Au început înscrierile pentru cea de-a doua ediție a Early Innovators Business Plan Competition, singurul concurs național pentru planuri de afaceri dedicat elevilor de liceu, cu premii totale de peste…
Un elev a fost ucis miercuri într-un incident armat la un liceu din Carolina de Nord, a anunţat poliţia din acest stat american, relatează AFP, citată de Agerpres și preluată…
După nivelul de învățământ absolvit, ponderile cele mai mari în totalul șomerilor le dețineau cei care terminaseră liceul, reprezentând aproape jumătate din cei 452 de mii de șomeri din România,…
Primii elevi care intră în vacanță vor fi cei din clasele a XII-a și a XIII-a, pentru care se încheie cursurile pe 4 iunie. Următorii vor fi cei de clasa…
Crucea Roșie Română desfășoară, în perioada februarie – iulie 2021, programul „Academia Sanitarii Pricepuți”, program amplu de educație pentru sănătate și prim-ajutor destinat elevilor din ciclul gimnazial și liceal din…
Părinții vor trebui să fie mai implicați în educația copiilor ca până acum, însă nu ar trebui amenințați, fiindcă responsabilitatea nu este doar a lor, sau doar a profesorilor ori…
Au trecut două luni de stare de urgență, timp în care elevii au învățat mai mult sau mai puțin online, timp în care diferența dintre copiii cu posibilități, profesorii moderni…
Într-un clip video numit „Dragă promoție 2020” mai mulți tineri care sunt în an terminal la liceu, în Statele Unite, au transmis câte un mesaj înregistrat pentru colegii lor. În…
În total, 124.308 elevi au fost repartizați în învățământul liceal de stat în prima etapă, a transmis vineri Ministerul Educației. Cei mai mulți dintre aceștia au fost repartizați la filiera…
Rezultatele repartizării la liceu au fost publicate astăzi pe admitere.edu.ro și la avizierele unităților de învățământ. Potrivit calendarului de admitere la liceu 2019, absolvenții clasei a VIII-a sunt repartizați vineri,…
Ca să te vindeci sau să ieși din propriul rahat – toate formele de terapie spun – trebuie mai întâi să îl vezi foarte bine, scrie Oana Moraru într-o postare…
Părinții și profesorii de la Colegiul Economic ‘’Iulian Pop” din Cluj-Napoca se opun unei propuneri venite de la Inspectoratul Școlar Județean, care vrea extinderea școlii, prin absorbția Colegiului Tehnic ‘’Napoca’’,…