Popa, conform unei anchete a Emiliei Șercan din 2018 / UPDATE Reacția lui Mihai Dimian

Numele actualului rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, vehiculat a fi în cărți pentru postul de ministru al Educației și Cercetării, a apărut ca semnatar pe…
Vezi articolul

Profesorul Ștefan Baghiu: Reducerea sporului de doctorat este o tăiere de salarii mascată. Niciun Guvern nu a fost atât de tupeist în istoria recentă a României – să subfinanțeze și să tragă apoi de urechi oamenii care formează tineri în România

Ștefan Baghiu, lector universitar dr. la Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, susține într-o postare publicată pe Facebook că reducerea sporului de doctorat reprezintă, în realitate, o…
Vezi articolul

BREAKING „Reducerea temporară a sporului de doctorat” a fost propusă în grupul de lucru format de CNR și de premierul Bolojan, din care au făcut parte rectorii Nicolae Istudor, Mihnea Costoiu, Leonard Azamfirei, Sorin Cîmpeanu, Liviu Lucaci, Mihai Dimian, Ioan Abrudan, Marilen Pirtea, precum și Sorin Costreie, Gigel Paraschiv, Mădălin Bunoiu și Anton Hadăr – spune Ministerul Educației

„Reducerea temporară a sporului de doctorat” a fost propusă de grupul de lucru format de CNR și de premierul Bolojan, din care au făcut parte rectorii Nicolae Istudor, Mihnea Costoiu,…
Vezi articolul

Rectorul Dan Cașcaval îl contrazice pe Ilie Bolojan: Pot să afirm cu toată răspunderea că nu s-a adus în discuție nicidecum subiectul ‘sporul de doctorat’, nici măcar nu cred că s-a pronunțat cuvântul

Rectorul Universității Tehnice ‘Gh.Asachi’ din Iași (TUIASI), Dan Cașcaval, neagă că în timpul întâlnirii cu premierul Ilie Bolojan în cadrul Biroului Permanent al Consiliului Național al Rectorilor s-ar fi discutat…
Vezi articolul

Credit fiscal de 10% pentru cercetare-dezvoltare, aprobat de Guvern prin OUG. Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor: Avem niște scheme dedicate pentru atragerea și pentru scalarea ideilor de business dinspre zona universitară, de accelerator, în zona de business mai mare. Acest instrument nu exista până acum

Guvernul a aprobat, în ședința de marți seară, un pachet de măsuri fiscale care include introducerea, pentru prima dată, a unui credit fiscal pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare, potrivit anunțului Executivului.…
Vezi articolul
Liviu Maha si Ilie Bolojan / Foto: Colaj Edupedu.ro / Sursa foto: UAIC/Gov.ro

Rectorul Liviu George Maha îl contrazice „ferm” pe premierul Ilie Bolojan: Reducerea sporului de doctorat nu a fost propusă de rectori și nici nu a fost adusă în discuție ca măsură avută în vedere de reprezentanții Guvernului, la întâlnirea premierului cu reprezentanții CNR

Reacție dură a rectorului Universității Al.I. Cuza din Iași, Liviu George Maha, la argumentele cu care premierul Ilie Bolojan și-a apărat măsura adoptată aseară prin OUG de a reduce sporul…
Vezi articolul

VIDEO Reducerea la jumătate a sporului de doctorat, decisă azi prin OUG, a fost o propunere făcută de reprezentanții universităților, spune premierul Ilie Bolojan: Tot în discuția cu rectorii am convenit ca reducerile de cheltuieli pentru universități să se facă din toamnă

Diminuarea indemnizației pentru titlul științific de doctor a fost o propunere venită în urma discuțiilor cu reprezentanții universităților, a declarat Premierul Ilie Bolojan marți seară, 24 februarie, la briefingul de…
Vezi articolul

Profesorul și politologul Cristian Preda a rupt în direct la TV un document prezentat drept diploma sa de doctor, în semn de protest față de planul guvernului de reducere a indemnizației pentru titlul de doctor: „Asta este valoarea studiilor făcute, pentru statul român”, unde „sunt tolerați plagiatorii, inclusiv în guvernul ăsta”

Profesorul și politologul Cristian Preda, fost europarlamentar, fost decan al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București, a rupt în direct, la o emisiune Digi24 difuzată luni seară,…
Vezi articolul

Metodologia prin care universitățile primesc bani pentru subvenția la transportul local al studenților 2026, pusă în consultare de Ministerul Educației. Ordinul din 2019 urmează să fie abrogat

Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică un proiect de ordin privind aprobarea noii Metodologii de alocare a fondurilor bugetare destinate subvenției pentru transportul local în comun al…
Vezi articolul

Decanul Facultății de Drept din Cluj, Șerban Diaconescu, respinge acuzațiile fostei judecătoare Andrea Chiș: Nu am avut niciodată sesizări privind o cultură a fricii în rândul studenților. Este o aberație

Decanul Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, conferențiarul universitar Șerban Diaconescu, respinge acuzațiile formulate de fosta profesoară Andrea Chiș privind existența unei „culturi a fricii” în rândul studenților…
Vezi articolul

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a eliminat vacanța intersemestrială pentru a le oferi absolvenților care vor să devină profesori timp să obțină acte, să se înscrie la Titularizare – președintele Senatului UAIC

Studenții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au început cursurile imediat după sesiune, fără vacanța intersemestrială obișnuită. Conducerea universității explică decizia prin necesitatea respectării standardelor ARACIS privind durata semestrelor și…
Vezi articolul

Rectorul Universității Tehnice din Iași, Dan Cașcaval, senator PSD: Utilizarea statisticilor exclusiv ca argument pentru restrângerea sau eliminarea unor domenii universitare este dăunătoare intereselor economice / Lecturi selective ale datelor pot să fie invocate pentru a justifica măsuri de austeritate financiară

Angajabilitatea absolvenților de studii superioare, invocată recent de premierul liberal Ilie Bolojan în discuțiile mai ample privind finanțarea universităților, este abordată de rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, Dan…
Vezi articolul

Taxele de școlarizare pe care le va aplica din toamnă Universitatea Babeș-Bolyai, după creșterile față de care studenții din Cluj-Napoca au anunțat proteste: Tarife aproape duble la Inginerie, unele facultăți de Teologie sau la Sociologie / Cele mai mici creșteri – la Psihologie / +36% la Științele Educației

Cei mai mulți dintre studenții care vor începe anul I la studii de licență sau master în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în următorul an universitar, trebuie să plătească taxe…
Vezi articolul

Plăți fără documente justificative, făcute cu cardul asociat contului curent al Universității Aurel Vlaicu din Arad, sunt semnalate într-un audit extern / Instituția spune că acel card a fost în posesia Ramonei Lile, fost rector pe cale să revină în funcție – SpecialArad.ro

Un raport de audit extern realizat pentru Universitatea Aurel Vlaicu din Arad (UAV) arată că un card bancar contului curent al instituției a fost folosit, timp de mai mulți ani,…
Vezi articolul

VIDEO Fosta judecătoare Andrea Chiș: Mi-am dat demisia de la universitate pentru că facultățile de Drept nu cultivă valorile pe care ar trebui să le aibă viitoarele generații de juriști. Studenții nu sunt încurajați să vorbească deschis

Andrea Chiș, fostă judecătoare și fostă membră a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a declarat că a demisionat de la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai (UBB) deoarece consideră că…
Vezi articolul

Bugetul Erasmus+ să fie de cel puțin 60 de miliarde de euro în 2028-2034, presează un grup de mari organizații universitare europene. 8 amendamente propuse pentru viitorul program UE de schimburi și mobilități educaționale

Bugetul Erasmus+, principalul program UE de schimburi și mobilități educaționale, ar trebui să fie de cel puțin 60 de miliarde de euro pentru perioada 2028-2034, considerabil peste alocarea de 40,8…
Vezi articolul

Atelier gratuit pentru profesorii de la Universitatea din București, susținut de Autism Voice pe 3 martie: cum pot sprijini studenții neurodivergenți prin predare și evaluare adaptate și instrumente eficiente pentru gestionarea situațiilor dificile

Profesorii din Universitatea din București sunt invitați marți, 3 martie 2026, la un atelier gratuit dedicat sprijinirii studenților neurodivergenți. Participanții vor afla ce înseamnă neurodivergența, ce cerințe legale există privind…
Vezi articolul

Alianța organizațiilor studențești cere Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților modificarea Legii Bolojan, prin care se limitează transportul studenților cu trenul

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită membrilor Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților să amendeze Legea nr. 141/2025, pentru revenirea asupra reducerilor privind transportul feroviar al studenților,…
Vezi articolul

Studenții Universității Babeș-Bolyai contestă majorarea taxelor de studii aprobate azi de Senat și anunță proteste: E cea mai mare creștere din ultimii ani – excelența UBB e scoasă din buzunarele studenților

Decizia Senatului UBB de a majora taxele de școlarizare până la 6.500 de lei pe an pentru studenții admiși din 2026 este contestată de organizațiile studențești care anunță acțiuni de…
Vezi articolul
Predare exclusiv online

OFICIAL Senatul Universității Babeș-Bolyai a aprobat majorarea taxelor pentru studenții care intră la cursuri din toamnă și alinierea lor la 6.500 lei/an, în două etape. În unele facultăți, creșterea ajunge aproape la dublu / Unul din 4 membri a votat împotrivă

Majorarea taxelor de școlarizare pentru studenții care vor începe studiile din anul universitar 2026-2027, a fost aprobată, la propunerea conducerii, de către Senatul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul

Academia de Științe Economice majorează taxele pentru licență cu până la 3.000 de lei pe an, din toamnă. Două facultăți vor avea taxă de 10.000 de lei pentru anul I / Cresc taxele și pentru cei care deja sunt studenți, dar mai puțin

Academia de Științe Economice (ASE) va majora taxele pentru studii de licență cu sume între 1.000 de lei și până la 3.000 de lei pe an pentru două facultăți, din…
Vezi articolul

VIDEO Consilierul prezidențial pe Educație, Sorin Costreie, indică nume de posibili miniștri ai Educației: Mădălin Bunoiu de la UVT sau Romiță Iucu de la UB. Avem nevoie de un ministru plin, cu viziune. Ideal, cineva din preuniversitar

România are „o nevoie urgentă” de un ministru al Educației cu mandat deplin, de preferat cineva din preuniversitar, a declarat consilierul prezidențial pentru Educație, Sorin Costreie, la Digi24. Acesta a…
Vezi articolul

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași majorează taxele de școlarizare cu 10-20% din această toamnă. Specializările de Informatică, Psihologie și Drept – creșteri mai mari

Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a decis, în ultima ședință, majorarea taxelor de școlarizare pentru anul universitar 2026-2027, a anunțat rectorul instituției într-o intervenție la Radio Iași. Creșterea…
Vezi articolul

Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca aproape dublează taxele în unele facultăți, pentru studenții care încep studiile, și le „aliniază” la 6.500 lei în următorii doi ani. Prima creștere, cu „minim 50%” diferență, se va aplica din toamnă / Anunțul vine după ce inițial UBB a transmis că nu a „identificat” cuantumurile propuse de propriile facultăți

Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, cea mai mare instituție de învățământ superior din țară, va majora taxele aplicate studenților care vor începe un ciclu universitar în toamna acestui an – licență,…
Vezi articolul

Fostul ministru al Educației, Daniel David, a acordat instituției unde e rector, Universitatea Babeș-Bolyai, cei mai mulți bani din fondul special aflat la dispoziția sa ca ministru, FSS / Au beneficiat de bani 49 de universități, dar 10% din totalul de 85 de milioane lei au mers la UBB în 2025

Ministerul Educației a aprobat în 2025, pentru un total de 49 de universități, cereri de finanțare de 85 milioane de lei din fondul pentru finanțarea situațiilor speciale (FSS), fond aflat…
Vezi articolul

ANALIZĂ Obligația absolvenților de Medicină de a lucra în țară este folosită limitat și diferit în unele țări UE, precum Ungaria sau Grecia, dar e regulă în Rusia, Albania, Republica Moldova și Turcia între țările non-UE. Ca să stimuleze medicii să rămână, unele landuri din Germania, Croația, Cipru, Letonia sau Slovacia dau burse speciale

Obligația absolvenților de Medicină de a lucra în țară după finalizarea studiilor, așa cum a propus săptămâna aceasta premierul Ilie Bolojan, se regăsește în mai multe țări membre UE, dar…
Vezi articolul

Studentă la Medicină: Obligarea medicilor să rămână în România nu va rezolva problemele – prea puțină practică, foarte mult „sprijinit de pereți”, garda veche care îți taie aripile, ca nu cumva să le iei din pacienți

Alexia Petrovai, studentă în anul V la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, afirmă că obligarea absolvenților de Medicină să lucreze în România nu ar rezolva problemele…
Vezi articolul

Admiterea la Rezidențiat 2026 se organizează ca în anii trecuți pentru că organizarea pe subdomenii la Medicină, aprobată de Guvern în 2024, „nu stă în picioare” – explică ministrul Rogobete: Nu sunt gata nici noile cărți

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat pentru Edupedu.ro că modelul de organizare a rezidențiatului pe patru subdomenii, prevăzut de OG 44/2024 și aplicabil din trimestrul IV 2026, „pare nesustenabil” și…
Vezi articolul

Primul protest public al unei universități față de intenția Guvernului de tăiere a fondurilor pentru învățământ superior și cercetare. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu: Suntem tratați ca un calcul rece într-un fișier Excel

Comunitatea academică a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) critică public Guvernului că ar reduce cu 20% alocările bugetare pentru învățământul superior și cercetare, deși Executivul nu a vehiculat acest…
Vezi articolul

Liga Studenților din Iași respinge obligarea absolvenților de Medicină să lucreze în țară, propusă de Ilie Bolojan. Organizația cere audit la universitățile de profil „înainte de orice reformă” în Sănătate

Liga Studenților (LS IAȘI) se opune ideii ca absolvenții de Medicină și medicii cu rezidențiat plătit de stat să fie obligați să lucreze un număr de ani în România, calificând…
Vezi articolul

Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educației, despre decizia Înaltei Curți privind numirea Ramonei Lile în funcția de rector: Așteptăm motivarea și nu ne rămâne decât să punem în practică ceea ce instanța a decis

Ministerul Educației și Cercetării „a luat act” de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție ca Ramona Lile, rector ales, dar neconfirmat în funcție la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad…
Vezi articolul
Leonard Azamfirei / Foto: Agerpres

EXCLUSIV Obligarea absolvenților de Medicină și a medicilor cu rezidențiat de la buget să lucreze în România o perioadă minimă poate fi implementată prin „contract de angajament de serviciu semnat la intrarea în rezidențiat, foarte puternic juridic”, cu opțiune de „pay-back” cu excepții clar definite – spune rectorul Leonard Azamfirei, UMFST Târgu Mureș

Obligația ca absolvenții de Medicină la buget și medicii care au făcut rezidențiat plătit de stat să lucreze câțiva ani în România – avansată ieri de premierul Ilie Bolojan –…
Vezi articolul

Situație extraordinară în învățământul superior: Înalta Curte impune numirea Ramonei Lile, pentru care există decizie de plagiat, în funcția de rector al Universității Aurel Vlaicu din Arad, funcție pentru care primise decizie de „neconfirmare” după alegerile din 2023. De doi ani, poziția de rector este ocupată de altcineva

Ramona Lile, fost rector al Universității Aurel Vlaicu (UAV) din Arad, care a câștigat un nou mandat în 2023, dar nu a fost numită pe post din cauza unei decizii…
Vezi articolul
Anca Buzoianu / Foto: INQUAM Photos - George Călin

EXCLUSIV Rectorul Universității de Medicină din Cluj-Napoca, Anca Buzoianu, susține inițiativa premierului Ilie Bolojan: Ideea ca absolvenții de Medicină cu studii finanțate de la buget și rezidențiat plătit de stat să profeseze obligatoriu câțiva ani în România este legitimă și merită discutată serios, cu reguli clare și aplicabile

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Anca Dana Buzoianu, a declarat pentru Edupedu.ro, în contextul declarațiilor premierului Ilie Bolojan privind ideea ca absolvenții de Medicină cu…
Vezi articolul

Universități mari precum Universitatea din București sau Universitatea Cuza din Iași nu au reprezentanți printre experții care vor asista în luarea deciziilor CNEMU, comisie cu un rol-cheie în problemele de etică universitară / Nici Academia Română nu este reprezentată – proiect de Registru

Puțini reprezentanți ai unor universități mari, mulți reprezentanți ai unor instituții mici și mijlocii de învățământ superior, inclusiv ai unora particulare, și niciunul din partea unor instituții precum Universitatea din…
Vezi articolul