ad-comunicare-edupedu.ro

O singură medie pe an, din notele pe care elevul le primește pentru evaluarea periodică și evaluarea ritmică, care nu se rezumă doar la teste – propunerile Consiliului Național al Elevilor pentru modificarea ROFUIP / Robert Avram, președintele CNE: Trebuie să formăm cadrele didactice în așa fel încât să poată depăși bariera subiectivismului în evaluare

„Propunerea pe care am făcut-o în Comisia de Dialog Social atât alături de reprezentanții părinților, cat și de alți parteneri de dialog social a fost aceea a încheierii unei singure…
Vezi articolul

Noțiunea de „școală bună”, „de top” nu ar trebui să existe în cadrul învățâmântului de stat, potrivit Federației părinților și aparținătorilor legali, care transmite sfaturi pentru înscrierea la clasa pregătitoare

Noțiunea de „școală bună”, „de top” nu ar trebui să existe în cadrul învățâmântului de stat care presupune să ofere șanse egale tuturor elevilor, potrivit unei postări a Federației părinților…
Vezi articolul

“Datorită meditațiilor” elevii se concentrează mai puțin la școală, spune consilierul ministrului Educației, Radu Szekely: Un părinte poate face mai mult dacă îl întreabă pe copil la masă „cum te simți, cum te pot ajuta”, decât plătindu-i meditații

Consilierul ministrului Educației, Radu Szekely, a spus într-o intervenție la Digi24, că „un părinte poate face mai mult dacă îl întreabă pe copil: cum te simți, cum te pot ajuta,…
Vezi articolul

UPDATE Noul secretar de stat de la Ministerul Educației va fi din partea PSD și „în niciun caz nu va avea atribuții pe România Educată”, transmite ministrul Educației, după ședința de Guvern în care a fost eliminată referirea la proiectul prezidențial din nota de fundamentare a actului normativ

Noul secretar de stat de la Ministerul Educației va fi o persoană numită din partea filialei Maramureș a Partidului Social Democrat, a confirmat pentru Edupedu.ro președintele PSD Marcel Ciolacu. Amintim…
Vezi articolul

Luare de poziție în cazul Emilia Șercan. Gabriel Liiceanu, scrisoare adresată premierului Nicolae Ciucă: Orice adiere de agresare a unui jurnalist ne duce automat cu gândul la soarta pe care au avut-o în Rusia jurnaliştii care şi-au ridicat glasul în numele adevărului

Gabriel Liiceanu, preşedinte al Grupului Humanitas, i-a adresat premierului Nicolae Ciucă o scrisoare în care vorbeşte referitor la cazul Emiliei Şercan, care a fost supusă în ultimele luni unei campanii…
Vezi articolul

Masterat de „Data Science for Industry and Society”, cu predare în limba engleză, anunțat de Facultatea de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în parteneriat cu SAS și Banca Transilvania

Facultatea de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) anunță programul de masterat Data Science for Industry and Society, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Predarea va fi…
Vezi articolul

QS World University Rankings by Subject – Universitatea din București anunță că este prima la nivel național în 6 subdomenii de studii și singura universitate din România prezentă în subdomeniile „Lingvistică” și „Fizică și astronomie”

Universitatea din București figurează în trei dintre cele cinci domenii analizate: Arte și Științe Umaniste, Științele Naturii și Inginerie și Tehnologie, conform clasamentului QS World University Rankings by Subject, anunță…
Vezi articolul

Jane Austen, eliminată dintr-un curs de literatură engleză de la o universitate britanică și înlocuită cu o autoare care scrie despre afro-americani. Măsura ar face parte din revizuirea curriculei „colonialiste”

O universitate din Marea Britanie a eliminat din programa studiată un curs de literatură despre Jane Austen, autorea celebrelor cărți Mândrie și Prejudecată, Rațiune și simțire și Emma. Catedra de…
Vezi articolul

Nicio instituție de învățământ preuniversitar nu a semnat un acord de colaborare cu Clasa Confucius, spune Ministerul Educației, întrebat de un deputat ce relații au școlile românești cu Institutul Confucius după ce în mai multe state occidentale acestea au fost catalogate ca misiuni de contrainformații și propagandă

După ce 20 de unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa şi-au exprimat intenţia de a înscrie elevii la cursuri de limba chineză organizate de Institutul Confucius prin Universitatea Ovidius, deputatul…
Vezi articolul

OFICIAL Tablă interactivă cu diagonala de 216 cm, 4K și cameră de videoconferință cu telecomandă – echipamente obligatorii în standardele de echipare a oricărei clase. Laboratoarele de informatică vor avea calculatoare pentru fiecare elev, iar SmartLab-urile – imprimante 3D, scanere 3D și ochelari de realitate virtuală

Tablă interactivă, laptop, cameră de videoconferință, scaner documente, router acestea sunt dispozitive enunțate în standardele de echipare a unui laborator de informatică, potrivit ordinului pentru aprobarea standardelor de echipare a…
Vezi articolul

Elevii din şcolile particulare autorizate și acreditate ar putea primi burse de performanţă şi de burse de merit, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere / Calculele inițiatorilor arată că ar fi vorba de peste 15.000 de elevi beneficiari

Mai mulţi parlamentari de la toate partidele au depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege potrivit căruia elevii de la şcolile private acreditate sau autorizate ar urma să beneficieze…
Vezi articolul

VIDEO Nota 8 ar trebui să fie nota optimă, credem noi, pentru un elev (…) Nu ar trebui să tindă toată lumea spre 10, spune Radu Szekely, consilierul ministrului Educației într-o discuție despre viitoarele standarde de evaluare, pe discipline

Nota 8 ar trebui să fie nota optimă, credem noi, pentru un elev, spune Radu Szekely, consilier în Ministerul Educației. Afirmația a fost făcută la EuropaFM, într-o dezbatere despre noile…
Vezi articolul

Elevii de clasa a VIII-a încrezători la Matematică au scoruri cu peste 100 de puncte peste medie, arată o analiză a cercetătorilor de la Universitatea București pe datele TIMSS 2019 / Fetele obțin în mod constant rezultate mai bune la matematică din 2007 încoace

Succesul la învățare la matematică și științe este diferit în funcție de gen și de încrederea de sine, fetele obținând un punctaj mai mare decât băieții, o discrepanță care nu…
Vezi articolul

EXCLUSIV Inspectoratul școlar a fost cel care a solicitat ca 30 de elevi de clasa a VIII-a, care dăduseră simularea Evaluării Naționale la Română, să fie întorși din drumul spre casă și opriți în școală ca să mai dea o dată proba, pentru că primiseră subiecte mai ușoare, din greșeală

Luni, elevii școlii Albeni din județul Gorj au dat de două ori în aceeași zi simularea Evaluarea Națională 2022 la limba și literatura română, după ce în prima fază profesorii…
Vezi articolul

VIDEO România a avut o reacție rapidă de adaptare pentru un sprijin eficient acordat copiilor și tinerilor ucraineni, le-a spus Sorin Cîmpeanu, la Luxemburg, miniștrilor Educației din Europa

Pe agenda reuniunii miniștrilor Educației reuniți la Luxemburg s-au aflat teme precum investiții eficiente, eficace și echitabile în educație, gestionarea crizelor în Spațiul european al educației și finanțarea universităților europene,…
Vezi articolul

Studenții din România ar putea accesa împrumuturi prin Fondul European de Investiții – temă discutată la Luxemburg de ministrul Sorin Cîmpeanu cu vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, Christian Thomsen

Posibilitățile accesării de către studenți a unor împrumuturi prin Fondul European de Investiții (FEI) au fost discutate de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cu vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, Christian Kettel…
Vezi articolul

Elevii unei școli din Gorj au dat de 2 ori simularea Evaluarea Națională 2022 la limba și literatura română, după ce profesorii le-au distribuit subiectele greșite / Elevii au primit subiectele adresate celor care învață în limba maghiară

O anchetă la școala Albeni din județul Gorj a fost deschisă de Inspectoratul școlar, după ce elevii de clasa a VIII-a au primit ieri, la simularea Evaluării Naționale 2022 subiecte…
Vezi articolul

EXCLUSIV 450 de milioane de lei a cheltuit statul român pentru cele 52 de milioane de teste salivă distribuite în școli, echivalentul a 36 de creșe construite de la zero / Cel mai mare preț per bucată a fost plătit pentru testele vrac, cele ambalate individual au fost mai ieftine

Elevii au primit, teoretic, 52 de milioane de teste salivă pentru depistarea virusului Sars-CoV-2. Cel puțin acesta este numărul de teste cumpărate și livrate în școli de Inspectoratul General pentru…
Vezi articolul

INTERVIU Profesorul de Istorie Bogdan Murgescu, despre atrocitățile comise de ruși în Ucraina: „Avem de a face cu excese și crime ordonate direct, făcând parte dintr-un plan clar de terorizare și de forțare la refugiere a populației ucrainene. În prezent n-aș crede că mai există o armată cu o asemenea reputație în Europa”

Crimele teribile comise de armata rusă în Bucha, Mariupol, Irpin împotriva civililor nevinovați par imagini rupte din Al Doilea Război Mondial. Oameni executați cu mâinile legate la spate, gropi comune,…
Vezi articolul

Proiect susținut de Complexul Educațional Laude-Reut

Au fost desemnați cei 20 de câștigători ai concursului de eseuri, pe tema combaterii antisemitismului și a extremismului, organizat de Complexul Educațional Laude-Reut. Peste 700 de elevi au participat la competiție

Complexul Educațional Laude-Reut (CELR) a anunțat numele celor 20 de elevi și studenți câștigători ai concursului de eseuri „Adevăr și memorie. Antisemitism și Holocaust în România”, organizat de instituția de…
Vezi articolul

Subiecte Limba română Evaluarea Națională 2022 – simulare. „Crezi că dialogul deschis cu profesorii îi îndepărtează sau îi apropie pe elevi de înțelegerea lecțiilor predate?” – argumentare în 50-70 de cuvinte, unul dintre itemii de la clasa a VIII-a

Subiectele de la clasa a VIII-a, pentru proba de simulare a Evaluării Naționale 2022, la Limba și literatura română, au avut un timp de rezolvare de 120 de minute de…
Vezi articolul

Să fie organizate întâlniri între elevi și reprezentanți ai instituțiilor financiar-bancare, solicitarea ministrului Educației către inspectorii generali, în „Săptămâna educației financiare”

Organizarea unor întâlniri între elevi și reprezentanți ai instituțiilor financiar-bancare, în perioada 11-15 aprilie 2022, a solicitat Sorin Cîmpeanu, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației. Solicitarea a venit în cadrul…
Vezi articolul