Browsing Category
Profesori
Știri pentru profesori despre salarii, norme didactice, titularizare, definitivat, grade didactice, concursuri, formare profesională, legislație și drepturile cadrelor didactice.
Patru excursii la Roma, oferite de Editura Corint profesorilor care din toamnă vor avea ore și la clasa a IX-a și care vara aceasta se pregătesc să predea după noile manuale, aflate acum în procedura de licitație / Înscrieri pentru primirea de mostre gratuite (P)
Sindicatele profesorilor protestează în fiecare zi săptămâna viitoare, la Parlament / Lider sindical: Nu există dialog social, asta ne întristează. Au fost câteva întâlniri la care a venit inclusiv actualul domn ministru Dimian – a rămas doar cu ascultările, am rămas doar cu promisiuni
Ministrul Dimian minimalizează nemulțumirile profesorilor: Acum avem contracte cu profesorii pentru desfășurarea examenelor naționale, dacă există vreo nemulțumire, se semnează un contract cu un alt coleg profesor
Ministerul Educației, în contratimp cu propria reformă: cadrul strategic al curriculumului a fost aprobat după ce au fost făcute planurile-cadru, programele școlare și standardele de evaluare / Mihai Dimian: Este un document de viziune, nu de implementare
BREAKING Sindicatele din educație solicită aprobarea de urgență a regulilor pentru prima de carieră didactică 2026: au trecut 40 de zile de la termenul legal, iar profesorii nu știu ce cheltuieli sunt eligibile
Ce trebuie să știe profesorii despre noile manuale de clasa a IX-a: 48 de proiecte depuse de Litera Educațional la licitația națională / Mostre gratuite disponibile după anunțarea manualelor câștigătoare (P)
Ministrul Mihai Dimian: Să nu mai avem note de 5 pentru elevi care nu au cunoștințele și competențele minime necesare pentru a obține nota 5 / Despre sprijinul pentru elevi, nicio vorbă
Jumătate din întreaga reducere a personalului bugetar din România, în ultimul an, a venit din școli, care au pierdut cu aproape 6.000 de angajați mai mult decât toate primăriile, consiliile județene și instituțiile locale la un loc – analiză
Peste 3.300 de elevi și 570 de profesori din 38 de școli din România au testat împreună un model educațional inspirat din Finlanda, adaptat realităților românești: Școala Democratică (P)
Mădălina, învățătoare: Nu mai este motivant financiar să fii profesor. Ai sentimentul că nu ești auzit, că nu contezi. Hârțogăriile pe care trebuie să le facem se complică an de an / Nu avem instrumente, nici oameni specializați pentru elevii cu CES
Profesor de sport, prezent la protestul de la Guvern: Suntem strânși cu ușa de inspectorate de fiecare dată când vrem să spunem ceva / Sistemul ar trebui să nu mai promoveze prostia
ULTIMĂ ORĂ Examenele elevilor ar putea să fie afectate de proteste – amenință sindicatele din educație. Marius Nistor, lider sindical: Există și posibilitatea ca examenele naționale să fie afectate / Elevii de clasa a VIII-a dau luni Evaluarea Națională
Profesoară, la protestul din Piața Victoriei: Prin această lege a salarizării efectiv distrug 300 de mii de oameni. Toate sporurile se vor băga în salariul de bază
Directoarea Andreia Bodea, despre absența unor profesori în ultima săptămână de școală: Sunt situații în care profesorii sunt la examenele de competențe sau sunt trimiși în alte școli pentru inspecțiile speciale la clasă
Asalt politic al inspectorilor școlari asupra ultimei gradații de merit, pe locurile destinate profesorilor / Studiu de caz: ISJ Dolj
Ministerul Educației schimbă profilul inspectorului școlar prin noile reguli de concurs propuse: dispar probele la clasă, rămân testul de legislație și interviul
David Popovici: Profesorii mă lăsau, uneori, să trimit un proiect mai târziu sau să dau testele o săptămână mai târziu, pentru că eram plecat la concursuri, mi-ar fi fost mult mai dificil fără aceste mici ajutoare
UPDATE Introducerea sistematică a educației media în școli și programe pentru combaterea dezinformării adresate elevilor și profesorilor, propuse de proiectul programului de guvernare Tomac
UPDATE Interzicerea cumulului funcțiilor administrative din universități cu cele politice, propusă în programul de guvernare Tomac
EXCLUSIV Gradație de merit cu 145 de puncte pentru fostul inspector școlar al ISJ Mehedinți, Florin Ghiocel, cercetat în dosarul de fraudare a Bacalaureatului 2022
Creșteri salariale de 6 miliarde de lei, propuse de sindicatele profesorilor pentru legea salarizării – surse
Visează. Creează. Inovează. Și taci. Cum i-a premiat olimpiada creată de actualul ministru Mihai Dimian pe elevii sclipitori cu opacitate și jigniri
Profesorul anonim: Sindromul Münchhausen la urne
Indemnizația de dirigenție și grilele pentru salariul profesorului debutant, subiecte în noile discuții cu sindicatele din Educație pe legea salarizării, anunță ministrul Muncii
Elevii de clasa I știu să recunoască riscurile și să reacționeze corect prin programul educațional care, în cei 11 ani de implementare, a ajuns la peste 470.000 de copii / Învățătorii vor fi invitați curând la înscrieri noul an școlar (P)
Material susținut de Logiscool