„Învățământul în limba maghiară este parte a sistemului de învățământ românesc, finanțat de statul român”, nicidecum unul „paralel”, așa cum este percepția generală și cum reiese dintr-un recent sondaj despre…
Doar 5,66% dintre autorităţile publice locale din România respectă dreptul elevilor la burse şcolare, conformându-se în totalitate cadrului legal incident în materie, potrivit unui raport lansat, joi, de Avocatul Poporului…
Presiune mocnită dinspre mari colegii, ca școala să înceapă exact așa cum s-a terminat: în scenariu roșu, cu toată lumea acasă. În tăcere totală, licee mari – care tradițional “dau”…
Fundația World Vision România lansează, printr-un comunicat emis joi, un apel național către companii și persoane fizice pentru strângerea de fonduri și achiziționarea de tablete și SIM-uri de internet „pentru…
Majoritatea elevilor din unităţile de învăţământ din municipiul Sibiu care nu se vor deschide luni vor fi nevoiţi să facă cursurile acasă, online, nu din cauza pandemiei, ci a lucrărilor…
Căminele Universității Politehnice din București se vor deschide anul acesta, spre deosebire de ASE sau SNSPA, însă numărul studenților care se pot caza va fi redus cu aproximativ 40%, iar…
Peste 400 de școli din județul Prahova au propus începerea cursurilor în scenariul verde, iar peste 220 în cel galben, potrivit unui document centralizator publicat de Prefectura județului Prahova. Potrivit…
Copiii și adulții din centrele instituționalizate vor putea apela la o nouă linie telefonică de urgență – Telverde 0800 500 550 – lansat de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu…
Au fost înregistrate 3 cazuri de infectare cu noul coronavirus la Școala Gimnazială I. G. Duca din Capitală, așa că elevii vor desfășura doar cursuri online în primele două săptămâni,…
Atac dur al rectorului SNSPA, Remus Pricopie, la adresa lui Sorin Cîmpeanu, despre care susține că ocupă în afara mandatului funcția de președinte al Consiliului Național al Rectorilor. „Mandatul domniei…
Pensionarea profesorilor de peste 60 de ani, de teama îmbolnăvirii sau din cauza necesității adaptării la predarea online, “este o realitate”. “Am colegi care au cerut pensionarea anticipată, pentru că…
Regulile sanitare și de protecție „trebuie impuse cu fermitate” elevilor, după revenirea acestora la clase, a afirmat joi seară, la Digi24, Raed Arafat. „Nu vrei să porți mască, ieși din…
Trei milioane de doze de vaccin antigripal vor ajunge la cabinetele medicilor de familie anul acesta, cu un milion mai multe decât anul trecut. Prima tranșă, de 330.000 de vaccinuri,…
Peste 90% dintre maghiarii din Transilvania cred că elevii maghiari trebuie să înveţe limba română. 67% dintre adulţii maghiari consideră discriminatoriu faptul că, la Bacalaureat, elevii aparținând minorităților și care…
Toți elevii din anii de început de ciclu, însemnând copiii de la creșă, cei de la grupa mică de grădiniță, elevii care intră acum la clasa pregătitoare și elevii de…
Ministrul Educației, Monica Anisie, lasă de înțeles că elevii vor reveni la școală doar pentru două săptămâni, timp în care vor face activități de recapitulare și remediale, potrivit decalarației făcute…
În contextul în care universitățile se pregătesc să-și deschidă programul pentru un nou an de învățământ universitar, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că va fi…
Fiecare unitate de învățământ va stabili orarul, la fel ca până acum, copiii vor fi programați să vină la școală astfel încât să nu se întâlnească prea mulți, iar pauzele…
Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar a fost publicat în Monitorul Oficial miercuri. Documentul modifică fostul regulament cadru, adoptat în 2016. A fost redus numărul comisiilor…
Cursurile și seminariile de la Academia de Studii Economice (ASE) din București se vor ține online anul acesta și nu se vor mai deschide căminele pentru studenți, cu excepția unui…
Prima școală ”smart” din mediul rural din România se pregătește de începerea cursurilor cu măsuri speciale și cu un sistem inteligent inedit de acces în clădire care permite recunoașterea facială…
Președintele Klaus Iohannis nu va participa la nicio festivitate de început de an școlar anul acesta și spune că nu este bine ca acestea să fie organizate. Șeful statului îi…
Reprezentantele a două asociații de doctori de familie din România se declară preocupate de modul în care se va face întoarcerea elevilor în unitățile de învățământ, în actualele condiții de…
Guvernul a atacat miercuri la Curtea Constituțională legea votată prin care Parlamentul a respins o ordonanță de urgență care prevedea creșterea alocațiilor pentru copii cu 20%, potrivit documentului consultat de G4Media.ro.…
Sistemul hibrid de predare ar fi „cea mai bună soluţie dintre soluţiile proaste” care pot fi luate în acest context pandemic, apreciază fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, citat de…
„La finalul anului școlar să fie atinse toate competențele, nu neapărat să fie realizate toate conținuturile”, deoarece formarea de competențe este obiectivul programei școlare, a spus miercuri ministrul Educației, Monica…
Marius Carașol, fostul șef Transelectrica, a fost condamnat definitiv la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare, precum și interzicerea unor drepturi. Decizia Curții de Apel București este…
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) va desfășura în sistem online activitățile didactice din primul semestru al anului universitar 2020-2021, potrivit unei decizii luate miercuri de Senatul instituției.…
O școală privată din Cluj-Napoca a elaborat în colaborare cu specialiști în programe de Sănătate Publică un ghid pentru redeschiderea în siguranță a școlilor, bazat pe scenarii, care poate fi…
Organizaţia Salvaţi Copiii România împreună cu CEZ Vânzare, principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, dar şi furnizor de gaze naturale, accelerează Programul Salvaţi Copiii de dotare a copiilor…
Studenții Universității Tehnice Gheorghe Asachi din Iași vor veni la cursuri într-un sistem complex, în care elevii din anul I – licență și o parte dintre studenții de la Arhitectură…
Cheltuielile guvernamentale, mobilitatea, dimensiunea claselor și programele vocaționale se numără printre indicatorii-cheie identificați de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în eforturile de a ține sub control șocul produs…
România are cei mai mulți elevi într-o clasă de învățământ primar, din Uniunea Europeană. În cele 27 de state membre ale UE erau în 2018 în învăţământul primar 24,5 milioane…
Primăria municipiului Urziceni (județul Ialomița) a refuzat să permită amplasarea unei rulote Humanitas timp de șase ore în fața unui liceu, motivând refuzul prin existența în oraș a unor librării…
Calitatea semnalului 4G în rețelele de telefonie mobilă pentru 12 din cele 43 de localități aflate în scenariul roșu, cu o rată de infectare peste 3 la mia de locuitori,…
Universitățile din România au cazat anul trecut în căminele studențești în jur de 92.000 de tineri, iar “anul acesta estimăm că vom caza 65-75.000, pentru că vor fi introduse măsuri…
O școală specială din Tecuci a trecut astăzi de la scenariul verde – care prevedea revenirea tuturor elevilor la cursuri față în față luni, pe 14 septembrie -, la scenariul…
Școlile din două localități din judeţul Bistriţa-Năsăud ar putea începe anul şcolar în scenariul verde, cu toţi elevii prezenţi în sălile de curs, deşi în harta realizată de Ministerul Sănătăţii…
Elevii care pe 14 septembrie încep clasa a VIII-a vor susține simulări ale examenelor de Evaluare Națională 2021, unde pentru prima dată vor fi date subiecte de tipul testărilor internaționale.…
Cele mai multe țări europene au deschis complet școlile până luni, 7 septembrie, potrivit datelor centralizate de UNESCO. Alte câteva, printre care și România, erau încă în vacanța de vară,…
“Să uităm ce ni se transmite de autorități și de unii dascăli: că programa școlară trebuie parcursă cuvânt cu cuvânt și că dacă din educație lipsește nu știu ce item…
Platforma de socializare TikTok a luat decizia de a adera la Codul de conduită al Uniunii Europene privind combaterea discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul online, transmite Comisia…
Cele mai multe universităţi din România au decis să facă exclusiv cursuri online, mare parte din seminarii vor fi susţinute tot pe internet, iar pentru aplicaţii, lucrări practice, laboratoare şi…
Mai multe cadre didactice care predau copiilor din învăţământul primar preferă să-şi cumpere viziere şi măşti logopedice, pentru ca elevii să le vadă feţele şi să-i audă mai bine atunci…
Familiile care au persoane bolnave ce locuiesc în aceeași casă cu copiii pe care ar trebui să-i trimită la școală pot opta pentru educația online de acasă, dar doar cu…
Pe durata stării de alertă, se vor putea desfăşura concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante din învăţământ, sănătate, sistemul naţional de apărare și alte domenii, a decis marți Camera Deputaților…
Articol scris de Alexandra Văcăroiu, profesoară de artă și fotografie la un liceu din sudul Londrei, unde predă din 2017 pentru elevi cu vârste de 13-18 ani. Ea prezintă propria…
Ministerul Fondurilor Europene a publicat lista celor 347 de școli și grădinițe care nu au grupuri sanitare sau au latrină în curte. Documentul este o anexă la Ghidul solicitantului pentru…
În perioada 23 septembrie – 24 octombrie 2020, Ministerul Sănătății organizează sesiunea pentru obținerea titlului de specialist pentru profesioniștii din sistemul de sănătate, se arată într-un comunicat al ministerului. Anul…
„Dacă la începutul acestui nou context de învățare toți copiii erau foarte încântați și entuziasmați că în sfârșit vor sta toată ziua pe internet, pe telefon, în fața calculatorului fără…
Circa 40 de studenți de la o universitate din Buenos Aires urmăreau, săptămâna trecută, cursul online susținut de profesoara lor de istorie recentă, când aceasta, prezentând simptome de Covid-19, s-a…
Până acum, „sunt irelevante din punct de vedere statistic” cazurile de reinfectare cu noul coronavirus în întreaga lume, a declarat Maria Van Kerkhove, directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei…
Primul târg național de voluntariat online de anul acesta, numit iVoluntar #explore, este organizat în perioada 9 – 11 septembrie de Comunitatea ONedu România. Târgul le propune tinerilor activități în…
Aproape jumătate dintre elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, care au susținut examene naționale în această vară, au participat în mod frecvent la meditații sau pregătire suplimentară în…
“Municipiul Bucureşti se încadrează în Scenariul 2” privind deschiderea școlilor, anunță Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Decizia autorităților de a încadra școlile din întreaga capitală în același scenariu vine la…