Vânzarea băuturilor energizante către minori va fi interzisă, prevede un proiect de lege inițiat de președintele interimar al Camerei Deputaților / Amenzi de până la 3.000 de lei sau chiar suspendarea activității între 10 și 30 de zile

Deputatul PSD Alfred Simonis, președinte interimar al Camerei Deputaților, a depus, luni, un proiect legislativ care interzice vânzarea băuturilor energizante către minori. Amenzile merg până la 3.000 de lei și…
Vezi articolul

Caz grav de violență a minorilor asupra unei alte minore, în București. Două adolescente de 15 şi 16 ani sunt în arest, acuzate că au bătut crunt o fată de 14 ani, i-au furat banii, machiajele, telefonul şi i-au smuls genele false, după care au sechestrat-o

Două adolescente de 15 şi 16 ani, minore, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, ele fiind acuzate că au bătut crunt o fată de 14 ani în apropierea…
Vezi articolul

Cel mai devreme pe 25 septembrie toate procedurile ar fi îndeplinite pentru ca elevii navetiști să aibă transport gratuit, cum prevede Legea Educației – estimare pe termenele din actul normativ

Abia de pe 25 septembrie, luni, peste două săptămâni, toate procedurile privind transportul elevilor navetiști ar fi gata în majoritatea școlilor, astfel încât aceștia să circule gratuit conform ultimelor norme…
Vezi articolul

VIDEO Premierul Ciolacu: Este o problemă cu drogurile. Se vor lua măsuri drastice / Dacă o conducere a unui liceu consideră că un anumit copil trebuie testat, se coordonează cu părinții și se face acel test, spune acesta

Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat la Colegiul Tehnic Anghel Saligny din București că „este o problemă cu drogurile”: „Nu cred în testări în masă, este ceva care depășește, dar…
Vezi articolul

BREAKING Klaus Iohannis: Consumul de droguri în rândul tinerilor, inclus pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării / Efectele consumului de droguri la vârste fragede și în școli sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale

„Consumul de droguri în rândul tinerilor este un fenomen alarmant, subiectul va fi inclus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT)”, a…
Vezi articolul

UPDATE Ministrul Deca înșiră investițiile în școli prin PNRR, dar omite să menționeze că multe suferă tăieri: școlile selectate pentru dotarea cu laboratoare, programele de reducere a abandonului școlar, microbuze verzi

Ministrul Educației, Ligia Deca, s-a folosit de discursul rostit, luni, la o ceremonie de marcare a începutului de an școlar pentru a promova inițiativele luate de autorități, în domeniul educației, în…
Vezi articolul

Vă rog să învățați și să nu copiați. Vrem să deveniți niște cetățeni model. Este foarte important și acum să fiți niște elevi buni care nu copiază – mesajul de început de an școlar al primarului sectorului 1, Clotilde Armand

Mesajul de început de an școlar al primarul sectorului 1, Clotilde Armand, către elevii școlii Gimnaziale nr. 162 a fost unul scurt: „Învățați și nu copiați. Vrem să deveniți niște…
Vezi articolul

DEZBATERE Ce șanse are noul plan de acțiune pentru siguranța în școli să îi scape pe tineri de consumul de droguri: „Este un cadru foarte general care, în lipsa unor acțiuni concrete, se va transforma într-o simplă hârtie”, spun specialiștii

Mai mulți specialiști în problema consumului de droguri au comentat pentru G4Media noul Plan naţional privind siguranţa şcolară, combaterea traficului şi consumului de droguri și prevenirea cazurilor de bullying, publicat marți…
Vezi articolul

Președintele Iohannis, către profesori: Continui să susțin creșterile salariilor din 1 ianuarie 2024 / Societatea nu v-a arătat mereu aprecierea și recunoștința care vi se cuvin, spune acesta

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis profesorilor că susține creșterile salariilor din 1 ianuarie 2024. Declarația a fost făcută la festivitatea de deschidere a noului an școlar, organizată la Școala…
Vezi articolul
Tichete educaționale 2024

BREAKING Peste 2.000 de școli vor fi tăiate din țintele și jaloanele PNRR, de la dotarea laboratoarelor de informatică sau de la dotarea pentru reducerea abandonului școlar, după cererea de modificare făcută de Guvern / Jumătate din microbuzele școlare verzi dispar din plan / Reforma guvernanței sistemului amânată aproape 2 ani

Mai multe reforme din capitolul PNRR „România educată” au fost „corectate” de Ministerul Educației, conform unui document transmis de Guvern, vineri, la Comisia Europeană, obținut de G4Media.ro și Economedia.ro, consultat…
Vezi articolul

VIDEO Ligia Deca și Klaus Iohannis participă la festivitatea de deschidere a noului anul școlar de la Școala Gimnazială nr. 162 din Giulești, unde 45% dintre elevi provin din familii dezorganizate, potrivit directorului Dorin Stoican

Ministrul Educației, Ligia Deca, și președintele României, Klaus Iohannis, participă la Festivitatea de deschidere a noului an școlar, organizată la Școala Gimnazială Nr. 162 din București, potrivit unui informări de…
Vezi articolul

Încrederea profesorilor în promisiunile guvernanților că vor majora salariile la 1 ianuarie 2024 este sub 50%, conform unui sondaj World Vision în rândul a 800 de cadre didactice / 39% dintre respondenți spun că situația lor financiară este acceptabilă, iar 29%, că e modestă / Stima de sine și motivația au crescut după grevă

Aproape o treime (29%) dintre profesori descriu situația lor financiară ca fiind „modestă” sau “precară”, în timp ce doar 32% o consideră „bună” sau foarte bună”, arată un sondaj realizat…
Vezi articolul

Numărul adolescenţilor cu tulburări din sfera emoţională s-a triplat după pandemie, la Spitalul Obregia. Psihiatru: Trebuie să învățăm să gestionăm emoțiile puternice, iar psiho-educația o pot face părinții și cadrele didactice

Florina Rad, medic primar în psihiatrie pediatrică la Spitalul Obregia din Capitală, a declarat într-un interviu citat de G4Media.ro că după pandemie procentul adolescenţilor diagnosticaţi cu tulburări din sfera emoţională…
Vezi articolul

DESCARCĂ Resurse educaționale utile pentru profesorii care predau anul acesta disciplina obligatorie „Istoria evreilor. Holocaustul”, publicate de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a publicat un document cu materiale și link-uri utile pentru profesorii care predau „Istoria evreilor. Holocaustul”, care include manual în limba română, recomandări privind predarea și…
Vezi articolul

Campaniile clasice de prevenție a drogurilor, cele cu sloganuri și expus pedepse sau efecte, nu funcționează pentru toți elevii, spune psihoterapeutul Ramona Costescu: Soluția este să formezi abilități diriginților, profesorilor care rămân acolo nu doar o generație, abilități de a repera cazuri de consum, de mediere cu familia sau cu alte entități care pot fi sprijin

Tonul cu care se vorbește în spațiul public despre droguri este unul ostil și nu încurajează dialogul necesar în activitățile de prevenție, în timp ce autoritățile, de asemenea, înțeleg să…
Vezi articolul

E un trend național să avem deficit de profesori de fizică, chimie, biologie. Anul acesta am semnalat și pe matematică, unde problema este că nu vin neapărat cei mai buni și nu e motivant salariul, susține Ovidiu Tripșa, inspector general în Brașov

„E un trend național să avem un deficit de profesori de fizică, chimie, biologie și de anul acesta am semnalat deficit și pe matematică, dar aceste ore vor fi acoperite…
Vezi articolul

Aritmetica ministrului Ligia Deca, în cazul toaletelor din curtea școlilor. Anul trecut erau 180 de școli cu latrină, anul acesta mai sunt 189, după ce în ultimul an pentru 62 de școli au fost construite WC-uri în interior. Explicația: „Școlile mai fuzionează sau se mai despart în funcție de nevoile locale”

Din 180 de școli cu toalete în curte cât erau în 2022 la începutul anului școlar, pentru 62 de școli s-au făcut lucrări ca să rămână fără latrină și au…
Vezi articolul

Un profesor excepțional de matematică poate să fie un director catastrofal din punct de vedere managerial, susține secretarul de stat Florian Lixandru / Politizarea inspectoratelor școlare și detașările de directori de școli, criticate în cel mai recent raport Code for Romania

„Un profesor excepțional de matematică poate să fie un director catastrofal, cu toate că a promovat acel concurs care din păcate nu a certificat competențele manageriale pe zona financiară”, a…
Vezi articolul

Peste 3.400 de profesori necalificați pentru disciplina pe care o predau vor intra la ore în acest an școlar, anunță Ligia Deca / Ministra dă asigurări că „cineva va intra la clasă” mai ales în mediul rural, unde sunt „situații dificile” la găsirea profesorilor de științe

Sunt peste 3.400 de profesori necalificați pentru disciplina care o predau și care vor intra la ore din 11 septembrie, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, la conferința de presă…
Vezi articolul

Se modifică schimbarea. Ministrul Ligia Deca susține că elevii de clasa a IX-a vor avea bursele de merit calculate pe baza mediei de admitere, nu a celei generale din clasa a VIII-a, cum scria în draftul ordinului de ministru

O schimbare în draftul ordinului de ministru privind metodologia de acordare a burselor școlare a fost anunțată pe Facebook, de ministrul Ligia Deca, printr-un comentariu, fără explicații. Ea susține doar…
Vezi articolul

SURSE Profesorii cu peste 15 ani vechime și cu gradul didactic I au depus deja cereri pentru reducerea normei didactice, așa cum prevede noua Lege a învățământului, doar că Ministerul Educației nu vine cu precizări

Profesorii care au peste 15 ani vechime în învățământ și gradul didactic I au început să depună la școală cererea pentru reducerea normei didactice, așa cum prevede noua lege a…
Vezi articolul

Numărul copiilor din grădiniţe scade în Deltă şi în satele din judeţ, motiv pentru care unele grădinițe au fost închise / Copiii trebuie să facă naveta, iar autocarul care transportă profesorii și copiii din Sulina se strică aproape săptămânal

Din cauza scăderii numărului de copii, unele unități de învățământ din județul Tulcea se închid, spune Inspectorul general şcolar al ISJ Tulcea, Viorica Pavel, pentru Agerpres. 9 din cele 143…
Vezi articolul

Politehnica București spune că va deveni hub regional de educație și formare pentru reactoare nucleare de mici dimensiuni, în condițiile în care România e prima țară europeană care instalează această tehnologie americană

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica din București (UNSTPB) “va fi un hub de educație și formare SMR (reactoare nucleare mici – n.red.) pentru regiune”, în contextul în care…
Vezi articolul

Inspectoratul Școlar al Municipiului București transmite că sunt 8 școli și licee din București unde elevii vor învăța în trei schimburi, ministrul Educației și prefectul Capitalei anunță că sunt 11

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a transmis că sunt 8 școli și licee din București unde elevii vor învăța în trei schimburi, la solicitarea Edupedu.ro. Ministrul Educației, Ligia Deca, și…
Vezi articolul

VIDEO Limbajul științific românesc din prezent „este pestriț”, cu termeni neadaptați din limbi străine, pentru că ultimul vocabular specific este din 1960, atrage atenția vicepreședintele Academiei Române, Marius Andruh: Răspunzători suntem și noi specialiștii. De atunci știința a evoluat

Limbajul științific romanesc este unul „pestriț”, cu termeni din limbi străine, cei mai mulți neadaptați, pentru că ultimele norme și reglementări ale termenilor care să se folosească în diverse domenii…
Vezi articolul

UPDATE Regulile de transport pentru elevi și studenți, adoptate în ședința de Guvern de vineri, 8 septembrie / Pentru studenți, mai mulți operatori de transport au sistat între timp orice reducere prevăzută de lege

Noile reguli de transport pentru elevi și studenți vor fi discutate în ședința Executivului de vineri, 8 septembrie, potrivit unui comunicat transmis jurnaliștilor acreditați la Guvern. Cele două hotărâri de…
Vezi articolul

GRAFIC Peste 2,9 milioane de elevi încep luni școala, cu circa 60 de mii mai puțini ca anul trecut. Scăderea înseamnă echivalentul populației unui oraș cât Vaslui și al desființării a 2.400 de clase de câte 25 de elevi

Peste 2,9 milioane de elevi încep școala de luni, 11 septembrie. Nu există deocamdată un număr oficial al elevilor înscriși, anunțat de Minister, dar Ligia Deca a anunțat joi că…
Vezi articolul

Manualele noi de Matematică pentru clasele I și a II-a nu vor ajunge în școli la timp. Ministerul Educației transmite învățătorilor, cu trei zile înainte să înceapă școala, să tipărească de pe internet lecțiile din primul modul și să le dea copiilor, fără să precizeze pe banii cui / Alte două manuale sunt și ele întârziate

Elevii din învățământul primar și gimnazial ar trebui să aibă manuale noi în acest an școlar, la 10 ani după tipărirea primelor ediții pe noul curriculum. Majoritatea manualelor au putut…
Vezi articolul

Alexandru Rafila: Testarea antidrog a elevilor, doar după informarea şi cu acordul părinţilor, în două situaţii, la solicitarea directă a părinţilor sau când profesorii observă un anumit comportament / Trebuie să venim cu un pachet de măsuri, nu doar cu testarea

Testarea antidrog a elevilor să fie făcută doar după informarea şi cu acordul părinţilor, în două situaţii, la solicitarea directă a părinţilor sau când profesorii observă un anumit tip de…
Vezi articolul

Doar copiii înscriși la creșă, grădiniță, elevii de clasa pregătitoare și din clasa a IX-a au nevoie de avizele medicale la începutul anului școlar, transmite Ministerul Sănătății

Adeverinţa medicală de înscriere în colectivitate, aviz epidemiologic şi fişă de vaccinări se eliberează de medicul de familie numai la înscrierea într-un nou ciclu de învăţământ, adică creşă, grădiniţă, clasa…
Vezi articolul

Piruetă pe tema burselor de merit a Consiliului Național al Elevilor, condus de Miruna Croitoru: Pragul de medie alături de procent asigură, în prezent, un echilibru între principiile echității și cele ale meritocrației / Mesajul vine după ce organizația susținea vehement versiunea propusă de Ministerul Educației și desființa pragul de 9,50, printr-un comunicat semnat săptămâna trecută de mai multe ONG-uri și companii

Schimbare de poziție din partea Consiliului Național al Elevilor, pe tema burselor de merit, de la o săptămână la alta. După ce aceasta a susținut vehement, pe 31 august, împreună…
Vezi articolul

Noul regulament pentru conducerile școlilor a fost aprobat. Numărul membrilor din consiliul de administrație este condiționat de cel al elevilor / Nimeni nu are voie să prezinte altor persoane documentele din CA

Noul regulament al consiliilor de administrație din școli a fost aprobat printr-un ordin al ministrului Educației. Este vorba despre ordinul nr. 6.223 din 3 septembrie 2023, document trimis spre publicare…
Vezi articolul