Sistemele europene de educație cu cele mai bune rezultate ale elevilor de 15 ani, așa cum reiese din evaluarea internațională PISA 2022, continuă să predea intensiv Matematica pe parcursul anilor…
Geografia, ca și Istoria, Limba Română, Matematica și limbile străine, nu trebuie să lipsească din trunchiul comun al învățământului liceal, la toate nivelurile, de la clasa a IX-a până la…
Profesorii de Biologie trag un semnal de alarmă cu privire la viitorul disciplinei în învățământul liceal din România. Un memoriu semnat de cadre didactice din județul Timiș, coordonat de profesorul…
O studentă la Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca îi cere Ministerului Educației să păstreze Geografia la clasele a XI-a și a XII-a. Într-o scrisoare adresată ministrului Educației și Cercetării, obținută…
Eliminarea tezelor școlare obligatorii în gimnaziu și liceu privează elevii de repetarea în contexte variate, „destul de mult”, a informațiilor care le sunt predate, avertizează cercetătoarea specializată în cogniţie ancorată…
Biblioteca Școlară Virtuală EDULIB pentru elevi și profesori, proiect prevăzut de Legea educației încă din 2011, pe care Ministerul Educației a plătit peste 46 de milioane de euro din fonduri…
Aproape 500 școli ar fi fost dotate complet și au încheiat proiectele de dotări cu mobilier, echipamente și laboratoare sau ateliere de practică, potrivit unei declarații făcute la România te…
Într-un articol recent din revista Nature (Abilitățile aritmetice ale copiilor nu se transferă între matematica aplicată și cea academică – Banerjee et al.), autorii au studiat două grupuri de copii…
A network of internet users monitoring online disinformation has identified over 1,000 Facebook pages and groups that systematically spread pseudo-scientific, pseudo-religious, or political propaganda content in a spam-like manner. Data…
România este țara europeană cu cei mai mulți locuitori care cred că știința și tehnologia au o influență mai degrabă negativă sau foarte asupra societății – unul din trei români…
Noile propuneri de planuri-cadru pentru liceu, aflate în dezbatere publică, ridică o serie de probleme esențiale care ar putea afecta negativ calitatea educației, în special în domeniul științelor exacte, potrivit…
Un grup de internauți care monitorizează dezinformarea online a identificat peste 1.000 de pagini și grupuri de Facebook care propagă în regim de „spam” conținut pseudoștiințific, pseudoreligios sau de propagandă…
Mai multe propuneri administrative pe care Ministerul Educației și Cercetării ar trebui, în opinia profesorului Liviu Papadima, „să convingă că, de această dată, reforma curriculară va funcționa”. Acesta scrie într-un articol…
Respingerea candidaturii scriitorului Mircea Cărtărescu pentru un loc în Academia Română a generat critici dure din partea unor personalități din mediul academic și literar. Profesoara și criticul literar Carmen Mușat…
Universitățile Universitatea Transilvania din Brașov intră în top 5 universități din România, alături de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea din București, Politehnica București și UMF Carol Davila din București,…
Puțin peste 18% din populația cu vârste cuprinse între 15-64 de ani a terminat doar gimnaziul, potrivit datelor aferente anului 2023, iar 3,9% doar clasele primare sau nici pe acelea,…
Mai multe instituții din domeniul educației muzicale din România au transmis Ministerului Educației un memoriu privind planurile-cadru pentru liceu, sub formă de pachet de documente cu observații și propuneri, obținut…
Consultantul politic Arthur Finkelstein a murit în august 2017. Ungaria și crearea ”monstrului” Soros a fost proiectul lui final. În 2011, în unul din puținele sale discursuri publice, spunea: ”Am…
În anul școlar 2023-2024, erau ocupate „prin detașare în interesul învățământului” 2101 posturi de conducere în școli, din care 1.373 posturi de directori și 728 posturi de director adjunct, potrivit…
Peste 7.300 dintre elevii care începeau clasa a VIII-a în 2022 nu s-au mai înscris în clasa a IX-a în anul școlar 2023-2024, potrivit ultimului raport privind starea învățământului preuniversitar…
Datele Ministerului Educației și Cercetării arată că în anul 2022 a scăzut rata de participare a copiilor în învățământul preșcolar de vârste între 4 și 6 ani, cu 2,4 puncte…
Mircea Cărtărescu a fost respins de Academia Română la diferență de un vot, după cum a prezentat în premieră Edupedu.ro miercuri. Decizia e scandaloasă și confirmă deriva instituției sub conducerea…
În anul școlar 2023-2024 numărul de elevi din învățământul preuniversitar a fost de 2.875.900, în scădere față de anul școlar anterior, cu aproape 15.000 de elevi. Este cel mai mic…
Asociația Profesorilor de Limba Germană din România (APLGR) avertizează că noile propuneri de planuri-cadru pentru liceu riscă să afecteze grav învățarea limbilor străine, reducând șansele elevilor de a dobândi competențe…
Ministerul Educației a aprobat în 2024, ultimul an de mandat al ministrei Ligia Deca, cereri de finanțare de 79,4 milioane de lei din fondul pentru finanțarea situațiilor speciale (FSS), fond…
Scurt context istoric. Dezbaterea actuală privind noul proiect al Planurilor-Cadru la liceu implică numeroși actori educaționali, de la profesorii de la catedră la universitari și ONG-uri, la părinți, elevi, organizațiile…
Limba engleză, pachete de materii ce combină studii sociale cu „expunerea” la științe umaniste, matematica și științele reprezintă structura centrală a curriculumului în clasele superioare ale învățământului secundar din Singapore,…
Aproximativ 70% dintre elevii de clasele a VI-a – a IX-a din România sunt de părere că inteligența artificială (IA) va juca un rol semnificativ în viața lor profesională, în timp ce doar puțin…
„Liceenii spun toți că vor să facă alegeri. Cum se face alegerea? Elevul alege din oferta școlii, nu alege ce i se năzare lui. Nu alege ceva absurd. Școala este…
Majoritatea covârșitoare a adolescenților români care au cont pe Tiktok accesează zilnic această platformă, iar peste jumătate o accesează de cel puțin patru ori pe zi. În aceste condiții, patru…
Profesorii de Geografie din București și Galați, alături de cercetătorii de la Institutul de Geografie al Academiei Române, critică propunerile de planuri-cadru pentru liceu și solicită Ministerului Educației menținerea Geografiei…
Număr mai mic de ore de Istorie la liceu în planurile-cadru înseamnă programă scurtată care nu satisface nevoile societății de azi, în care avem un „deficit democratic”, reclamă profesorii, studenții,…
Matematica, studiile de limbă – inclusiv limba latină sau limba greacă, științele, dar și Istoria și educația politică, Geografia și economia, Muzica și Artele ocupă fiecare un loc important printre…
Limba și literatura, matematica, limbile străine, dar și istoria sunt disciplinele cărora li se acordă cea mai multă atenție în curriculumul de liceu din Polonia, a doua țară din Europa…
Matematica are cea mai mare greutate între materiile studiate la liceu în Estonia, țara europeană cu cele mai bune rezultate în testările internaționale privind competențele elevilor, PISA. Această disciplină este…
Succesul reformei depinde de corelarea curriculumului cu metode moderne de predare, evaluare și formare a profesorilor scrie Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, într-o analiză pe schimbările aduse…
Multe dintre discuțiile publice din mass-media/spațiul virtual/ cancelariile noastre sau de aproape oriunde te afli zilele astea au fost generate de schimbarea de paradigmă propusă de actualul ministru al educației…
Analfabetismul numeric, înțeles printr-un nivel foarte scăzut al capacității de a înțelege, interpreta și utiliza informații matematice în contexte de viață, crește constant de la nivelul școlii primare la nivelul…
Noile planuri-cadru de liceu recent lansate în consultare publică au apărut din cauza învățământului universitar, care a abdicat de la standarde în pregătirea studenților viitori profesori, este de părere profesoara…
Este firesc ca un document cu atâta impact în școală și, implicit, în societate să stârnească atât de multă patimă. Este, până la urmă, firesc să stârnească și polemici; dezbaterea…
În anul 1999, ministerul condus de Andrei Marga a propus și aprobat planuri-cadru care introduceau un număr semnificativ de ore pentru cursuri opționale: 3-4 la clasele a IX-a și a…
Disciplina Religie are prevăzute 142 de ore în trunchiul-comun al disciplinelor de liceu, potrivit proiectului de planuri-cadru pus în transparență de Ministerul Educației și Cercetării. Numărul de ore propus pentru…
Alocarea orelor pentru disciplinele din trunchiul comun (TC), la care se raportează și celelalte segmente ale planurilor-cadru pentru liceu, ia în calcul și intervalele ocupate de Școala Altfel și Săptămâna…
Constat că discuția despre predarea istoriei se face, din nou, haotic și fără nici un pic de discernământ. Intrarea României în epoca în care noi înșine ne considerăm „o țară…
Domnule Ministru al Educației, mă străduiesc să fiu elegant și să nu fac un argumentum hominem paleae. Sincer, nici nu știu cum să încep. Colegii mei sunt la fel de debusolați,…
Dezbaterile privind noile planuri-cadru pentru învățământul liceal sunt un adevărat „război sfânt al disciplinelor”, scrie rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș (UMFST), Leonard Azamfirei. Într-o…
Reacție categorică a Facultății de Istorie a Universității din București care cere Ministerului Educației și Cercetării (MEC) să revizuiască proiectul de plan-cadru de liceu lansat pe 31 ianuarie în consultare…
Fără Limba latină, Literatură universală și ora de Științe ale naturii la specializarea Filologie, prevede proiectul de planuri-cadru 2025 lansat vineri seară, 31 ianuarie, în dezbatere publică de ministerul Educației, până pe…
Contextul. Mă număr, încă, printre aceia care au salutat, chiar cu speranță, numirea unui nou titular în fotoliul ministerial al Educației, devenit, în prezent, al Educației și Cercetării. Personalitatea dânsului,…
Fără Biologie, Istorie și Geografie în clasa a XII-a la specializarea Mate-Info, prevede proiectul de planuri-cadru 2025 lansat vineri seară, 31 ianuarie, în dezbatere publică de ministerul Educației, până pe…
Din 1997, România aplică gradația de merit pentru cadrele didactice (Eurydice, 2007), iar potrivit estimărilor Edupedu.ro, circa 60% din personalul didactic primește aceste sporuri salariale consistente pe un ciclu de…
Ascensiunea populismului este și amenințările la adresa democrației, cu care oamenii au avut de-a face și în trecut, sunt listate printre tendințele care vor influența educația în viitorul apropiat, alături…
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai, a avut blocat postul de profesor titular de istorie la cel mai bun liceu din Tulcea timp…
România ocupă ultimul loc la nivel european în privința persoanelor care au apelat la Internet pentru cursuri sau materiale de învățare, în 2024, potrivit unei statistici publicate de Eurostat la…
România înregistrează printre cele mai scăzute rate ale participării copiilor la învățământul preșcolar, în Europa, atât la nivel de creșă, cât și la nivel de grădiniță, potrivit celui mai nou…
Analfabetismul funcțional este o problemă de securitate națională, avertizează ministrul Daniel David. Ministrul Educației și Cercetării a prezentat duminică, de la tribuna Consiliului Naţional al PNL, o diagnoză a României…