Pregătirea universităților din UE pentru viitor: “Astăzi, societatea europeană are nevoie mai mult ca oricând de contribuția universităților și a altor instituții de învățământ superior”

Au fost aprobate două inițiative: o propunere a Comisiei de recomandare a Consiliului Europei privind crearea de punți pentru o cooperare europeană eficace în domeniul învățământului superior – ambele vor…
Vezi articolul
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Brambureală în școli pe tema burselor – câte comisii, atâtea interpretări ale noilor criterii: cele de merit se acordă pentru media 9,50 de anul trecut sau din semestrul I al acestui an? Federația Părinților solicită Ministerului Educației „clarificări de urgență” și modificarea ordinului sau un set de norme de aplicare

Clarificări de urgență, solicitate Ministerului Educației de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți cu privire la criteriile de acordare a burselor școlare. Potrivit unui comunicat, reprezentanții FNAP reclamă „o serie…
Vezi articolul
Remus Pricopie / Foto: Agerpres

Remus Pricopie, rectorul SNSPA: Dezechilibrul de gen afectează calitatea guvernării. Partidele refuză să promoveze femeile pe listele electorale și în funcții publice executive. În Guvernul României vedem 20 de bărbați și o singură femeie

“În România, reprezentarea femeilor pe plan politic este una deficitară. Partidele politice refuză, pur și simplu, să promoveze femeile pe listele electorale și în funcții publice executive. Ne uităm din…
Vezi articolul

Conducere nouă la agenția care evaluează calitatea învățământului superior, ARACIS. Noul președinte este Octavian Mădălin Bunoiu, prorector la Universitatea de Vest din Timișoara

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, ARACIS, anunță desemnarea unei noi conduceri. În urma unei ședințe de joi a Consiliului ARACIS, Octavian Mădălin Bunoiu (prorector Universitatea de…
Vezi articolul

Legea care prevede că în creșe pot merge copii de la 0 luni la 3 ani, promulgată de președintele Iohannis / La „grupa mare” vor putea fi și câte 20 de copii. Acreditarea este primită cadou de toate creșele existente de stat, particulare și confesionale, fără să mai treacă pe la ARACIP, la intrarea legii în vigoare

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative…
Vezi articolul

Ministerul Educației: Studenții care urmează simultan studii de master și licență la aceeași facultate, la Universitatea Andrei Șaguna din Constanța, respectă condițiile din Legea educației / Riposta profesorului care a semnalat cazul: Erori “de nepermis” în constatările ministerului

Ministerul Educației s-a pronunțat, după jumătate de an, în problema studenților înscriși simultan la cursuri de licență și master la aceeași facultate, problemă semnalată în iulie anul trecut, la Universitatea…
Vezi articolul

INTERVIU Când m-am calificat în a doua echipă a României pentru Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică 2019 a trebuit să îmi plătesc singură toate costurile, inclusiv zborul până în Ungaria, spune Daria Hărăbor, tânăra admisă anul acesta la Harvard / La interviul de admitere m-am simțit ca un elev în prima lui zi de școală, temătoare, emoționată, dar încântată și curioasă

„Am fost condamnată de multe persoane că plec, dar de și mai multe încurajată. Având în vedere că în ultimii 2 ani olimpiadele nu s-au organizat oficial, însă echipe la…
Vezi articolul

Recompense și stimulente pentru profesorii implicați, instruire cu experți din nordul Europei, formare pilotată prin masterul didactic introdus în 2020 – ce se așteaptă de la cadrele didactice și ce li propune acestora în raportul prezidențial privind educația de mediu

Activitățile legate de combaterea schimbărilor climatice și protecția mediului ar putea fi introduse în metodologia după care profesorii primesc stimulente salariale și participă la mobilități, potrivit raportului privind educația de…
Vezi articolul

Primul proiect finanțat prin PNRR în Educație – școlile se pot înscrie pentru granturi de câte 200.000 de euro, anunță ministerul: Toate unitățile de învățământ vor completa Declarația de intenție / Elevii vor putea primi bani ca să nu abandoneze școala

Timp de o săptămână, până pe 17 ianuarie 2022, școlile sunt invitate de Ministerul Educației să se înscrie în programul MATE – Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație, finanțat cu…
Vezi articolul

Toți elevii revin luni la școală și toți copiii revin la grădiniță, fără testare sau alte măsuri suplimentare de protecție, pentru ultima săptămână din semestrul I

Luni, 10 ianuarie 2022, încep cursurile și activitățile pentru elevii din ciclul primar și pentru copiii de grădiniță, potrivit structurii modificate a anului școlar 2021-2022. Este momentul în care, pentru…
Vezi articolul

Din acest an, Universitatea Națională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din București oferă gratuit biciclete studenților săi. Prioritate au cei care stau la cămin, au bursă socială și nu dețin mașină personală

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (UNATC) a cumpărat la finalul anului trecut 60 de biciclete pentru studenţii săi, informează Agerpres. Acest prim lot va…
Vezi articolul

Anul trecut școlar 53% dintre elevii României aveau medii peste 8.50, anunță ministrul Educației, care susține că printre ei erau și analfabeți funcțional: Notele au fot irelevante nu din cauza profesorilor, nu din cauza elevilor, ci din cauza situației generate de pandemie

„53% dintre elevii României aveau medii mai mari de 8.50 (…) printre aceştia numărându-se şi elevi care au fost din păcate încadraţi la analfabeţi funcţional”, a declarat ministrul Educației, Sorin…
Vezi articolul

Media de la Bacalaureat a fost eliminată din concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Rectorul Viorel Scripcariu: Testul grilă rămâne cea mai obiectivă și relevantă cale de verificare a cunoștințelor candidaților

Media de la Bacalaureat a fost eliminată din concursul de admitere la facultățile Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași, anunță instituția de învățământ superior. Din acest…
Vezi articolul

Noul președinte interimar al Consiliului Național al Rectorilor este Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași: Vom continua parteneriatele cu Administrația Prezidențială în zona de educație, cu Guvernul României, nu doar în ce privește Ministerul Educației, “ci și cu alte organisme ale statului sau non-guvernamentale”

Rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, Dan Cașcaval, a fost ales președinte interimar al Consiliului Național al Rectorilor (CNR) pentru următoarele șase luni, anunță universitatea într-un comunicat remis Edupedu.ro.…
Vezi articolul

Un sfert dintre domeniile de studii de doctorat evaluate în România au primit acreditare deși nu îndeplineau toți indicatorii / Ministerul proclamă finalizarea evaluării “la 10 ani de la intrarea in vigoare a Legii educației naționale”

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a finalizat evaluarea instituțiilor organizatoare de studii universitare de doctorat, anunță instituția, precum și Ministerul Educației, potrivit căruia au fost…
Vezi articolul

Mutarea deciziei privind evaluările școlilor din mâna experților în mâna unor oameni numiți politic, prin pixul ministrului, înseamnă politizare excesivă și compromiterea totală a ARACIP, susține Corina Atanasiu – Federația Părinților și Aparținătorilor Legali

Proiectul de Hotărâre referitor la reforma ARACIP, agenția care acreditează școlile și grădinițele din țară, “aduce mai multă politizare și nu depolitizează această structură”, a afirmat Corina Atanasiu, președintele unei…
Vezi articolul

România din ochii copiilor care își văd țara de două ori pe an, de Paște și Crăciun. Mama: Am zis că fetele mele „vor ști să vorbească în română”, când am văzut durerea din ochii mamei că nu le înțelegea

Milioane de români au emigrat în străinătate în ultimii aproape 15 ani, câți s-au scurs de la aderarea României la UE. Astăzi, o generație de copii născuți din părinți români…
Vezi articolul

Creșele vor primi copii de la 0 luni, nu de la 11 luni, cum decisese Ministerul Educației, iar la „grupa mare” vor putea fi și câte 20 în grupă, potrivit modificărilor Legii Educației adoptate de Senat / Forul a decis ca toate creșele existente acum, de stat, particulare și confesionale, să fie acreditate din oficiu, fără să mai treacă pe la ARACIP

Legea Educației a fost modificată din nou în Senat miercuri, când camera superioară a Parlamentului a aprobat cu amendamente legea pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2021 pentru…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația Nouă ne pasă

Blestemul învățământului simultan. Profesoară: Rezultatele lor sunt în scădere cu 50% față de elevii care învață normal / Școală ca în secolul XIX, cu elevi de la mai multe clase adunați la un loc, fiindcă altfel legea o desființează

Cele mai mari probleme de echitate sunt la sat, iar cei mai defavorizați educațional sunt copiii pe care sistemul i-a adus în situația învățământului simultan, unde elevii de clase diferite…
Vezi articolul

Prioritățile propuse de Ministerul Educației pentru “consolidarea calității” doctoratelor și integritate în mediul universitar / Prioritățile pe termen mediu pentru studenți, finanțarea și reforma activităților universitare – descrise în proiectul de buget pe 2022

Transparentizarea deciziilor pe care le iau universitățile cu privire la studiile doctorale este o prioritate pe termen mediu pentru Ministerul Educației, alături de “strategii proprii” ale universităților pentru prevenirea fraudelor…
Vezi articolul

Campanie susținută de BCR, prin proiectul Școala de Bani

Cum, ce și la ce vârstă le spunem copiilor despre bani? Claudia Oprescu, BCR: Tema banilor ar trebui introdusă firesc în discuțiile cu copiii și nu ca o lecție. Banii nu sunt răi sau buni, ei doar sunt și depinde de noi ce alegem să facem cu ei / E important să le explicăm că nu toate lucrurile se înlocuiesc doar prin plata valorii lor

Pentru copii e dificil să înțeleagă ce înseamnă banii, mai ales la vârste mici, ei nu vor “simți” valoarea banului până când nu le explicăm echivalența acestuia, ce pot face…
Vezi articolul

Finanțarea școlilor după nevoile lor reale, restructurarea formării inițiale a profesorilor, curriculum bazat pe competența “a învăța să înveți” – priorități pe termen mediu ale Ministerului Educației, pentru învățământul preuniversitar

Restructurarea sistemului de formare inițială a profesorilor, o finanțare a școlilor legată de nevoile reale ale acestora, revizuirea evaluărilor elevilor și folosirea sistemelor informatice pentru aceste evaluări se numără printre…
Vezi articolul

Cursurile Universității Politehnica din București se vor desfășura online până pe 28 ianuarie. Laboratoarele au loc cu prezență fizică pentru studenții de la licență

Cursurile Universității Politehnica. Studenţii Universităţii Politehnica din Bucureşti vor urma cursurile în sistem online până pe 28 ianuarie, după cum a decis, vineri, printr-o hotărâre, Senatul instituţiei de învăţământ superior,…
Vezi articolul
Formarea profesorilor

Formarea profesorilor poate da un impuls bunei funcționări a unei școli, iar dezvoltarea unui ecosistem digital performant ar deveni prioritate strategică pentru sistemul de învățământ din România (P)

De-a lungul timpului, tehnologia a devenit tot mai importantă pentru fiecare segment al societății și a dobândit un rol transformator, iar acest impact s-a observat cu precădere în sectorul educațional…
Vezi articolul

Peste o jumătate de milion de elevi încep colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile în 900 de școli înrolate deja în Armata Selectării Atente a Plasticului. Semnează petiția și schimbă soarta plasticului din școala ta / Descarcă afișul (P)

Peste jumătate de milion de elevi vor începe din această lună colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile, din cele 900 de instituții de învățământ din orașele care s-au alăturat inițiativei Armatei…
Vezi articolul

VIDEO Cinci liceeni au câștigat un concurs cu tema „Drepturile omului în timpul pandemiei”, organizat de Ambasada SUA. Atașatul cultural, William O’Connor: Pentru mine e uluitor să văd unde a ajuns această națiune în 30 de ani

Câştigătorii concursului „Drepturile omului în timpul pandemiei”, organizat pentru liceeni de Ambasada SUA la București, au fost desemnați, miercuri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc online, transmite Agerpres.…
Vezi articolul

În 13 ani de digitalizare am descoperit că distanța nu mai este un obstacol în calea învățării, spune profesorul Gheorghiță Nistor, directorul Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Iași (P)

Astăzi, elevii învață să construiască roboți și să folosească o imprimantă 3D, profesorii pun note în catalogul digital, managerii școlilor și-au automatizat sarcinile administrative, iar părinții monitorizează în timp real…
Vezi articolul

Protecția mediului, dezvoltarea sustenabilă și esențializarea culturii în Europa post-pandemică, ideile proiectelor premiate de Universitatea din București în cadrul Local CIVIS Days 2021

Protecția mediului, dezvoltarea sustenabilă și esențializarea culturii în Europa post-pandemică, sunt câteva dintre ideile proiectelor premiate de Universitatea din București în cadrul Local CIVIS Days 2021, anunță instituția. Seria de…
Vezi articolul

Creșterea subvenției pentru bursele studenților la 242 de lei pe lună, solicitată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești, în condițiile în care nu a mai fost actualizată de aproape 5 ani

Creșterea subvenției pentru bursele studenților, de la 201 lei, cât este acum, la 242 de lei pe lună/student bugetat este solicitată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR),…
Vezi articolul