ad-comunicare-edupedu.ro

Universitățile vor putea să folosească bani din solduri și pentru active financiare, rambursarea împrumuturilor pentru investiții și „Alte cheltuieli” / Ele pot folosi pentru bursele studenților și banii de burse rămași nerepartizați – schimbări în Legea învățământului superior

Universitățile vor putea folosi banii din solduri, rămași neconsumați și reportați din anii precedenți și pentru finanțarea unor active financiare, pentru rambursarea împrumuturilor și creditelor pentru investiții, dar și pentru…
Vezi articolul

OFICIAL Autoritatea Națională pentru Cercetare publică lista activităților PNRR care trebuie finalizate până la 31 august 2026 și introduce raportul individual pentru angajații care au salarii majorate pentru proiecte europene

Autoritatea Națională pentru Cercetare a stabilit, printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial pe 25 iunie, activitățile care trebuie finalizate până la 31 august 2026 pentru îndeplinirea ultimelor ținte și jaloane…
Vezi articolul

Posturile pentru personalul didactic auxiliar și administrativ din grădinițe și școli vor fi deblocate în anul școlar 2026-2027 / Szabo Odon: Înghețarea posturilor a dus în situații limită funcționarea unor școli

Posturile pentru personalul didactic auxiliar și administrativ din grădinițe și școli vor fi deblocate, după 9 luni în care nu s-au mai făcut angajări. „Înghețarea ocupării acestor posturi a dus…
Vezi articolul

Corectarea lucrărilor de la Evaluarea Națională 2026 la Limba română și Matematică este aproape de final, anunță ministrul Mihai Dimian: Agitația vieții politice nu trebuie să afecteze educația copiilor

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, anunță că procesul de evaluare a lucrărilor de la Evaluarea Națională 2026 este aproape finalizat, au fost corectate peste 99% dintre lucrările la Limba…
Vezi articolul

Bacalaureat 2026 începe luni, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română / Reguli pentru elevi: ce este interzis în sală, cum se corectează lucrările și se depun contestațiile și condițiile de promovare

Elevii care susțin examenul de Bacalaureat 2026 nu au voie să intre în sala de examen cu telefoane, ghiozdane, notițe sau alte materiale ajutătoare, iar încălcarea regulilor atrage eliminarea din…
Vezi articolul

„Copilul meu are 7 la clasă, dar nu știu dacă e de atât”. Bogdan Cristescu, director CNCE: Standardele naționale de evaluare îi vor ajuta pe părinți să înțeleagă notele / Nu vom mai bănui că profesorul mă nedreptățește

Introducerea standardelor naționale de evaluare ar putea crește încrederea părinților în notele primite de elevi și ar reduce situațiile în care aceștia apelează la meditații doar pentru a verifica dacă…
Vezi articolul

Material susținut de Logiscool

Scenariu de lecție în câteva minute cu ajutorul inteligenței artificiale. Exemplu practic prezentat profesorilor într-un webinar, pe 30 iunie, de la 17:00 / Înscrieri deschise, participare gratuită, locuri limitate

Poate inteligența artificială să ajute un profesor să pregătească mai rapid o lecție, fără să îi înlocuiască rolul pedagogic? Aceasta este întrebarea de la care pornește unul dintre webinariile organizate…
Vezi articolul

Institutele de cercetare, universitățile și companiile pot obține finanțări de până la 1,5 milioane de lei pentru proiecte de inovare și transfer tehnologic. Autoritatea pentru Cercetare a lansat competițiile PED și PTE 2026 cu un buget de 134 de milioane de lei

Organizațiile de cercetare publice și private, universitățile și companiile care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare pot depune proiecte în cadrul competițiilor PED 2026 și PTE 2026, lansate de Autoritatea Națională pentru…
Vezi articolul

FOTO De la „casa vrăjitoarei” la o bibliotecă modernă: transformarea fostei crame a conacului din satul Cara, județul Cluj, într-un spațiu pentru lectură și învățare al școlii gimnaziale din localitate

O fostă cramă din conacul în care funcționează Școala Gimnazială Cara, structură a Școlii Gimnaziale Cojocna, a fost transformată într-o bibliotecă modernă pentru elevi, anunță instituția de învățământ pe pagina…
Vezi articolul

Material susținut de ONE United Properties

Arhitecții școlilor care se construiesc în două cartiere din București: Proiectăm nu numai clădiri, ci ecosisteme educaționale / Într-o școală profesorii au nevoie de „zone de refugiu”, în afara cancelariei, iar școala trebuie să stimuleze educația nu doar să o găzduiască

Pentru mulți părinți, o școală bună înseamnă profesori buni, rezultate bune și un drum cât mai scurt de acasă până în clasă. Pentru arhitecți, însă, o școală începe cu mult…
Vezi articolul

George Purcaru, FSLI, la protestul din fața Palatului Parlamentului: Cerem să revenim la norma didactică de 18 ore. Nu renunțăm la formele de protest. Vom continua până când politicienii noștri vor trece de la vorbe la fapte

Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a declarat că „nu renunțăm la formele de protest. Vom continua până când politicienii noștri vor trece de la vorbe la fapte”,…
Vezi articolul

UPDATE VIDEO Peste 500 de profesori au pichetat Palatul Parlamentului, potrivit datelor sindicatelor. Reprezentanții profesorilor au depus astăzi cele peste 160.000 de semnături strânse pentru anularea măsurilor anti-educație din Legea nr. 141/2025

Profesorii pichetează astăzi, 25 iunie, de la ora 11, Palatul Parlamentului, potrivit unui comunicat de presă al sindicatelor din Învățământ. Reprezentanții profesorilor vor depune la Registratura Parlamentului cele peste 160.000…
Vezi articolul

INTERVIU Universitățile trebuie să-i întrebe pe tineri ce vor și să îi asculte, spune Ion Tomuș, directorul Școlii Doctorale de Teatru din Sibiu: Ei știu ce meserii vor fi căutate peste 10, 15 ani, iar noi trebuie rapid să dezvoltăm programe de studii

Universitățile în general trebuie să îi asculte pe tinerii care știu cel mai bine „piața” și știu ce meserii ce meserii vor fi căutate peste 10, 15 ani, iar noi…
Vezi articolul

Evaluare Națională 2026. Profesor de Matematică: Subiectele au fost foarte bine concepute de către minister, în sensul că au evaluat o bună parte din programa școlară. Subiectul al III-lea a fost puțin mai dificil

Cătălin Cristea, profesor de Matematică la Colegiul Național „Ștefan Velovan” din Craiova, a vorbit despre subiectele de la Evaluarea Națională 2026 și a spus că au fost „foarte bine concepute…
Vezi articolul

Criteriile și standardele minimale pentru gradele de Cercetător Științific I și II au fost puse în consultare de Autoritatea pentru Cercetare: principiile de evaluare, listă de standarde și fișă de verificare pentru 35 de domenii

Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC) a pus în consultare publică proiectul de criterii și standarde minimale pentru conferirea gradelor științifice de cercetător științific gradul I (CS I) și cercetător științific…
Vezi articolul

Subiecte Evaluare Națională 2026. Inspector școlar pentru Limba română: Gramatica va face diferența. Acolo o să vedem cine a reușit să învețe 8 ani de zile sau cine a accelerat acum pe ultima sută

Teodora Badea, inspector școlar pentru Limba română (Dolj), a vorbit despre subiectele de la Evaluarea Națională 2026 și a spus că au fost „echilibrate”. „Gramatica va face diferența. Acolo o…
Vezi articolul

Evaluare Națională 2026. Elevii spun că subiectele de la Matematică au fost mai grele decât cele de la Română: Grilele au fost ușoare, dar Subiectul III a făcut diferența / Planuri de vacanță: Abia aștept să ies cu prietenii, să fac tot ce nu am putut face pentru că aveam examen. Gata, am scăpat!

Elevii care au susținut miercuri proba de Matematică din cadrul Evaluării Naționale 2026 spun că subiectele au avut un nivel mediu spre dificil, iar diferența a fost făcută de cerințele…
Vezi articolul

EXCLUSIV Pentru prima dată Ministerul Educației cere părerea profesorilor și directorilor de școli în privința regulilor pentru bursele elevilor și le solicită să propună schimbări până vineri – document

Ministerul Educației și Cercetării a solicitat inspectoratelor școlare să consulte toate școlile din țară până pe 26 iunie cu privire la dificultățile și neclaritățile întâmpinate în aplicarea metodologiei pentru acordarea…
Vezi articolul

Școli închise în Marea Britanie din cauza valului de căldură care se agravează în Europa / Săptămâna aceasta se așteaptă recorduri naționale de temperatură din toate timpurile în mai multe țări

Căldura se intensifică în Europa, iar în această săptămână se preconizează că recordurile de temperatură să fie doborâte, chiar „spulberate”, scrie CNN. Oamenii de știință avertizează că actualul val de…
Vezi articolul

Subiecte Evaluarea Națională 2026

Rezolvarea subiectelor la Evaluarea Națională 2026 – Matematică. Profesorul Mădălin Ghiuler: Subiectele au fost ofertante pentru nota 9, însă problemele de geometrie au ridicat „probleme” chiar și elevilor foarte bine pregătiți / Vor fi puține note peste 9,50

Cum se rezolvau subiectele de la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a. Profesorul Mădălin Ghiuler, de la Liceul cu Program Sportiv Focșani, a oferit răspunsurile pentru cititorii Edupedu.ro. Acesta a…
Vezi articolul

Profesorul viitorului va fi și „înțelept”, și „antrenor”. Educația de mâine va semăna cu spațiile de reflecție din Grecia Antică – David Timiș, specialist în AI

Inteligența artificială obligă școala să treacă de la accentul pus pe memorare la dezvoltarea discernământului, gândirii critice și capacității de a pune întrebări relevante, susține David Timiș într-un articol publicat…
Vezi articolul

Profesorii vor picheta mâine, 25 iunie, Palatul Parlamentului. Sindicatele din Educație vor depune la Parlament peste 160.000 de semnături strânse pentru anularea măsurilor anti-educație din Legea nr. 141/2025

Sindicatele din Educație anunță că joi, 25 iunie, de la ora 11, vor picheta Palatul Parlamentului, potrivit unui comunicat de presă. Reprezentanții angajaților din învățământ vor depune la Registratura Parlamentului…
Vezi articolul

Universitatea din București este prima din România, urmată de ASE, în clasamentul internațional dedicat impactului sustenabil în învățământ superior, realizat de Times Higher Education / UB iese din top 100 global, dar apare de 3 ori în top 50 pentru obiective specifice 

Universitatea din București are cea mai bună performanță în rândul universităților românești în clasamentul global Times Higher Education Sustainability Impact Ratings 2026, publicat azi, 24 iunie. Acesta continuă fostul THE…
Vezi articolul

Experți ai Băncii Mondiale: Inteligența artificială poate adânci decalajele dintre elevi / România este dată exemplu pentru folosirea AI în pregătirea pentru Bacalaureat și pentru formarea profesorilor în pedagogie digitală

Inteligența artificială are potențialul de a îmbunătăți învățarea și de a sprijini profesorii, însă fără investiții în competențe și acces echitabil la tehnologie riscă să adâncească diferențele dintre elevii care…
Vezi articolul

Peștele-iepure din Grecia și lecția despre cum se schimbă mările lumii – recomandări pentru turiști și explicațiile Muzeului Antipa: Să nu fie deranjat și să fie privit de la distanță

Prezența peștelui-iepure în Marea Mediterană oferă un exemplu despre felul în care ecosistemele marine se transformă sub influența schimbărilor climatice și a activităților umane, dincolo de titlurile apărute în presa…
Vezi articolul

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu 2026

Dirijorul Cristian Măcelaru, despre marii profesori care l-au marcat: Niciodată să nu uiți că oamenii nu-și vor aminti exact ce le-ai spus, nici măcar exact ce ai făcut, dar își vor aminti întotdeauna cum i-ai făcut să se simtă

Dirijorul renumit Cristian Măcelaru, director al Festivalului George Enescu, a povestit în cadrul conferințelor Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu despre pasiunea sa pentru muzică, de unde s-a născut…
Vezi articolul