Proiect susținut de Complexul Educațional Laude-Reut
Au fost desemnați cei 20 de câștigători ai concursului de eseuri, pe tema combaterii antisemitismului și a extremismului, organizat de Complexul Educațional Laude-Reut. Peste 700 de elevi au participat la competiție
Subiecte Limba română Evaluarea Națională 2022 – simulare. „Crezi că dialogul deschis cu profesorii îi îndepărtează sau îi apropie pe elevi de înțelegerea lecțiilor predate?” – argumentare în 50-70 de cuvinte, unul dintre itemii de la clasa a VIII-a
Testarea PISA 2022 începe astăzi cu formarea cadrelor didactice, iar de săptămâna viitoare vor fi aplicate testele. Peste 7.300 de elevi din 180 de școli participă la testarea computerizată
Să fie organizate întâlniri între elevi și reprezentanți ai instituțiilor financiar-bancare, solicitarea ministrului Educației către inspectorii generali, în „Săptămâna educației financiare”
Emilia Șercan: „Autoritățile statului au orchestrat o operațiune de kompromat împotriva mea. Acum încearcă să o mușamalizeze”
Proiect susținut de Academia de Leadership, prin Asociația pentru Valori în Educației
Ne-am săturat de făcut hârtii, de teorii și de lucruri fără aplicabilitate, spune Greta Predoi, directoarea Școlii Gimnaziale Butea, din județul Iași, despre ce a determinat-o să se înscrie în „Academia de Leadership” / M-au ajutat să fac o promovare a liceului, acum toată lumea știe de liceul „Moisil” în Buzău, susține directoarea Adriana Voicu
Simulările pentru Evaluarea Națională 2022 încep astăzi: Elevii de clasa a VIII-a susțin proba la Limba română
Școlile din peste 20 de țări încă sunt închise sau parțial închise din cauza pandemiei de Covid-19 / Patru sute de milioane de elevi mai sunt afectați la nivel global – UNICEF
De ce să le vorbească profesorii elevilor despre război și în ce manieră să o facă – sfaturi de la Centrul de Asistență Educațională Iași
ANALIZĂ Cum au răspuns țările europene în criza copiilor și tinerilor refugiați ucraineni: de la integrare și gratuități în școli, la predare în limba maternă acolo unde profesorii știu ucraineană
Cel puțin 158 de copii ucraineni au murit și 254 au fost răniți de la începutul invaziei rusești / 10 milioane de ucraineni au părăsit casele și au plecat în altă parte a țării sau în străinătate ca refugiați
Material susținut de BCR