Browsing Category
Educație
Liga Studenților din Iași protestează astăzi în fața sediului PSD, PNL și al Ministerului Educației: Diplomele nu vor mai avea acoperire. Studenții nu mai pot sesiza problemele din universități
Material susținut de NextLab.tech
UPDATE Termen nou finalizare proiecte faza I, Nextlab.tech – cel mai mare concurs de robotică: 10 iunie 2023 / 600 de elevi vor primi kit-uri gratuite din partea sponsorului concursului – BCR
Raportul proiectului legii învățământului superior a fost adoptat de Comisia de învățământ din Senat / A fost adoptat și un amendament nou care prevede acordarea de două salarii la ieșirea la pensie și în învățământul universitar
Universitatea din București anunță că nu intră în grevă. Rectorul Marian Preda: Noi nu ne desolidarizăm de nimeni, nu ne solidarizăm cu nimeni / Sunt sigur că sunt probleme reale în preuniversitar, nu le cunosc suficient de bine
Vacanța „mobilă” din februarie 2024, stabilită de Inspectoratul Școlar al Municipiului București în penultima săptămână din lună – document
Din toamnă, 20 de burse de până la 1.500 de lei, pentru elevii și studenții olimpici care aleg să studieze la Universitatea din București, anunță instituția de învățământ / Rectorul Marian Preda: O țară fără elite științifice, sportive și culturale este o țară fără viitor
LISTA Împreună pentru școala noastră: 30 de școli mobilizează comunitățile pentru a-și autofinanța reparațiile la infrastructură, pe 29 mai / Partenerii Narada dublează suma adunată de școli (P)
Util pentru profesorii de învățământ primar care organizează Săptămâna verde pentru elevi de clasa a IV-a: Eco-creatorii de energie (P)
SNSPA nu va intra în grevă: “Revendicările sindicatelor din învățământ trebuie să fie tratate cu seriozitate, dar nu prin grevă se rezolvă problemele semnalate”, spune rectorul instituției, Remus Pricopie
Nouă universități românești – prezente în clasamentul internațional CWUR, luat în calcul pentru metarankingul național. Doar Babeș Bolyai și Politehnica București apar în top 1000
„Ligia Deca ne-a asigurat ferm că reducerea numărului de ore la disciplinele Filosofie şi Logică în învăţământul preuniversitar nu reprezintă un obiectiv urmărit şi susţinut la nivelul Ministerului Educaţiei”, iar acestea nu vor deveni opționale, transmite Facultatea de Filosofie a Universității București, după o întâlnire cu ministrul / Planurile-cadru prezentate erau făcute de experții CNPEE
UPDATE Cel mai nou clasament al universităților din România, realizat de Ministerul Educației, a fost publicat oficial. Metaranking 2022: cele mai bune universități din România sunt Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea din București și Politehnica București
Universitățile de stat vor putea face afaceri cu banii pe care-i primesc de la buget – amendamente / Senatorul USR Ștefan Pălărie acuză o tentativă de „delapidare și devalizare universitară”
Cătălina Curceanu, director de cercetare la Institutul de Fizică Nucleară din Italia, reacție virulentă către Ministerul Educației și Președintele Iohannis, după apariția planurilor-cadru de liceu: Într-o lume care avansează, a lua o decizie ca aceasta echivalează cu o sinucidere
Planurile cadru de liceu trebuie să țină cont de profil, de importanța inserției pe piața muncii și să fie actualizate regulat, spune președintele Federației Naționale a Părinților, Iulian Cristache
(P) Anunț de colaborare pentru profesori de cursuri STEM
Un tranzistor la noaptea muzeelor – sâmbătă, 13 mai 2023, la Timișoara – o expoziție de telefoane cu și fără fir, exponate din istoria electronicii, aduse de la Bell Laboratories
Sesiune extraordinară de Rezidenţiat în 14 mai: sunt 962 de candidaţi pe 626 de locuri / Medic: „În centrele universitare există un număr mare de medici, spre deosebire de alte zone din ţară unde avem un deficit important”
Material susținut de Dove
Training deschis tuturor profesorilor, pe 17 mai, pentru a le învăța pe adolescente să se protejeze de sfaturile toxice din online. Psihologul Domnica Petrovai, partener în Programul Dove – Ai încredere în tine: Puterea de influență a profesorilor e mult mai mare decât a rețelelor de socializare
Profesorul Bogdan Andronache: Portretul profesorului de liceu la tinereţe
Cum presează fondatorii unei universități private, fără studenți noi și monitorizată special, pentru introducerea în legea educației Deca a unei metode neconstituționale de a căpăta mai ușor întreg patrimoniul instituției
Rectorul Universității din București va fi desemnat pe bază de alegeri generale organizate în cadrul instituției
Elevii de clasa a II-a susțin joi Evaluarea Națională la Matematică / Rezultatele nu se trec în catalog și se comunică individual părinților
Proiectul de lege a învățământului superior a fost adoptat în Camera Deputaților. Urmează să ajungă la dezbateri în Senat / Printre modificări: actualii rectori pot rămâne în funcție încă 10 ani de la intrarea legii în vigoare
BREAKING Subiectele de la Evaluarea Națională de clasa a II-a, citire. Elevii au primit un text din Matilda, de Roald Dahl, cu mai multe cerințe
Universitatea de Medicină “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca își deschide la Baia Mare extensie pentru asistenți medicali licențiați
Evaluare Națională la clasa a II-a 2023. Miercuri, elevii susțin testul la Limba română – citit
Evaluare Națională – clasa a II-a. Marți are loc proba scrisă la Limba română. Elevii vor fi așezați în bănci câte doi sau conform așezării lor obișnuite
Evaluarea Națională de la clasa a II-a începe marți cu proba scrisă la limba română. Elevii vor primi broșuri cu testul care le verifică nivelul de competențe pentru prima dată de la intrarea în școală / Modele de subiecte
Liceenii care nu participă la orele de Religie vor studia disciplina „Perspective globale“, din clasa a IX-a până într-a XII-a, la toate profilurile și specializările, cu excepția liceelor teologice, conform proiectului de planuri-cadru – surse
Cercetătorul Sergiu Pașca: După ce am întâlnit unul dintre primii mei pacienți cu autism și pe mama lui, autismul și cercetarea creierului au devenit principala mea preocupare / Este incredibil de important să avem studenți la medicină care fac cercetare cât mai devreme
Material susținut de Joblandia
Profesoară: Elevii pot fi captați ușor, de profesori implicați este nevoie. Încerc să le ofer o plajă cât mai largă și mai diversificată de activități, atât în cadrul orei de dirigenție, cât și în cadrul săptămânii „Școala altfel” / Interviu cu un elev, un părinte și un cadru didactic despre orientarea în carieră a tinerilor
Horia Onița, fost lider al alianței studenților din România, numit președinte al Uniunii Studenților Europeni, funcție ocupată în trecut și de actualul ministru Ligia Deca
Şase grădiniţe din Sectorul 2 al Capitalei vor fi deschise şi în vacanţa de vară / Peste 1.000 de locuri disponibile
Material susținut de ECDL Romania