Un student are cheltuieli lunare de peste 2.000 de lei, iar valoarea minimă a bursei sociale, de 925 lei, nu acoperă nici măcar cheltuielile pentru mâncare, arată o analiză ANOSR / Peste jumătate dintre veniturile studenților provin de la părinți

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) atrage atenția asupra faptului că bursa socială este de minimum 925 de lei, iar cheltuielile lunare ale unui student depășesc 2.000 de…
Vezi articolul

Profesoara Maria Manea: Un ministru dedicat învățământului preuniversitar s-ar concentra cu precădere asupra problemelor din școala românească / Fostul secretar de stat vorbește despre împărțirea Ministerului Educației în două mari categorii: universitar și preuniversitar, cu doi miniștri separați

Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a vorbit despre necesitatea ca învățământul preuniversitar…
Vezi articolul

Scandalul de plagiat al ministrului Justiției, Radu Marinescu: la Universitatea din Craiova, Comisia de Etică ar putea discuta la rubrica „Diverse”, într-o ședință ce va avea loc luni, dacă se autosesizează în acest caz, spune președintele Comisiei, Sorin Enache

Comisia de Etică a Universității din Craiova, forul care poate, conform legii, să analizeze în vederea unor eventuale măsuri acuzațiile de plagiat aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu, ar putea include…
Vezi articolul

Listele cu profesoarele care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani încep să fie întocmite de luni, 12 ianuarie, de către școli, potrivit calendarului oficial

Listele cu profesoarele care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani se întocmesc în perioada 12-23 ianuarie, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul…
Vezi articolul

LISTĂ 18 centre de excelență în cercetare au fost aprobate de ANC. Un centru este coordonat de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, iar Academia SRI face parteneriat cu Universitatea din București, Babeș-Bolyai și Universitatea de Apărare pentru un altul

Autoritatea Națională pentru Cercetare a anunțat sâmbătă, 10 ianuarie, că cele 18 centre de excelență devin operaționale în cadrul competiției Centre de Excelență (CoEx 2024), parte a Planului Național de…
Vezi articolul

Aproape 600 de locuri bugetate au fost tăiate de la programele de licență ale universităților și convertite în locuri pentru master și doctorat, printr-un ordin al Ministerului Educației / Față de anul trecut, cea mai mare creștere de granturi apare la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

Ministerul Educației și Cercetării a transformat aproape 600 de locuri de licență pentru anul I în granturi de studiu pentru master și doctorate în universitățile de stat, potrivit Ordinului nr.…
Vezi articolul

Profesoara Măndița Baias, propuneri concrete pentru viitorul ministru al Educației: Eliberarea profesorului, interzicerea prin ordin de ministru a documentelor tipărite care există deja în format digital, stoparea inspecțiilor de formă și un psiholog în fiecare școală

Profesoara de Fizică Măndița Baias, de la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Baia Mare formulează un set de măsuri concrete pe care le consideră urgente pentru sistemul de educație, în…
Vezi articolul

Bibliotecarele, informaticienii, secretarele și contabilele din școli vor putea fi detașate „în interesul învățământului” la alte școli, la inspectorate, CCD-uri și la Ministerul Educației – prevede o modificare a Legii Educației

Personalul didactic auxiliar va putea fi detașat de acum înainte „în interesul învățământului”, la fel ca profesorii, conform Legii 6/2026, publicată în Monitorul Oficial vineri, 9 ianuarie. În plus, și…
Vezi articolul

Daniela Orășanu, directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani: În România încă ne întrebăm care e rolul educației, care rolul școlii, cât de importantă este școala astăzi în formarea unui copil / Școala nu este o fabrică unde las copilul și îl scot după 6 ore gata educat

Directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani, Daniela Orășanu spune că în România „încă ne întrebăm care e rolul școlii și al educației”. Invitată la InfoEdu la TVR…
Vezi articolul

OFICIAL Regulile pentru predarea Religiei în școli au fost aprobate: înscrierea se face prin cerere scrisă, valabilă pe toată perioada de școlarizare / Elevii care nu participă trebuie supravegheați de școală

Metodologia pentru predarea Religiei în școli a fost publicată în Monitorul Oficial pe 9 ianuarie. Participarea elevilor la ora de religie se face la cerere. Părinții sau elevii majori trebuie…
Vezi articolul

Peste 100 de milioane de euro pentru tinerii „invizibili” ai României: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează apeluri pentru tinerii NEET, prin care finanțează centre mobile, rețele de tineret și servicii personalizate în comunități

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat două apeluri de proiecte de peste 100 de milioane de euro, cu finanțare nerambursabilă, pentru dezvoltarea unei rețele naționale de servicii pentru…
Vezi articolul
Invatatoare in fata elevilor la clasa, in scoala / Foto: Dreamstime.com

Din 12 ianuarie, școlile încep să întocmească listele cu profesoarele care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, potrivit calendarului oficial. Calendarul complet

În perioada 12-23 ianuarie se întocmesc listele cu profesoarele care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, precum și listele cu personalul…
Vezi articolul

Studenții la studii integrate, organizate de două sau mai multe universități europene, beneficiază de perioade de mobilitate din primul semestru până la ultimul semestru inclusiv – Metodologie modificată

Perioadele de mobilitate în cazul studenților la studii integrate organizate de universități sunt reglementate printr-un nou ordin de ministru, publicat vineri în Monitorul Oficial. Acesta modifică Metodologia privind mobilitatea academică…
Vezi articolul

Facultatea de Drept a Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca nu comentează motivele demisiei profesoarei Andrea Chiș, pe care o confirmă, și spune că nu a primit cereri pentru introducerea cursurilor de etică profesională, iar aceasta se învață în afara universității

Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai confirmă demisia lect. univ. dr. Andrea Chiș, fostă judecătoare și fostă membră a Consiliului Superior al Magistraturii, care a anunțat public, la finalul anului…
Vezi articolul
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Sunt unele întrebări pe care le pun și copiilor de clasa a III-a, și liceenilor de clasa a X-a, spune profesoara Tița Angheluță: Foarte greu cu liceenii ajung să scot metafore, să scot asocieri. Unde îi pierdem noi pe copiii aceștia?

Tița Angheluță, cadru didactic la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din București și profesor pentru învățământul primar la Școala 79 din Capitală, a spus că „sunt unele întrebări pe care le pun…
Vezi articolul

Alianța organizațiilor studențești: Nu există încă detalii privind modul cum vor fi alocați cei 60 de milioane de euro din fonduri europene pentru bursele sociale, iar Guvernul amână numirea unui nou ministru / ANOSR cere Executivului să revină asupra tăierilor care au afectat studenții în ultimul an

România a obținut, chiar și „tardiv”, 60 de milioane de euro din fonduri europene pentru a acoperi necesarul pentru bursele sociale ale studenților, însă „încă nu avem detalii legate de…
Vezi articolul

Avertisment pentru profesori: cererea de actualizare a deciziilor de repartizare pe post este o capcană birocratică – după ce mii de profesori vor semna aceste cereri, orice corecție viitoare devine aproape imposibilă / Profesorul anonim

Există momente în viața unui sistem public în care nu mai asistăm la o reformă, ci la un transfer de vină/responsabilitate, nu mai vedem administrație, ci inginerie juridică, nu mai…
Vezi articolul

Vineri, 9 ianuarie, ultima zi în care poate fi constituită comisia județeană de mobilitate a personalului didactic, potrivit calendarului oficial / De luni, 12 ianuarie, profesorii titulari în două sau mai multe școli vor depune cererile pentru întregirea normei

9 ianuarie este ultima zi în care mai poate fi constituită comisia județeană de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. De luni,…
Vezi articolul

DOCUMENT Cerere de concediu pentru personalul administrativ din școli și grădinițe 2026. Concediul de odihnă suplimentar este între 3 și 7 zile lucrătoare, conform contractului colectiv de muncă

Un model de cerere de concediu pentru personalul administrativ din școli și grădinițe (2026) a ajuns în unitățile de învățământ, potrivit surselor Edupedu.ro. Conform contractului colectiv de muncă la nivel…
Vezi articolul

România rămâne campioana UE la procentul tinerilor care nu sunt nici la muncă, nici la școală și nici în formare profesională – NEET: în 2024 erau 19,4% dintre cei cu vârste între 15-29 de ani / Un studiu arată cum 410 milioane de euro cheltuiți din bani europeni pe programe sociale și educaționale nu au avut un impact real

România rămâne în 2024 țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare procent al tinerilor care nu sunt nici la muncă, nici la școală și nici în formare profesională (NEET),…
Vezi articolul

În octombrie, când am primit banii pe septembrie, a fost un șoc, spune profesoara Tița Angheluță: Cred că în învățământ ne este jenă și nu spunem franc că nu avem bani. Nu poți trăi cu 22 de lei pe oră

Tița Angheluță, cadru didactic la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din București și profesor pentru învățământul primar la Școala 79 din Capitală, a spus că „în octombrie, când am primit banii…
Vezi articolul

Un cercetător de la Universitatea din București – co-autor al unui studiu „care rescrie istoria ceratopsienilor, dinozauri cu coarne”, publicat în revista Nature / O parte dintre fosilele analizate au fost descoperite în Geoparcul Țara Hațegului

Un studiu care „rescrie istoria ceratopsienilor, dinozauri cu coarne aparținând Cretacicului târziu”, studiu care a fost publicat miercuri de revista Nature, are printre co-autori pe Zoltan Csiki-Sava, cercetător și cadru…
Vezi articolul

Joi, 8 ianuarie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul 3 de cursuri. Secretarul de stat Sorin Ion a avertizat ca scutirile medicale să nu fie un pretext pentru a prelungi vacanța de iarnă / Următoarea vacanță este în februarie, diferită în fiecare județ

Prima zi de cursuri din anul 2026 este joi, 8 ianuarie, și aceasta deschide modulul 3 de cursuri, potrivit structurii anului școlar 2025-2026. Reluarea cursurilor joi vine după o vacanță de…
Vezi articolul

Liderul sindical Marius Nistor, despre noul ministru al Educației: Este nevoie de un om care nu doar execută ceea ce decide o coaliție politică împotriva intereselor elevilor, studenților, profesorilor și în general a oamenilor din sistem / Să ai un ministru propriu-zis și un ministru delegat care să se ocupe strict de învățământul preuniversitar, propune sindicalistul

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a vorbit, pentru libertatea.ro, despre noul ministru al Educației și a spus că „sper să vină un ministru care să se…
Vezi articolul

Directoarea Andreia Bodea, despre viitorul ministru al Educației: Să nu fie disprețuitor față de profesori, să nu-i trateze cu aroganță, cu superioritate și cu suficiență. Mă aștept să fim ascultați

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I. L. Caragiale” din București, a vorbit, pentru libertatea.ro, despre așteptările pe care le au profesorii de la noul ministru al Educației. „Să nu fie…
Vezi articolul

UPDATE Elevii din șase școli încep cursurile pe 12 ianuarie, din cauza întreruperilor de curent electric provocate de căderile de zăpadă și viscol / Alte două grădinițe și un liceu au activități online

UPDATE Șase școli sunt închise încă două zile după vacanța de iarnă pentru elevi, conform unui anunț făcut miercuri de Ministerul Educației. Este vorba despre unități de învățământ din județele…
Vezi articolul

Președintele Nicușor Dan avertizează că România ratează fondurile europene pentru cercetare-inovare: Din programul Horizon n-am luat nimic, practic / Cum să facem ca România să recupereze deficitul de dezvoltare pe partea de inovare, de exemplu, care devine tot mai importantă în economia globală

România trebuie să își definească urgent o poziție coerentă în domeniul cercetării și inovării, în contextul negocierilor europene care vor avea loc în 2026 pentru bugetul Uniunii Europene aferent perioadei…
Vezi articolul

Bugetul programului Erasmus+ să fie de cel puțin 60 de miliarde de euro în perioada 2028-2034 – Apel lansat de 17 mari organizații ale universităților europene / Suma cerută este cu 50% mai mare decât bugetul propus de Comisie / „Investiția insuficientă în educație ar submina propriile obiective politice ale UE”

Alocarea a 40,8 miliarde de euro pentru Erasmus+, principalul program UE de schimburi și mobilități educaționale, în perioada 2028-2034, așa cum a propus Comisia Europeană, este „un pas în direcția…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Educației încearcă să schimbe condițiile de acordare a burselor sociale medicale în anul școlar 2025-2026 printr-o adresă trimisă inspectoratelor școlare în care arată că doar anumite certificate A5 ar fi valabile / Formularul tipizat nu are însă mențiunea cerută de MEC, iar metodologia de burse nu face nicio precizare

Elevii care primesc burse sociale pe motive medicale în anul școlar 2025-2026 pot pierde bursa, dacă certificatul medical tip A5 nu conține „mențiunea expresă privind încadrarea conform criteriilor prevăzute în…
Vezi articolul

Prima de carieră didactică aferentă anului 2025, în valoare de 1.500 de lei, ar trebui să fie plătită în ianuarie 2026. La fel și prima pentru carieră profesională, conform legislației

Prima de carieră didactică aferentă anului 2025 ar trebui să fie plătită profesorilor la începutul anului 2026, potrivit declarațiilor făcute la începutul lunii noiembrie a anului trecut de către ministrul…
Vezi articolul

DOCUMENT Până vineri, 9 ianuarie, va fi constituită comisia județeană de mobilitate a personalului didactic, potrivit calendarului oficial / Ce atribuții au profesorii din comisia de mobilitate de la nivelul școlii

Până la data de 9 ianuarie va fi constituită comisia județeană de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Vezi mai jos, în…
Vezi articolul
Elevi in clase

UPDATE 9.350 de elevi din București, înscriși în programul Școală după școală, al Primăriei Sectorului 3, nu mai primesc mâncare în 2026: vor fi asigurate salariile cadrelor didactice implicate, dar situația financiară dificilă nu permite asigurarea serviciului de hrană / Lista celor 28 de școli afectate

Elevii înscriși în programul „Școală după școală” din unitățile de învățământ din Sectorul 3 nu vor mai primi mâncare începând cu anul 2026, potrivit unui anunț făcut de Primăria Sectorului…
Vezi articolul

Contradicțiile ministrului Daniel David. Profesoara Paraschiva Buciumanu: Universitarul clujean a trecut, într-un an, de la statutul de psiholog respectat și de cercetător apreciat la cel de ministru repudiat / Faptul că am intrat în 2026 fără să fie desemnat un ministru al Educației înseamnă că, în continuare, domeniul nu reprezintă o urgență sau o prioritate națională – Op Ed

Pentru educația din România, complicatul an 2025 s-a încheiat cu un bilanț îngrijorător: o reformă iar abandonată, o rețea școlară fracturată, o resursă umană epuizată și, peste toate acestea, un…
Vezi articolul

Profesorul Cristian Doicin de la Universitatea Politehnica București, fost consilier general PSD la Primăria Capitalei, este noul președinte al ARACIS – agenția care evaluează și acreditează programele de studiu din universități / Este a doua oară consecutiv când un profesor de la UPB este șef la ARACIS

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) are un nou președinte, în persoana profesorului universitar dr. ing. Cristian-Vasile Doicin, cadru didactic la Universitatea Națională de Știință și…
Vezi articolul
Anders Adlercreutz, ministrul finlandez al educației, în dialog cu elevi / Foto: Facebook.com/Anders Adlercreutz

Copiii din Finlanda învață de la grădiniță despre știrile false, iar acum alfabetizarea în domeniul inteligenței artificiale intră în programa școlară. Ministrul finlandez al Educației: Nu ne-am imaginat că democrația va fi cu adevărat pusă la încercare prin dezinformare

Lupta împotriva știrilor false în Finlanda începe de la vârsta de grădiniță, iar acum profesorii au sarcina să introducă în programa școlară alfabetizarea în domeniul inteligenței artificiale, mai ales după…
Vezi articolul

„Respectul” și „Încrederea” sunt cuvintele-cheie ale anului 2026 – Colegiul Medicilor din România. Cătălina Poiană, președinta CMR: Reprezintă coloana vertebrală a actului medical / Ce medici nu mai pot deține calitatea de membru al unei comisii

Cuvintele-cheie ale anului 2026, desemnate de către Colegiul Medicilor din România (CMR), sunt „respectul” și „încrederea”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. „Respectul și Încrederea reprezintă coloana vertebrală a actului…
Vezi articolul

UPDATE Olimpiada Națională de Matematică 2026. Etapa locală are loc pe 20 februarie în județul Cluj / Profesorii, rugați să nu „trimită” mai mult de 20% din elevii dintr-o clasă la concurs – document

Etapa locală a Olimpiadei Naționale de Matematică (ONM) 2026 va avea loc vineri, 30 ianuarie 2026, în intervalul 15:00-18:00, pentru elevii claselor V-XII din județul Cluj, potrivit unei adrese transmise…
Vezi articolul

DEF 2026 Modele de subiecte educatori-puericultori și profesori învățământ preșcolar, publicate de Ministerul Educației / Calendar Definitivare în învățământ 2026

Modelele de subiecte pentru examenul de definitivare (DEF) în învățământ 2026, pentru educatori-puericultori și profesori de învățământ preșcolar, au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) prin Centrul Național de Curriculum…
Vezi articolul