Profesorul Ioan Țiplea: Veselia în Educație sau despre relaxarea din învățământul românesc
Ordinul fostului ministru Cîmpeanu prin care a fost demis fostul președinte ARACIP, Șerban Iosifescu, a fost anulat în instanță / Ministerul trebuie să-i plătească despăgubiri fostului șef al agenției care evaluează școlile și grădinițele
Ziua porților deschise la Ministerul Cercetării, pe 18 mai, cu participarea unor institute de cercetare și a unor instituții de învățământ
Judecătorul Cristi Dănileț: Ce ne lipseşte din școli nu sunt legile, sunt practicile interne, sunt regulamentele interne. Să găsim trei, patru, cinci şcoli bune în România şi apoi profesorii din acele şcoli să promoveze practicile restaurative, că dacă vin eu autoritate şi impun, sunt refuzat
Examenele de corigență 2023 au loc în perioada 3-14 iulie. Elevii care nu promovează examenul vor fi declarați repetenți – document
Mircea Miclea: Un profesor excelent vede că este un salariu prost, este inundat de birocrație și totuși el este total diferit. Predarea excelentă e ca un act de iubire. Nu mai ai argumente de ce să o faci, dar o faci și asta te diferențiază
(P) Anunț de colaborare pentru profesori de cursuri STEM
Daniel David: Cum crești prestigiul profesiei didactice? Cu un salariu foarte atractiv, astfel încât cei mai buni studenți să-și dorească să ajungă în învățământ
Ministerul Culturii anunță că a achiziționat manuscrisul Jurnalul intim cu scoarțe verzi al Reginei Maria a României, care datează din 1919
Un tranzistor la noaptea muzeelor – sâmbătă, 13 mai 2023, la Timișoara – o expoziție de telefoane cu și fără fir, exponate din istoria electronicii, aduse de la Bell Laboratories
Familiile din Ucraina care au copiii în grădinițele și școlile din România primesc 2.000 de lei pe lună sprijin financiar. Care sunt condițiile care trebuie îndeplinite și modele de cerere
Elevii de clasa a XII-a termină școala mai devreme decât în calendarul oficial al anului școlar / Pe 29 mai încep înscrierile pentru Bacalaureat 2023
VIDEO Andreea Esca, mesaj pentru profesori: Când îți iubești elevii și îți place ceea ce faci, e imposibil să nu fii iubit înapoi și nu cred că există bucurie mai mare pentru un profesor decât un elev care ajunge un om mare și care te poartă cu el în suflet toată viața lui
Astronomii, intrigați de „cea mai mare” explozie cosmică înregistrată vreodată
Sesiune extraordinară de Rezidenţiat în 14 mai: sunt 962 de candidaţi pe 626 de locuri / Medic: „În centrele universitare există un număr mare de medici, spre deosebire de alte zone din ţară unde avem un deficit important”
Evaluare Națională – clasa a II-a. Elevii minorităților naționale susțin testarea la Limba română
Locul I pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru seniori 2023: două medalii de aur, trei de argint și una de bronz
Material susținut de Dove