Inspecția generală nu mai are ca scop evaluarea și monitorizarea școlii, ci consilierea și sprijinirea, potrivit noului Regulament. Inspectorii apreciază „starea de bine a preșcolarilor și elevilor”
Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași a primit acreditarea World Federation of Medical Education. Diplomele absolvenţilor primesc o recunoaştere internaţională mai amplă
Ce își doresc copiii de Crăciun în 2020? Gabriela, clasa a III-a: Eu mi-aș dori să mă întorc la școală și să învăț mai bine. Mi-a dat tata un telefon pe care să-l folosesc, dar rămân în urmă și trebuie să o întreb pe doamna tot mai mult
Edupedu.ro vă urează Crăciun fericit!
Bacalaureat special pentru învățământul profesional, care sa permită acces doar la universitățile tehnice – anunțat de ministrul Educației
TITULARIZARE 2021 Modele de subiecte făcute după noua programă au fost publicate în Ajunul Crăciunului
INTERVIU Poeta Carmen Tiderle: Copiii sunt cel mai energizant public / Bolintineanu, Creangă și Trump – surse de inspirație pentru versuri fără “scorțoșenie”/ Capacitatea elevilor să lege informațiile, nu doar să le asimileze – “O problemă superserioasă care nu e luată deloc în serios”
Ministrul Educației, după ce educația a trecut prin cel mai mic buget din istoria recentă: Mandatul meu este pe masă, dacă nu vom avea resurse în buget
IBM susține o Educație adaptată la era digitală