„Suntem de la Sibiu Mediaș, Copșa. Speranță avem în continuare și avem un lucru pe care acum, în sfârșit, îl descoperim noi, ca și oameni, ca și colegi din toată…
Angajații din Învățământ au protestat vineri, 9 iunie, în București, începând din Piața Victoriei, unde s-au adunat de la orele 11.00, continuând cu un marș și cu noi manifestații în…
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a declarat după negocierile de la Palatul Victoria că guvernul nu poate acorda creșterile salariale solicitate. Discuțiile cu reprezentanții Guvernului au început…
„Eu vreau să fiu profesoară și situația profesorilor este absolut jenantă. Suntem din ce în ce mai puțini tocmai pentru că suntem descurajați de condițiile din învățământ. Am primit chiar…
Imagini impresionante de la mitingul de amploare al profesorilor care are loc astăzi în București: peste 12.000 de profesori, în marș spre Palatul Cotroceni. Între timp, profesorii au ajuns la…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, ANOSR, anunță că este astăzi alături de cadrele didactice din învățământul preuniversitar și superior și susține demersurile sindicatelor acestora privind nevoia unei finanțări…
Protestul de vineri al profesorilor și sindicaliștilor din Învățământ a fost mutat de autorități în boscheții din fața Inspectoratului Școlar, anunță Monitorul de Suceava, potrivit G4Media.ro. Profesorilor greviști li s-a interzis…
Peste 1.500 de lucrători din educație, profesori și personal auxiliar au ieșit astăzi în stradă, în Sibiu, pentru a protesta împotriva salariilor mici din sistem, anunță Turnul Sfatului, citat de…
Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a spus că până joi seara în jurul orei 21, nu exista niciun semnal din partea autorităților că ar mai exista vreo…
Coordonatoarea pilonului Educație din Coaliția pentru Dezvoltarea României, Măriuca Talpeș, a declarat într-un interviu pentru Edupedu.ro că susține greva profesorilor și consideră că aceasta este „o grevă a noastră, ca…
Uniunea Naţională a Studenţilor din România anunţă că este alături de profesorii din ţară aflaţi în grevă, studenţii membri ai organizaţiei urmând să poarte o bandană albă în timpul examenelor,…
Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a declarat astăzi, la Digi24, că „dacă nu vom avea în Monitorul Oficial specificat ce am cerut noi, lucrurile nu vor sta…
Profesorii din județele Iași, Suceava, Buzău și Brașov au protestat pentru majorarea salariilor. Miercuri, 7 iunie, este a zecea zi de grevă generală în școli, protestul de muncă fiind declanșat…
Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a declarat la intrarea la discuțiile de la Ministerul Educației, că este revoltător felul în care instituția încearcă să modifice regulile de…
„Până pe data de 15 iulie am termen de la coaliție să finalizez draftul legii salarizării, astfel încât în perioada 15 iulie – 1 septembrie să continuăm discuțiile cu sindicatele,…
„Atât timp cât societatea, în ansamblul ei, nu se „aprinde” pe tema educației, pot să aloce 70% din PIB pe educație, puteți să-l puneți pe Einstein al educației ministru, dar…
Peste 134.000 de angajați din sistemul de Învățământ continuă greva generală, potrivit datelor celor două sindicate din Educație. Cu alte cuvinte, 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru…
„Onorat Domn Profesor! Mă scuzați Domnule Coleg pentru deranj, dar vă sugerez ceva: În loc să-i dojeniți pe dascăli, că nu sunt mulțumiți cu mărinimia guvernului, care dă o majorare…
„Mâine, discuțiile se vor axa pe prevederile contractului colectiv de muncă, care include obligațiile și drepturile personalului din învățământ. Aici ne referim, de exemplu, la facilități pentru profesia didactică”, a…
Profesorii din județul Iași protestează marți, 6 iunie, pentru majorarea salariilor. Marți este a noua zi de grevă generală în școli, protestul de muncă fiind declanșat pe 22 mai, zilele…
„Dacă ar fi după mine, aș merge pe 1.000 euro pentru un salariu de debutant. Atunci am putea să învingem inerția socială care te face să nu intri în sistemul…
„Ministerul Educaţiei a anunţat organizarea unor consultări cu reprezentanţii elevilor şi părinţilor referitoare la greva profesorilor. Asociaţiile de elevi nu au fost invitate. Astfel, se încearcă din nou manipularea opiniei…
Marți, 6 iunie, este o nouă zi de grevă generală în școli și grădinițe. Până astăzi, elevii și profesorii au fost în vacanța începută joi, de Ziua Copilului. Federațiile sindicale au…
Ministerul Educației urmărește zilnic situația greviștilor din școli, conform declarațiilor făcute de secretarul de stat Florian Lixandru, la Euronews România. Acesta a spus inițial că are informații conform cărora „o…
Profesorii și anghajații din Învățământ au primit de la sindicate mai multe mesaje, luni seară, prin care erau anunțați că greva generală continuă și săptămâna aceasta, potrivit informărilor consultate de…
„Noi nu luptăm doar pentru salariile noastre care niciodată nu sunt actualizate cu inflația și întotdeauna sunt ultimele pe grila de salarizare”, ci „vrem să atragem atenția asupra calității învățământului…
Sindicatele din Educație solicită Guvernului condus de Nicolae Ciucă să introducă, într-un act normativ, prevederea promisă de Ministrul Ligia Deca potrivit căreia salariul profesorului la început de carieră „este cel…
Într-un comunicat comun al federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar, FSLI și FSE „Spiru Haret”, către sindicatele afiliate, obținut de Edupedu.ro, acestea susțin că purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru,…
Salarizarea profesorilor, așa cum a fost adoptată cu forța de Guvernul Ciucă, prin OUG 53/2023, arată două capcane întinse de Executiv pentru corpul profesoral. Concret, în loc să aplice Legea…
„Nota de fundamentare, care este asumată la nivel guvernamental, este semnată, ca ordonanța, de cei doi miniștri inițiatori, de ministerele avizatoare, de vicepremier și de premierul României”, a declarat Ligia…
„Președintele sau premierul țării noastre nu poate să iasă la televizor și să facă afirmații depreciative la adresa unei întregi caste profesionale. Este pur și simplu inadmisibil, iar acest lucru…
Legea 153/2017 a fost modificată prin ordonanță de urgență, de către Guvern, fără să existe un acord cu sindicatele din Educație pe acest modificări. Prin abuzul de putere făcut de…
Pentru examenul de Definitivat se prelungește perioada de efectuare a celei de-a doua inspecții de specialitate până la finalizarea cursurilor școlare, la fel și pentru Inspecțiile pentru obținerea gradelor didactice,…
Marți, 30 mai, președintele Iohannis le-a spus reprezentanților profesorilor că se angajează să gireze un acord între Guvern și sindicate, după cum a declarat Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere…
Calendaristic, în școli este a 8-a zi de grevă generală. Federațiile sindicale au avut aseară mai multe consultări cu liderii din teritoriu, conform surselor Edupedu.ro, iar decizia aproape unanimă a…
Angajații din sistemul de Învățământ protestează marți, 30 mai, în Capitală, pentru majorarea salariilor. Profesorii au început deja să se adune la mitingul programat să înceapă la ora 11:00, în…
Angajații din sistemul de Educație din Cluj protestează pentru acordarea de majorări salariale. În paralel, în București a fost organizat și miting la care au participat peste 20.000 de profesori…
Profesorii participanți la mitingul din București au scandat „România educată este fără plată” și „Fiindcă nu vă pasă, nu suntem la clasă”. Peste 20.000 de angajați din educație participă la…
Guvernul nu ascultă propunerile profesorilor, ci vine cu ale lui, pe care le aprobă singur. fără nicio solicitare, iar în paralele trimit mesaje de intimidare și schimbă regulile în timpul…
Sindicatul Sind UBB al profesorilor din cea mai bună universitate din țară Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca se solidarizează cu angajații din învățământul preuniversitar, aflați în a doua săptămână…
Aceleași promisiuni ca până acum, aceeași ofertă bazată pe vouchere a fost trimisă de Guvern sindicatelor din Educație, luni seara, după runda de prezentări din a șasea zi de grevă…
Dacă profesorii vor pierde acum vor pierde pentru totdeauna, scrie într-un mesaj pe Facebook scriitorul Radu Vancu. Acesta le transmite profesorilor că „este vital să nu renunțe la grevă”. „Încă…
Directorii de școli din mai multe județe au primit un ultimatum de la inspectoratele școlare, conform surselor Edupedu.ro. Inspectoratele au cerut să fie trimise la județ, de către fiecare școală,…
Prima greva generală din Educație, din ultimii 18 ani, intră în a doua săptămână, ca durată, după ce în primele 5 zile au fost mai multe întâlniri dintre Guvern și…
O ordonanță de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare joi, 25 mai, prin care profesorilor participanți la grevă le poate fi afectată vechimea la…
Cele două federații sindicale reprezentantive anunță că greva generală continuă, după al doilea anunț al purtătorului de cuvânt despre cum Guvernul propune aceleași măsuri enunțate în ultimele 4 zile. Federația…
Mesajul Guvernului, prin care purtătorul de cuvânt a anunțat aceleași prime pentru profesori, pe care le anunță de 4 zile, ca măsuri care să ducă la încetarea grevei generale din…
O nouă referire la piață, în negocierile dintre Guvern și sindicate, de data aceasta din partea Ministrului Muncii, Marius Budăi (PSD). Acesta a declarat sâmbătă seara, la Antena 3, că…
Mesaj de susținere pentru profesori și angajații din Educație de la învățătoarea Tița Angheluță. Aceasta a declarat într-o emisiune la Radio România Actualități că nu este vorba doar despre revendicări…
Mii de profesori din Bacău, Timișoara, Lugoj, Caraș-Severin, Suceava, Sibiu, Arad și Botoșani au ieșit în stradă astăzi, 26 mai. Protestele profesorilor din țară vin la o zi după marele…
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că a fost „complet neinspirată ieșirea purtătorului de cuvânt al Guvernului” și „oamenii sunt porniți să nu…
Vineri, 26 mai, este a cincea zi de grevă generală în școli și grădinițe. Joi, peste 15.000 de profesori au protestat în București, iar zeci de elevi li s-au alăturat în…
Peste 15.000 de angajați din sistemul de învățământ s-au adunat joi, de la ora 11:00, în Piața Victoriei, potrivit sindicatelor din Educație. Creșterile salariale ale profesorilor nu sunt prevăzute în…
Ședința sindicatelor din Educație cu reprezentanții Guvernului a început în jurul orei 17:00, iar marii absenți de la întâlnire sunt premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL și Marcel Ciolacu, președintele PSD.…
Un mesaj transmis liderilor sindicali din Educației, cei aflați în aceste zile la negocieri cu Guvernul, a fost trimis pe adresa redacție@edupedu.ro de profesorul Ioan Țiplea, profesor de științe socio-umane…
Inspecțiile pentru gradele didactice și cele pentru Titularizare 2023 pot fi amânate, potrivit unui anunț al Ministerului Educației. Pentru titularizare, calendarului oficial, organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiile…