Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU), organism consultativ al Ministerului Educației, precizează într-un comunicat că nu s-a pronunțat în privința sesizărilor cum că rectorul Universității Al. I. Cuza din…
Un nou clip motivațional pentru campania de vaccinare împotriva Covid-19, pus în circulație chiar de premierul Florin Cîțu, promite stadioane pline, concerte, evenimente, cârciumi aglomerate și nunți fericite începând cu…
Un număr considerabil de absolvenți de liceu ar pierde șansa ocupării unui loc în cadrul facultăților din întreaga țară dacă nu se va susține sesiunea specială a examenului de Bacalaureat…
De Ziua Internaţională a Familiei, sărbătorită pe 15 mai, soluția propusă de World Vision România este includerea cursului Școala Părinților, acreditat de Ministerul Educației Naționale, într-un program integrat la nivel…
„Nu am reușit să găsesc un laborator de chimie, sau unul de biologie, sau unul de fizică funcțional, a declarat joi, de la palatul Victoria, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, care…
România va avea o relaxare a restricțiilor „pas cu pas”, însă „în privința școlilor se aplică normele de până acum”, a declarat în această seară președintele Klaus Iohannis. Relaxarea restricțiilor…
“Nu este îngrădit niciun drept” în cazul deciziei Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, de a permite participarea în format fizic la examene doar pentru studenții…
Avem azi peste 40 de mii de tineri cu vârste între 16 și 18 ani care s-au vaccinat deja, a anunțat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la briefing-ul de după ședința…
Academia de Poliție va avea doar două facultăți în loc de șase la nivel de licență, iar Școala doctorală de Drept, înființată în anul 1997, precum și Școala doctorală de…
Academia de Poliție va fi reformată, urmând ca patru facultăți să fie desființate și comasate în Facultatea de Poliție, iar cele două școli doctorale care „au creat prejudicii de imagine”…
Nu va mai crește anvelopa bugetară a salariilor la stat, a declarat de la Guvern ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, după ședința Executivului. „Legea salarizării în administrația publică: vom avea…
Măsura condiționării pe bază de vaccin sau teste PCR/antigen negative pentru a participa la examenele din vară anunțată de UMF Iași este luată „pentru a ne asigura că nu răspândim…
Am stabilit cu domnul colonel Gheorhgiță că vom avea o întâlnire pentru a pune la punct detaliile de vaccinare a elevilor, a declarat miercuri la Antena3 ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.…
În total, 702 localități din România se află astăzi, 13 mai, în scenariul galben, a precizat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Asta înseamnă că sunt cu 420 mai puține decât în…
Profesorul de la Colegiul de Arte din Iași condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă prin decizie definitivă din partea…
“Mă mir că „reclamantul” sau Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU) al Ministerului Educației nu sesizează şi alte elemente privind legalitatea și dimensiunea etică a situațiilor de conflict de…
Descoperirea celei mai vechi dovezi a unei înmormântări umane în Africa, mormântul unui copil dintr-o peşteră din Kenya, oferă o nouă perspectivă asupra vieţii emoţionale a reprezentanţilor timpurii ai speciei…
Școlile din București nu se deschid încă pentru toți elevii, deoarece Capitala nu a trecut încă sub incidența de 1 la mia de locuitori, prevăzută în ordinul comun al ministerelor…
Condiționarea revenirii fizice la facultate pe baza vaccinului anti-Covid sau a testelor PCR este la latitudinea fiecărei universități în parte în baza autonomiei universitare, a comentat la Antena 3 ministrul…
Ministerul Educației a publicat, săptămâna aceasta, un nou proiect de ordonanță de urgență privind regulile pentru transportul gratuit în cazul elevilor care nu învață în localitatea de domiciliu. Proiectul a…
Corpul național al experților în management educațional se desființează, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației în dezbatere publică. În acest organism sunt în prezent 33.306…
Un sondaj realizat de institutul Avangarde pentru Institutul Național de Studiere a Holocaustului „Elie Wiesel” arată gradul de cunoaștere a problemei în România, dar și atitudinea românilor față de vecinătatea…
Probele practice și cele scrise pentru certificarea calificării profesionale a absolvenților de școli postliceale – nivelul 5 de calificare, inclusiv specializarea asistent medical generalist, plus a absolvenților de școli profesionale,…
Studenții internaționali sunt ademeniți către universitățile românești printr-un clip de promovare, lansat miercuri, ce promite studii la facultăți precum cea unde a învățat șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, acces…
Printre măsurile care trebuie să se vadă în viața de zi cu zi, odată cu scăderea incidenței de infectare cu coronavirus și a creșterii numărului persoanelor vaccinate, este revenirea tuturor…
Inițiativa legislativă prin care se acordă o zi liberă plătită persoanelor care se vaccinează, inclusiv elevilor, studenților și militarilor, a primit miercuri raport de admitere de la Comisia de muncă…
Guvernul chinez pregăteşte noi reguli care să combată creşterea explozivă a industriei meditaţiilor private, în ideea de a reduce presiunile asupra şcolarilor şi a stimula rata natalităţii prin scăderea costurilor…
Un profesor de sport din comuna bistrițeană Șanț a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare și la interzicerea exercitării profesiei timp de trei ani,…
Accesul la educație pe tema sexualității, pentru elevii din învățământul primar și secundar, face parte dintr-un set de măsuri pe care statele membre ale UE ar trebui să le adopte,…
Aproximativ 1.000 de elevi de gimnaziu din județul Bacău au oportunitatea de a fi ghidați în alegerea carierei prin proiectul „Career Bus” realizat de Organizația educațională non-guvernamentală Școala de Valori,…
Examenele de certificare a calificării profesionale se modifică și au un nou calendar, potrivit ordinului nr. 3.770 din 5 mai 2021 al ministrului educației, publicat în Monitorul oficial. Actul normativ…
Persoanele care au în mediul familial un copil care merge la școală cu prezență fizică se confruntă cu riscuri sporite legate de pandemia Covid-19, însă aceste riscuri pot fi ținute…
Schimbarea destinației bazei materiale a școlilor, grădinițelor și oricăror altor instituții și unități de învățământ preuniversitar de stat se poate face pentru orice tip de activitate, după 3 ani în…
Lista posturilor titularizabile a fost publicată de Ministerul Educației pe site-ul dedicat titularizare.edu.ro luni seara, la ora 22:00, cu doar câteva ore înainte de startul înscrierilor, dat în această dimineață.…
Universitatea Ovidius din Constanța organizează primul maraton de vaccinare dedicat tinerilor, în perioada 14-16 mai, la Pavilionul Expozițional din Mamaia, a anunțat marți instituția de învățământ superior, citată de G4Media.ro.…
„Dacă vineri rata de infectare e mai mică de 1 la mie, atunci școlile din localitățile cu această rată vor funcționa cu prezență fizică a elevilor la cursuri în săptămâna…
Germania are ca ţintă sfârşitul vacanţei de vară pentru a demara vaccinarea elevilor cu vârste între 12 şi 18 ani, transmite agenția dpa, preluată de Agerpres. Odată ce vor debuta…
Testul de Matematică din Setul 9 al testelor de antrenament pentru Evaluarea Națională 2021 a fost publicat marți, 11 mai, de Ministerul Educației. Ministerul a publicat ieri setul de teste…
În total, sunt aproximativ 800.000 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani care vor putea fi vaccinați cu Pfizer din această vară, a anunțat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul…
În masele de uraniu îngropate în reactorul numărul patru al centralei nucleare de la Cernobîl care a explodat în 1986 au reînceput reacţiile de fisiune nucleară. Oamenii de știință ai…
Şase copii şi un profesor au murit în urma unui atac cu focuri de armă într-o şcoală din oraşul Kazan din centrul Rusiei, potrivit unor informaţii preliminare, informează agenţiile de…
Elevii de clasa a VIII-a vor avea câte 2 seturi de antrenament pe săptămână pentru a se pregăti pentru Evaluarea Națională 2021, potrivit surselor Edupedu.ro. Concret, Ministerul va publica începând…
Comitetul pentru Cultură și Educație din cadrul Parlamentului European și-a exprimat sprijinul, luni, pentru programul Erasmus+ pentru 2021-2027, înainte ca acesta să meargă spre aprobare finală, în plenul legislativului comunitar,…
Studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) au obținut o medalie de aur, una de argint și patru medalii de bronz la Concursul internațional de matematică pentru studenți „Open…
Autorizarea vaccinului împotriva COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech a fost extinsă la adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani în Statele Unite, a anunţat luni Agenţia americană pentru Medicamente…
Elevii din clasele mari nu vor mai fi obligați să poarte mască în clase sau în zonele comune ale școlilor din Anglia din data de 17 mai, când această națiune…
France Médias Monde și Deutsche Welle, în parteneriat cu zece reprezentanți media din șase state europene, printre care și G4Media.ro, lansează ENTR, o nouă ofertă video digitală pentru tinerii cu…
Vicepremierul Dan Barna a declarat luni seară, cu privire la revenirea tuturor elevilor la școală, că este momentul „potrivit” pentru așa ceva, dar așteaptă punctul de vedere al specialiștilor. Guvernul…
Cine s-ar fi gândit că într-o carte de 10, atât de mică, se ascunde atâta emoție? Éric-Emmanuel Schmitt, prin cartea sa – „Oscar și Tanti Roz” – ne transmite un…
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat că guvernul a adoptat luni o hotărâre de guvern pentru prelungirea cu o lună a stării de alertă începând cu…
Agenția de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) a scos la concurs săptămâna trecută mai multe posturi vacante. Este vorba despre 3 posturi de expert IA în cadrul Departamentului…
Capul unei statui din marmură a lui Octavian Augustus, primul împărat al Romei, veche de 2.000 de ani, a fost descoperit în Isernia, un oraş din regiunea italiană Molise, informează…
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a transmis astăzi, de ziua Regalității: „Este important să ne cunoaștem rădăcinile, să marcăm principalele momente ale istoriei devenirii noastre şi să…
În total, 790 de localități se află luni, 10 mai, în scenariul galben, în scădere cu 149 de localități, față de 939 câte erau vineri, 6 mai, a anunțat ministrul…
În fiecare an, perioada zilelor de 9 mai și 10 mai este încărcată de emoție istorică, de valori și recunoștință pentru evenimentele marcante din cronologia țării și a Europei. De…
Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VI-a începe miercuri, 12 mai, cu testul de Limbă și comunicare, urmat de testul de Matematică și Științe ale Naturii pe 13 mai,…