ad-comunicare-edupedu.ro

Bursele școlare sunt acordate de fiecare școală conform propriilor interpretări ale noilor reguli, anunță Consiliul Național al Elevilor: Ministerul Educației evită dialogul, solicităm cu fermitate clarificări, altfel mii de elevi care ar putea beneficia de bursă ar putea fi privați de acest drept

Fiecare unitate de învățământ acordă burse conform propriilor interpretări asupra noului ordin de ministru care prevede criteriile, susține Consiliul Național al Elevilor într-un comunicat. Reprezentanții tinerilor spun că au primit…
Vezi articolul

Noi, profesorii, să punem în valoare talentul și să cultivăm o abordare creativă și proactivă în școală, pentru că, indiferent dacă are loc fizic sau online, educația nu-și pierde sensul sau scopul, spune Silvia Constantin, directoarea Liceului Tehnologic din Băicoi, Prahova (P)

În urma unei alerte înscrise pe HartaEdu, Liceul Tehnologic „Constantin Cantacuzino”, Băicoi, județul Prahova, împreună cu structurile asociate, a primit nu doar un catalog digital, ci acces la întreaga platformă…
Vezi articolul

Decizia conducerii Universității din București de a condiționa participarea la examene cu prezență fizică de certificatul Covid sau test negativ, suspendată de Tribunalul București / UPDATE Universitatea va face recurs, soluția vizează doar anumiți studenți

Tribunalul București a admis, marți, cererea unui grup de studenți de a suspenda o decizie a conducerii Universității din București, adoptată la sfârșitul lunii trecute, prin care se stabilea că…
Vezi articolul

De ce a propus Președinția activități „verzi” în Școala Altfel, desființată din noiembrie 2021? Ligia Deca: S-a întâmplat după ce grupul de lucru a finalizat draftul de raport / Înainte de 2025 vom vedea primele școli verzi

Primele școli verzi, în România, vor apărea până în anul 2025, a spus Ligia Deca, consilier de stat în cadrul Departamentului de Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale, la Radio…
Vezi articolul

Sindicatele așteaptă întâlnirea de vineri cu premierul Ciucă, după greva de avertisment. Nistor, FSE: Următoarea formă de protest poate fi greva generală / Meseria aceasta nu are nici un fel de căutare, nu poți vorbi de motivație când debutantul intră în sistem cu 2.250 de lei

„Nu am pus un termen limită, dar asta nu înseamnă că termenul de așteptare este unul foarte lung. Următorul pas poate fi greva generală”, a spus liderul Federației Sindicatelor din…
Vezi articolul

Rectorul universității care verifică teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, generalul Dorin Pleșcan, este fostul șef de cabinet al acestuia, propus pentru avansarea în grad chiar de Ciucă / A ajuns rector printr-o modificare a regulilor solicitată indirect de Ministerul Apărării, condus atunci tot de Nicolae Ciucă

Rectorul Universității Naționale de Apărare Carol I, generalul Dorin Corneliu Pleșcan (57 de ani), este fostul șef de cabinet al premierului Nicolae Ciucă (54 de ani), pe vremea când acesta…
Vezi articolul

Emilia Șercan, în scandalul tezei de doctorat a premierului Ciucă: CNATDCU este singura instituție în măsură să emită verdicte privind titlul de doctorat, nu Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), unde a cerut premierul o analiză a tezei

Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare „Carol I”, (UNAp) poate legal emite doar un punct de vedere, care are valoare juridică zero, scrie jurnalista Emilia Șercan pe pagina…
Vezi articolul

Derapaj al ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, care compară ponderea copiilor internați de COVID cu cea a copiilor în rândul populației și concluzionează: Este mai puțin de jumătate în raport cu media națională

Derapaj al ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, într-o informare de presă transmisă miercuri seara. Oficialul prezintă numărul copiilor internați cu afecțiuni COVID și compară ponderea copiilor internați de COVID cu ponderea…
Vezi articolul

Ministrul educației anunță o nouă rundă de negocieri cu sindicatele, după greva de avertisment din învățământ și leagă posibilitatea ca salariile profesorilor să crească de încasările la buget până la rectificare

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, recunoaște că revendicările profesorilor sunt justificate, și spune că la rectificarea bugetară s-ar putea găsi soluții pentru plata salariilor cadrelor didactice, la nivelul stabilit prin lege,…
Vezi articolul

Fostul rector al Universității de Apărare, de la care ar fi copiat premierul Ciucă în teza de doctorat, spune că putea folosi o altă metodă: Să citeze jumătate de pagină, restul putea să comenteze el, că era băiat deștept pe vremea aia și presupun că e și acum

Generalul Teodor Frunzeti, fost șef de Stat al Forțelor Terestre și fost rector al Universității Naționale de Apărare „Carol I”(UNAp), din cartea căruia ar fi copiat premierul Nicolae Ciucă în…
Vezi articolul

Aproximativ 20% dintre copiii romi nu au trecut pe la școală niciodată, 30% abandonează timpuriu – Radu Szekely, consilier al ministrului Educației / Școlile să verifice întâi “care sunt factorii care favorizează abandonul în mediul meu?” și în funcție de asta să caute soluții și resurse

Unitățile de învățământ care doresc să obțină sprijin prin Planul Național de Redresare și Reziliență ar trebui să identifice, mai întâi, care sunt exact problemele care se confruntă “în mediul…
Vezi articolul

Peste 3.700 de școli s-au înscris până acum în programul de reducere a abandonului școlar, din care 2.500 vor primi granturi de câte 200.000 de euro, anunță Simona Tănase, director în Ministerul Educației: Probabil până vineri vor fi 4.000

„În această dimineață erau peste 3.700 de intenții de participare în platformă. Probabil până vineri vom ajunge aproape de 4000 de solicitări”, a declarat miercuri Simona Tănase, director monitorizare și…
Vezi articolul

Prima reacție a președintelui Iohannis la acuzațiile de plagiat aduse premierului Ciucă: Orice demers menit să clarifice suspiciunile formulate în spațiul public este binevenit / Iohannis anunță că nu mai vorbește pe subiect până la o decizie finală

Orice demers menit să clarifice suspiciunile formulate în spațiul public este binevenit, susține președintele Iohannis într-un răspuns al Administrației Prezidențiale trimis la solicitarea europalibera.org. Șeful Statului închide, în același răspuns,…
Vezi articolul

Mai multe asociații de elevi contestă legitimitatea premierului Ciucă de a stabili nivelul burselor de merit: Considerăm ipocrit faptul că o persoană care și-a copiat teza de doctorat comentează asupra meritului notelor elevilor

„Meritul elevilor ar trebui să fie stabilit de către specialiști în domeniul educației. Considerăm ipocrit faptul că o persoană care și-a copiat teza de doctorat comentează asupra meritului notelor elevilor,…
Vezi articolul

Fraudele academice “se învață la liceu”: peste jumătate dintre liceenii participanți la un studiu spun că au luat informații de pe net fără să precizeze acest lucru – studiu al Universității din București / Profesorul Dumitru Sandu: Acolo unde profesorii sunt percepuți ca fiind toleranți, apare un fenomen de contagiune

Unul din trei liceeni bucureșteni participanți la un studiu al Universității din București spun că, pe parcursul anilor de liceu, au preluat uneori, frecvent sau foarte frecvent de pe internet…
Vezi articolul

Rafila: 337 de copii sunt internați marți pe secții / Nu menținem școlile deschise cu orice preț, dar trebuie să fim conștienți de faptul că întreruperea activității școlare duce la consecințe foarte serioase asupra evoluției copiilor – VIDEO

În total, 337 de copii sunt internați astăzi pe secții, față de 338 câți erau raportați ieri, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în cadrul unei dezbateri organizată de „Salvați…
Vezi articolul

Profesorii vor sta în clase, dar nu vor preda, în timpul grevei de avertisment de miercuri 19 ianuarie / Șefa ISJ Bistrița: Niciun director nu va putea hotărî în consiliul de administrație că se suspendă cursurile în acest interval

Inspectorul şcolar general al judeţului Bistriţa-Năsăud, Aurelia Dan, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că le-a cerut cadrelor didactice care se vor afla miercuri, timp de două ore, în…
Vezi articolul

Dorel Banabic, președintele interimar al CNATDCU, consiliul care verifică doctoratele de plagiat: Nu am primit nicio sesizare până acum legată de teza de doctorat a premierului / Care este procedura pentru sesizarea și analiza unui plagiat

„Personal nu am primit nicio informare de la Secretariatul CNADTCU până acum, că ar exista o astfel de sesizare”, a declarat pentru Edupedu.ro profesorul universitar Dorel Banabic, președintele interimar al…
Vezi articolul

Școlile se pot înscrie pentru granturi de câte 200.000 de euro până vineri, pentru reducerea abandonului școlar, anunță Ministerul Educației. Webinar explicativ pentru profesori și directori, organizat miercuri de World Vision România și Minister

Ministerul Educației a anunțat că se prelungește termenul de înscriere a școlilor pentru granturi de câte 200.000 de euro, până la data de 21 ianuarie, în cadrul Programului Național pentru…
Vezi articolul

Federația Națională a Părinților, apel către toți cei implicați să respecte măsurile sanitare pentru combaterea pandemiei, „în contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri de elevi confirmați pozitiv cu Covid-19”

„În contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri de elevi confirmați pozitiv cu Covid-19, Federația Națională a Părinților face un apel către toți cei implicați, să respecte măsurile sanitare pentru…
Vezi articolul

Ministrul Educației anunță probleme „extrem de grave” în școli, fără să menționeze vreo măsură care să le combată: „Există o explozie a fenomenului de bullying în școli – extrem de grav, o multiplicare a tentativelor de suicid în rândul adolescenților, o multiplicare a afecțiunilor oftalmologice”

Școala a fost afectată în timpul pandemiei „enorm, înfricoşător de mult” şi „pierderile educaţionale sunt foarte mari”, „greu de recuperat”, „necesitând perseverenţă şi implicare”, a spus Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu,…
Vezi articolul

Personalitatea istoricului Nicolae Iorga, fost rector al Universității din București, omagiată într-o expoziție-eveniment deschisă la Muzeul Național de Istorie a României. Expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul lunii mai 2022

Elevii, profesorii și părinții pot vedea piese din colecția muzeală a Universității din București, într-o expoziție care îl omagiază pe istoricul Nicolae Iorga la 150 de ani de la naștere,…
Vezi articolul