Compania Netflix a anunţat că va dona 5 milioane de dolari organizaţiilor care oferă oportunităţi creatorilor de culoare şi firmelor deţinute de persoane de culoare, informează Variety, citată de News.ro.…
Examenul de matematică de la Evaluarea Națională este, de regulă, o piatră de încercare mai grea decât proba de la limba română pentru elevi, potrivit rezultatelor din ultimii ani. Profesorul de…
Până la identificarea de terapii și vaccinuri care să ne protejeze de SARS-CoV-2, cea mai eficientă metodă de control a răspândirii virusului constă în aplicarea bunelor practici de igienă și…
Anul acesta subiectele au fost mai ușoare, în comparație cu anii anteriori, spune profesoara de Limba și literatura română Ștefania Lucescu, de la Școala gimnazială Regina Elisabeta, din Bușteni, județul…
Guvernul german va cumpăra o participaţie de 23% la compania farmaceutică CureVac, care lucrează la un vaccin destinat Covid-19, pentru 300 de milioane de euro, a declarat luni ministrul Economiei,…
Setul de măsuri pentru redeschiderea creșelor, grădiniţelor și after school-urilor a fost publicat în Monitorul Oficial. Ordinul comun al celor trei miniștri, ai Educației, Muncii și Sănătății, cuprinde și obligații…
Ministrul Nelu Tătaru a semnat Ordinul pentru stabilirea măsurilor necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2. Actul normativ prevede setul de măsuri necesare în vederea…
La proba scrisă de Limbă și literatură română, prima probă scrisă a Evaluării Naționale au fost prezenți luni, în întreaga țară, 161.038 de candidați, potrivit bilanțului oficial. Un comunicat de…
„Testele de antrenament nu au fost pentru a se antrena copiii pentru Evaluarea Națională?”, a declarat Marin Șuță, președintele Centrului Național de Politici și Evaluarea în Educație pentru știriedu.ro. Acesta…
Între 50% şi 70% dintre elevii de clasa a VIII-a din cele mai vulnerabile comunităţi din mediul rural, înscrişi în programele World Vision România, au participat astăzi la prima probă…
PIB-ul României a scăzut cu 14,6% în trimestrul al doilea comparatic cu primul trimestru al anului, pe fondul crizei provocate de pandemia Covid-19, potrivit estimărilor făcute de Facultatea de Științe…
Baremul de evaluare și notare a lucrărilor elevilor la Limba și literatura română a fost publicat de Ministerul Educației. Pe baza baremului de mai jos, profesorii evaluatori vor pune notele…
Sumele pe care cadrele didactice le primesc pentru participarea în comisiile de examene din acest an au fost aprobate prin Ordin de ministru pe 12 iunie, potrivit documentului obținut de…
Peste 16.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a din București s-au înscris să susțină proba scrisă din cadrul Evaluării Naționale, potrivit datelor anunțate, luni, de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.…
Ce capcane sunt în subiectele pe care le-au avut de rezolvat astăzi absolvenții claselor a VIII-a la examenul de Limba și literatura română? Ecaterina Stanca, profesoara de Limba română la…
Elevii au avut timp două ore pentru a rezolva subiectele la Limba și literatura română, primul examen de la Evaluarea Națională 2020. Textul la prima vedere a fost din genul…
Compunerea de la subiectul II B de la Evaluarea Națională 2020 a fost aceeași dată în Testul de antrenament nr. 16, test publicat de ministerul Educației pentru pregătirea candidaților pe…
Subiectele au fost accesibile, nu au avut un grad mare de dificultate, spune pentru Edupedu.ro profesoara de Limba și Literatura Română Mirela Tanc, de la Școala Gimnazială „Oltea Doamna”, din…
Încălzirea climatului a determinat o reevaluare semnificativă a importanței Arcticii în planurile celor mai importante puteri ale lumii. Acest lucru este determinat de doi factori. Primul presupune posibilitatea utilizării Drumului…
Ministerul Educației anunță că un singur elev din toată țara a avut temperatura peste 37.3°C, la intrarea în examenul de Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale 2020. Este…
Subiectele la română pe care le-au avut de rezolvat în această dimineață candidații la Evaluarea Națională 2020 au respectat structura subiectelor de examen din anii trecuți. Absolvenții de clasa a…
Preşedintele Emmanuel Macron a declarat duminică că Franţa va fi „inflexibilă” în faţa rasismului, dar „nu va şterge nicio urmă sau nume din istoria sa” şi „nu va da jos…
Planurile autorităților referitoare la cercetarea din fonduri europene prezintă două mari probleme, arată senatorul USR Mihai Goțiu într-o interpelare depusă luni și consultată de EduPedu.ro. Comunitatea științifică, atrage atenția parlamentarul,…
Niciun elev din București nu a avut temperatură peste 37,3 grade C, la intrarea în examenul de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2020, a declarat pentru Edupedu.ro…
Rectorul celei mai mari universități din România, Daniel David, critică dur Guvernul Orban pentru intenția de a construi noi institute de cercetare și de a stabili noi domenii strategice. “Cu…
Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, într-o intervenție telefonică la Digi24, că ordinul cu normele metodologice pentru redeschiderea grădinițelor va fi gata până luni la prânz și va fi publicat…
Prima probă de la Evaluarea Națională 2020 a început luni la ora 9.00, iar la acest examen 172.532 de elevi au fost înscriși în întreaga țară. Este cea mai numeroasă…
„În momentul în care normele metodologice vor fi publicate în Monitorul Oficial, se vor deschide aceste unități de învățământ particular. Pentru unitățile de învățământ de stat, deja am anunțat că…
Evaluarea Națională 2020 se desfășoară în contextul fără precedent al pandemiei COVID-19 și aduce reguli care nu au mai fost aplicate vreodată la examene. Una dintre regulile care au generat…
Evaluarea Națională 2020 începe astăzi, la ora 9:00, cu examenul scris de Limba și literatura română. 172.532 de absolvenți de clasa a VIII-a susțin examenele în condiții fără precedent, în…
Ministrul Educației a declarat în această dimineață, înainte de începerea primului examen din cadrul Evaluării Naționale 2020, că „școlile sunt pregătite”. „Toate centrele de examen sunt pregătite de către fiecare…
Elevii „să se bucure dacă au emoții înainte de examen pentru că acestea, inclusiv cele negative cum e anxietatea, reflectă faptul că creierul și corpul lor sunt pregătite pentru acțiune.…
Subiectele de la Evaluarea Națională vor avea structura cu care elevii au fost obișnuiți în emisiunile Teleșcoala, asta a declarat președinta comisiei naționale de examen Luminița Barcari, secretar de stat…
„Mâine nu se vor redeschide” creșele, grădinițele și after school-urilor, a anunțat astăzi, în conferință de presă, ministrul Educației. Deși Hotărârea de Guvern publicată vineri în Monitor prevede că deschiderea…
La Evaluarea Națională 2020 cifrele oficiale cu numărul înscrișilor și cele cu numărul școlilor care sunt centre de examen, raportate de Ministerul Educației, diferă față de cele raportate de același…
Evaluarea Națională 2020 debutează mâine, 15 iunie, cu un set de reguli fără precedent. 172.532 de absolvenți de clasa a VIII-a vor susține pentru prima dată examenul de final de…
„Citiți cu atenție subiectele, fără emoție, gândiți-vă că sunteți cu profesorul vostru și dați teza” – așa îi sfătuiește ministrul Educației, Monica Anisie, pe elevii care dau Evaluarea Națională anul…
Ministrul Educației a făcut două greșeli gramaticale în conferința de presă susținută astăzi, 14 iunie, cu o zi înainte de examenul la Limba și literatura română pe care îl vor…
„Dragi elevi, stimați parinti, nu va lăsați pacaliti de aceste asa-zise subiecte care circula pe internet. Acestea nu sunt cele pe care le veti primi maine dimineata! Maine dimineata se…
Accesul elevilor în centrul de examen se va face până la ora 8:30, a declarat Ministrul Educației, Monica Anisie într-o conferință despre organizarea Evaluării Naționale 2020. Elevii nu vor veni…
„Toate studiile pediatrice de până acum, arată că infecția cu noul coronavirus în familie se produce „one way”, de la adulți la copii, conform dr George Rutherford de la Universitatea…
Cât de afectat este un absolvent care se angajează într-un loc de muncă fără legătură cu domeniul său de pregătire? Ce șanse sunt să se întâmple acest lucru pentru tineri…
Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat o conferință de presă pentru duminică, 14 iunie 2020, la ora 14:00 pentru a transmite ultimele detalii legate de Evaluarea Națională. Edupedu.ro va transmite…
Premierul Ludovic Orban a anunțat sâmbătă că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile, potrivit G4Media.ro. Legea care impune starea de alertă în România prevede faptul că…
Site-ul fals care susținea că are de vânzare subiecte de Bacalaureat pentru examentul de anul acesta a fost șters după ce Edupedu.ro a sesizat Centrul Național de Răspuns la Incidente…
Profesoara de Română Ecaterina Stanca de la Colegiul Național „Tudor Vianu” a explicat pentru Edupedu.ro cum ar trebui să redacteze corect elevii o lucrare la proba de Limba și Literatura…
Avocatul Poporului are niște atitudini, în ultima vreme, care o transformă în dușmanul poporului, a declarat Ludovic Orban într-o conferință de presă susținută la Universitatea București, în ziua comemorării Mineriadei…
„Legea nu obligă copiii să poarte mască la examenele naționale”, scrie Valentin Mircea, fostul șef al corpului de Control al Guvernului României și tatăl unei eleve care susține anul acesta…
La împlinirea a 30 de ani de la cea mai amplă mișcare anticomunistă din Europa de Est – Fenomenul Piața Universității -, Universitatea din București a lansat website-ul www.piatauniversitatii.unibuc.ro, un…
„Acum mai mult ca niciodată, înțelegem importanța siguranței, atât în mediul online, cât și în lumea reală. Pandemia a forțat milioane de familii din întreaga lume să adopte distanțarea socială…
Ludovic Orban a mers în Piața Univeristății, la 30 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990. Premierul a făcut un apel la magistrați ca ”măcar după 30 de…
Hotărârea de Guvern care aprobă „desfășurarea activităților în creșe, grădinițe și after-school-uri, pe perioada vacanței de vară” a fost publicată în Monitorul Oficial. Nu se face nicio diferențiere între instituțiile…
O elevă care a terminat anul acesta clasa a VII-a și care anul viitor va susține Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a i-a scris un mesaj ministrului Educației,…
Mai multe școli au anunțat părinții ca elevii să vină la școală, la examenele de Evaluare Națională care încep luni, încă de la ora 6:00 sau ora 7:00. De precizat…
Evenimentele violente din 13-15 iunie 1990 au rămas cunoscute în memoria postcomunistă sub numele de „Mineriada din 13-15 iunie 1990” şi se referă la reprimarea, de către forţele de ordine,…
Un site fals care susține că are de vânzare subiecte de Bacalaureat pentru examentul de anul acesta folosește o adresă de email în care apare cuvântul „Edupedu”. Pagina ne-a fost…