Vasile Dîncu, sociolog: Profesorii au câștigat importanță cât nici nu ne dăm seama în acest moment. Este un fel de dreptate care s-a făcut / Acum părinții și-au dat seama, în online, cât sunt incompetenți în a-și pregăti copiii / O nouă utopie pândește educația
Scădere cu peste 30.000 a numărului elevilor şi studenților din România, în anul școlar care se încheie astăzi. Institutul Național de Statistică: Un profesor se ocupă de 15 elevi/studenţi, în medie
Ultima zi de școală. Vacanța mare 2021 are 79 de zile și e cea mai scurtă de până acum / Când începe școala în septembrie
Admitere 2021 la Universitatea de Vest din Timișoara – în sesiunea de vară sunt 10.600 de locuri, dintre care 3.700 finanțate de la bugetul de stat (P)
Sorin Borodi, despre relevanța subiectului la Evaluarea Națională Matematică 2021: Absolvenții de gimnaziu sunt niște mici Arhimede contemplând cercuri pe nisip?
VIDEO Profesorii vor da feedback despre școala în care lucrează, relația cu inspectoratul și despre sistemul de Educație, anunță Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației / Trebuie să mergem cumva înspre un model care să combine finanțarea per elev cu o finanțare bazată pe performanță
Rezultatele de la Evaluarea Națională 2021 vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00, anunță Ministerul Educației. Numele vor fi anonimizate
Cîmpeanu: Nu am lansat niciun proiect prin care meditațiile să fie plătite de stat, este ideea lui Daniel Funeriu, care a fost într-adevăr un ministru foarte bun al Educației, la fel de bun ca ministrul actual al Educației
Daniel David, președintele Consiliului Rectorilor: Îmi pare rău că SNSPA nu dorește să participe la ședința CNR. A spune că forul susține partidul aflat la guvernare e o mare greșeală
SNSPA boicotează ședința Consiliului Național al Rectorilor de la Cluj-Napoca: Lipsa de transparență și interferențele politice sunt probleme departe de a fi rezolvate / CNR, acuzat că lucrează în favoarea partidelor de guvernământ
VIDEO Au fost 3 elevi eliminați din examenul de Matematică la Evaluarea Națională, la care au participat 123.523 de copii, anunță ministrul Educației
Cîțu, despre votul dat în Parlament împotriva introducerii educației sexuale în școală: „Având în vedere situația votului prin telefon, astfel de erori vor mai exista și din păcate există”
DOCUMENT Baremul de la Matematică, pentru subiectele de la Evaluarea Națională 2021
Alocația pentru copii nu va crește în acest an, potrivit premierului. În ianuarie 2022 va fi majorată cu 32 de lei pe lună, la 243 lei
DOCUMENT Subiectele de la Matematică, Evaluarea Națională 2021. Ce au primit elevii la examenul de azi – a fost extrasă varianta 3
Evaluarea Națională 2021 – Mihai Bălună, profesor la Colegiul „Mihai Viteazul” din București, despre subiectele la Matematică: 10.00 nu va fi pe toate drumurile, dar bănuiesc că o să fie multe note în jur de 9.50. Sunt foarte bine calibrate
Portretul violențelor din școli: Jumătate dintre elevii care sunt agresați nu se pot apăra din cauza fricii și peste jumătate din cei care asistă la astfel de scene nu intervin / Principalele motive ale violenței sunt aspectul fizic și notele – studiu World Vision
Subiectele de la Matematică, Evaluarea Națională, au un grad mediu de dificultate, spune ministrul Educației: Acesta este standardul / La simulare au fost 980 de note de 10 la Matematică
DOCUMENT Subiectele de la proba Limba română, varianta de rezervă, Evaluarea Națională 2021 pe care le-au avut de rezolvat miercuri 10 elevi din Satu Mare
Senatorul Sorin Cîmpeanu a votat împotriva Educației sexuale în școli și a contestației președintelui Iohannis / Ministrul Sorin Cîmpeanu: Este un vot care nu m-a interesat
Evaluarea Națională 2021. Elevii susțin azi proba la Matematică. Cum arată un model de broșură de examen cu subiecte, care sunt regulile în școală și în bancă, ce metode de corectare a greșelilor au elevii
Toți consilierii școlari din București vor fi monitorizați, iar directorul adjunct al Școlii „George Bacovia” va fi demis – măsurile anunțate după ancheta corpului de control al ministrului Educației în cazul elevului care s-a aruncat de la etajul I din cauza bullying-ului
Imediat după proba de Matematică de la Evaluarea Națională începe ultima lecție de „Educație la înălțime”, în direct de la Dăbuleni: Deșertificarea și efectele schimbărilor climatice. Profesorii se pot înscrie printr-un formular
Secretarul de stat Radu Szekely: Medicii le vor vorbi elevilor despre igiena sexuală, nu despre actul sexual
Consiliul Național al Elevilor: Ministerul Educaţiei să instruiască în mod corect şi consecvent membrii comisiilor judeţene pentru Bacalaureat şi Evaluarea Naţională şi să evalueze obiectiv performanţa acestora
Regulamentul CNATDCU, misiunile Curții de Conturi în universități și evoluția masteratului didactic intră pe agenda ședinței Consiliului Național al Rectorilor, găzduită de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în acest weekend
Comisia Europeană sprijină cercetătorii cu 822 de milioane de euro în 2021
Mai multe asociații de elevi nu sunt de acord ca părinții să își poată retrage copiii de la orele de „Educație pentru viață”: „Considerăm materia una necesară”
La concursul de angajare pentru astronauți, organizat de Agenția Spațială Europeană, s-au înscris 265 de români, anunță ESA
Bilanț al actualei guvernări, după 6 luni de mandat, făcut de studenți: În ciuda stilului festivist prin care conducerea Guvernului anunță diferite măsuri, uneori banale, acțiunile de anvergură pentru studenți au fost complet omise
Mihaela Nabăr, director World Vision România: Pandemia pe zona de educație digitală a reprezentat o oportunitate și trebuie să continuăm să construim în zona în care urmărim progresul acestor competențe digitale
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”: Fiul cel mare al rectorului Tudorel Toader este unicul candidat pentru un post de lector universitar / Cum a reușit Ionuț Toader să bifeze criteriile – cheie în mare viteză
Evaluarea Națională 2021. Sfaturi pentru proba la Matematică de la profesorul Sorin Borodi
Cîmpeanu: Ministerul Educației va promova disciplina obligatorie “Educație pentru viață”, pentru clasele V-XII, cu modul obligatoriu de Educație sexuală / Părinții pot face cerere scrisă pentru retragerea copilului, ca la Religie
Cazul elevului cu CES, din București, singurul eliminat din examen la proba de Limba română, pentru că uitase să predea telefonul. Manea, președintele comisiei de Evaluare Națională: Dacă familia elevului va solicita, vom analiza posibilitatea ca elevul să poată susține sesiunea specială a acestui examen
VIDEO Cîțu: Am vorbit cu ministrul Cîmpeanu și am luat decizia ca de anul viitor să introducă o clasă obligatorie care se va numi Educație pentru viață
VIDEO Ministrul Educației: 94,2% dintre elevii înscriși la Evaluarea Națională au fost prezenți la prima probă, cea de Limba română. 7.600 nu s-au prezentat
UPDATE VIDEO Ministerul Sănătății: Incendiul de la Spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași a fost lichidat. 31 de persoane au fost evacuate
VIDEO Valeriu Gheorghiță: România înregistrează o evoluţie epidemiologică foarte bună care se datorează şi faptului că strategia de vaccinare a permis tuturor categoriilor de vârstă să se vaccineze în momentul în care şi-au dorit acest lucru
Cîmpeanu, despre Educația sexuală: „Propunerea Ministerului Educației este ca toți elevii să se înscrie la o disciplină care să conțină elementele de educație sexuală, având posibilitatea retragerii tuturor acelora pentru care părinții nu sunt de acord”
Senatul a respins solicitarea lui Iohannis de reexaminare a legii „educației sexuale”. Disciplina se va numi în continuare „educație sanitară” și elevii vor participa doar cu acordul scris al părinților
ULTIMA ORĂ Organele de cercetare penală, sesizate de Ministerul Educației în cazul a trei școli din care subiectele la română, de la Evaluarea Națională, au fost făcute publice înainte de termen, anunță ministrul Cîmpeanu
Barna: Formula legii privind educația pentru sănătate, nefericită. Varianta ‘Opt-In’ trebuie înlocuită cu ‘Opt-Out’
Baremul de corectare pentru subiectele primite de elevi la proba de Limba Română de la Evaluarea Națională 2021
Elevul eliminat din examenul de Evaluarea Națională cu nota 1, pentru tentativă de fraudă, este un elev cu cerințe educaționale speciale (CES) care uitase să predea telefonul, susține ISMB
Proiect susținut de UiPath Foundation