DOCUMENT Diplomele de BAC 2023 pot fi eliberate mai repede în acest an, chiar înainte de afișarea rezultatelor finale, dar doar pentru elevii care nu depun contestații / Peste 49.000 de contestații au fost depuse anul trecut
UPDATE Simulare Evaluarea Națională 2023. Proba la Matematică a început la ora 9 și s-a încheiat la ora 11:00. Ce subiecte au primit elevii
Simulare Evaluarea Națională 2023. Aproape 13 mii de elevi de clasa a VIII-a nu au participat la proba de Limba română, potrivit Ministerului Educației
SRI racolează viitori angajați în sediul Facultății de Litere de la Universitatea din București. Mai mulți studenți au primit broșuri cu mesajul „căutăm continuu ofițeri (…) suntem interesați în a selecta psihologi, lingviști, juriști, personal medical, personal logistic, financiar“ – FOTO
Franța: Au început probele scrise de la Bacalaureat. Elevii din ultimul an de liceu susțin examene la ”specialități”, două materii alese de ei, care contează o treime din nota finală
Ligia Deca, în vizita la Abu Dhabi cu Klaus Iohannis: Emiratele Arabe Unite reprezintă, pentru România, un model de bune practici în multe domenii, inclusiv în educație pentru dezvoltare durabilă / La testele PISA, elevii din Emirate sunt imediat deasupra celor români la citire, matematică și științe
ULTIMA ORĂ Baremele de corectare și notare pentru Limba română, simularea Evaluării Naționale 2023, publicate de Ministerul Educației
O singură școală din țară cu risc seismic I, adăugată pe lista actualizată a Ministerului Educației. Sunt 53 de clădiri școlare în pericol de prăbușire la cutremur
20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei. Peste 320 de milioane de oameni vorbesc franceza în lume
Ministrul Muncii: Sub nicio formă nu susţinem o majorare a vârstei de pensionare peste vârsta de 65 de ani / În 2021 erau peste 6.700 de cadre didactice cu vârste cuprinse între 65 și 70 de ani
UPDATE Elevi cu părinți care lucrează la DNA și MAE, la audieri, după percheziţii la o grupare care distribuia droguri către elevi din licee din Bucureşti – surse
Echinocțiul de primăvară 2023: Perioada de lumină zilnică se mărește treptat până în iunie
Schimbări în finanțarea universităților membre în alianțe europene și standarde de finanțare „bazate pe calculul costului real per student” – printre solicitările Consorțiului Universitaria la adresa autorităților / Universitățile membre cer și o mai mare implicare în deciziile legislative privind învățământul superior
Elevii ar trebui să poată da Religia la Bacalaureat? Sondaj de opinie al Federației Naționale a Părinților
LIVE VIDEO Conferința G4Media: „Filmul captivant al știrilor false și cum îl demontăm. Principalele teme anti-europene” / Sondaj exclusiv cu percepția asupra principalelor narative anti-occidentale
BREAKING Subiecte simulare Evaluarea Națională Limba și literatura română 2023. Elevii au avut itemi pe baza a două texte la prima vedere, iar la subiectul al II-lea un rezumat al primului text
Condiționare pentru școli și grădinițe. Cabinetele medicale vor fi înființate doar dacă sunt peste 300 de elevi în unitatea de învățământ, prevede proiectul Legii Deca
Scrisoare de sprijin pentru profesorul acuzat de comportament abuziv, semnată de „peste 200 de studenți și absolvenți” ai Facultății de Jurnalism – Universitatea din București: „comportamentul său la catedră a fost întotdeauna unul decent și civilizat”
UPDATE Simulare Evaluarea Națională 2023. Elevii de clasa a VIII-a au început proba scrisă la Limba română. Notele nu se contestă, potrivit procedurii oficiale
Pretransfer profesori 2023. Pe 23 martie vor fi afișate la sediile școlilor și grădinițelor condițiile specifice pentru ocuparea posturilor. Documentele pe care trebuie să le depună cadrele didactice la inspectoratul școlar și la unitățile de învățământ
Elevii din 10 clase primare ale unei școli din Timișoara petrec circa o oră pe zi pentru temele de acasă, iar subiectele în care se pot exprima liber îi motivează cel mai mult să lucreze cu plăcere / În ziua în care nu au teme, elevii au mulțumit că au fost „liberi” – studiu
Material susținut de NextLab.tech