ad-comunicare-edupedu.ro

Testarea obligatorie a salariaților din învățământ pe banii lor este ilegală, spun sindicatele din Învățământ, care avertizează: Vom da statul în judecată, dacă guvernanții ne obligă să plătim pentru eșecul lor

Sindicatele din Învățământul preuniversitar avertizează Guvernul României că „va ataca în justiție orice act prin care angajații din învățământ vor fi obligați să se testeze pe banii lor pentru depistarea…
Vezi articolul

Campanie susținută de BCR, prin proiectul Școala de Bani

În ce pot investi părinții pentru copiii lor, cum să explicăm copiilor ce înseamnă o investiție și cum poți dubla o sumă dacă pui banii să producă alți bani. Interviu cu Horia Braun, CEO al Fondului de Investiții Erste Asset Management

Părinții au de ales între titluri de stat, care sunt instrumente sigure și cu un randament diferit în funcție de tipul acestora, pe care le găsesc la bănci sau la…
Vezi articolul

Cei 1.300 de elevi de la Școala 75 din București, care au intrat în online după două zile de cursuri din cauza infectării unei îngrijitoare, vor reveni fizic la școală vineri. Inspectoratul Școlar: Au fost „delegate atribuțiile a două îngrijitoare”

Au fost „delegate atribuțiile a două îngrijitoare” așa că elevii de la Școala Gimnazială Nr. 75 din Capitală vor reveni la cursuri în format fizic de vineri, 17 septembrie, după…
Vezi articolul

GRAFICE Scenariile în care vor începe cursurile în marile centre universitare din țară. Clujul și Timișoara, în risc să ajungă la 6 la mia de locuitori până pe 27 septembrie, potrivit unei prognoze a cercetătorilor de la Universitatea Babeș Bolyai

Anul universitar începe tocmai când valul 4 al pandemiei de coronavirus ajung la vârf, în România. Mai exact, în unele centre universitare cum sunt Cluj-Napoca sau Timișoara, riscul de depășire…
Vezi articolul

Studiu Facebook: Platforma Instagram are un impact negativ asupra sănătății mintale a adolescenților, în special în cazul fetelor / Pe lângă accentuarea stărilor de anxietate și depresie, “înrăutățește și problema imaginii de sine”

În cadrul unui studiu intern realizat în ultimii trei ani, Facebook a constatat că aplicația de distribuire a fotografiilor Instagram (deținută de Facebook) este “dăunătoare în cazul unui procent semnificativ”…
Vezi articolul

Finanțare pentru tot anul școlar, nu doar până în decembrie, pentru Masa caldă în școli, propusă de mai mulți parlamentari USRPLUS: Sunt situații în care doar 1 leu din cei 10 alocați zilnic au mers efectiv către alimentele în sine

Finanțare pentru tot anul școlar, nu doar până în decembrie, în programul-pilot „Masa caldă în școli”, prevede unul dintre amendamentele depuse de mai mulți parlamentari USRPLUS la ordonanța de urgență…
Vezi articolul

Nelu Tătaru îi va propune premierului Cîțu vaccinarea obligatorie sau testarea săptămânală pentru anumite categorii de persoane, printre care și profesorii, iar cine nu se va supune măsurii și reprezintă un pericol să nu mai fie primit la locul de muncă

Introducerea vaccinării obligatorii sau testarea săptămânală pentru personale din sectoarele esențiale de activitate, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi, este propunerea pe care consilierul onorific al premierului, fostul ministru al…
Vezi articolul

Valeriu Gheorghiță: Luăm în calcul decizia de a permite administrarea dozei a III-a pentru toată populația, din octombrie. Tulpina Delta se transmite la fel de repede precum pojarul sau vărsatul de vânt

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorgiță, a declarat, după creșterea bruscă a numărului de cazuri noi, că în acest moment “nu se întrevede o posibilitate de stagnare a creșterii numărului de cazuri”, potrivit…
Vezi articolul

Președintele Asociației Colectiv, despre afișarea în public a premierului Cîțu cu primarul Piedone: „Îmi pun întrebarea acum dacă omul este lipsit total de empatie, dacă nu realizează efectiv ce face, cu cine se afișează?”

Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv GTG 3010 și tatăl lui Alexandru Iancu, victimă a teribilei tragedii din 30 octombrie 2015, a reacționat față de imaginea de la deschiderea anului școlar…
Vezi articolul

Ministerul Educației va introduce în curriculumul școlar tematici de educație psiho-emoțională, managementul emoțiilor și siguranța online, anunță guvernul / Program de sprijin psihologic pentru copii, în contextul pandemiei Covid-19

Tematici legate de educație psiho-emoțională, managementul emoțiilor și siguranța online vor fi introduse în curriculumul școlar, ca parte a unui program dedicat sănătății emoționale și siguranței copiilor, în contextul pandemiei…
Vezi articolul

Cătălin Botezatu, despre actualul președinte al ARACIP: Cea mai reprezentativă colecție pentru el a fost cea “Aviator” unde a prezentat de la costume de baie, până la outfit-urile normale, adică îmbrăcat, ca să spun așa / Cîmpeanu: Cineva trebuia să fie

Creatorul de modă Cătălin Botezatu a declarat pentru Știrile PROTV că actualul președinte al Agenției care acreditează, evaluează și autorizează școlile și grădinițele, Silviu Iordache, „face parte din garda veche…
Vezi articolul

Realitatea lor. Liderii țării au “pilotat” prima zi de școală: educația – prezentată prin proiecții de viitor, în școli de excepție. Totul – sub umbrela României educate, care nu e gata / La guvern, câțiva copii au manifestat pentru lucrurile de bază care lipsesc din școli

Președintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, au profitat luni de decizia luată în august, ca, în pofida înrăutățirii situației epidemiologice, școlile să poată organiza festivități…
Vezi articolul

Cuvântul de ordine în sistemul de educație este „cât mai mult învățământ față în față”, spune secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion: Nu vorbim în niciun moment de trecerea integrală în sistem online / În prima zi de școală 7.000 de elevi au început online

Cuvântul de ordine în sistemul de educație este „cât mai mult învățământ față în față”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion, la Radio România Actualități. Acesta…
Vezi articolul

Elevii, părinții și profesorii care înregistrează și distribuie orele online nu mai pot fi trași la răspundere penal pentru acest lucru. Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației: Am transmis școlilor să distrugă toate declarațiile depuse de elevi și părinți anul trecut

Elevii și părinții care înregistrează și distribuie orele online nu mai pot fi trași la răspundere penal pentru acest lucru, potrivit secretarului general al Ministerului Educației, Ioana Lazăr. Aceasta a…
Vezi articolul

VIDEO Miza noastră în educație nu este de a face un pic altceva, un pic altfel sau la fel ca până acum, miza noastră strategică este a face altfel, altceva – premierul Cîțu, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București

Miza noastră în educație nu este de a face un pic altceva, un pic altfel sau la fel ca până acum, miza noastră strategică este a face altfel, altceva, a…
Vezi articolul

VIDEO Iohannis: Nu este corect să cerem cadrelor didactice să se adapteze la o lume în continuă schimbare fără a le ajuta să se pregătească / Avem o singură șansă pentru ca toate școlile din România să se dezvolte – competiția pe bază de meritocrație

Nu este corect să cerem cadrelor didactice să se adapteze la o lume în continuă schimbare fără a le ajuta să se pregătească în acest sens. Formarea inițială într-o lume…
Vezi articolul

Cadrele didactice cer Guvernului să aplice imediat şi integral Legea salarizării şi să poziţioneze profesorii mult mai sus decât în prezent în grila de salarizare care va fi elaborată anul viitor – Hăncescu, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ

Cadrele didactice cer Guvernului să aplice imediat şi integral Legea salarizării şi să poziţioneze profesorii mult mai sus decât în prezent în grila de salarizare, deoarece educaţia de calitate necesită…
Vezi articolul