Scriu despre educație din 2021. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării - specializarea Jurnalism (Universitatea din București). Subiectele despre care scriu vizează profesorii și elevii: metodologia de mobilitate, Titularizarea, norma didactică de predare, salarizarea cadrelor didactice, gradația de merit, Evaluarea Națională de la finalul claselor a II-a, a IV-a, a VI-a și a VIII-a, Bacalaureatul, admiterea la liceu, orele remediale și activitatea inspectoratelor școlare.
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că lucrurile nu vor sta bine „dacă vine un ministru obedient și va executa orbește ceea ce-i…
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că „în jur de 77%” dintre profesorii care au răspuns la chestionarul FSLI sunt de acord cu…
Inspectoratul Școlar Județean Mureș a publicat planificarea școlilor pentru analizarea, corectarea și avizarea proiectului de încadrare a personalului didactic de predare, precum și a ofertei de posturi didactice/catedre vacante/rezervate pentru…
În cadrul inspecțiilor școlare din județul Vâlcea, un aspect vizat se referă la verificarea parcurgerii materiei (conform programei și a planificării anuale și pe unități de învățare) și a notării…
Liceele pedagogice care în anul școlar 2025-2026 sunt acreditate pentru specializările învățător-educator și educator-puericultor se consideră acreditate pentru specializarea pedagogia învățământului primar, respectiv educație timpurie, din anul școlar 2026-2027, potrivit…
Unele inspectorate școlare au publicat rezultatele profesorilor titulari de la probele practice pentru întregirea normei didactice. Este vorba despre profesorii titulari în două sau mai multe unități de învățământ (ori…
Întregirea normei didactice pentru profesorii titulari în două sau mai multe unități de învățământ are loc în zilele de 2 și 3 februarie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027.…
Liderul Ligii Învățământului Preuniversitar din Botoșani, Liviu Axinte, a vorbit despre profesorii aflați în reducere de activitate și a afirmat că „situația este una destul de gravă la nivelul învățământului…
Broșura admiterii în învățământul liceal (volumul I), pentru anul școlar 2026-2027, a fost publicată de către Inspectoratul Școlar Județean Iași. Documentul cuprinde, printre altele, recomandări pentru elevii care vor susține…
Doru Căstăian, profesor de științe socio-umane la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, a declarat pentru Edupedu.ro că reducerea claselor de a IX-a pentru anul școlar viitor „e pur și…
Inspectoratele școlare pot transmite Ministerului Educației, până pe 30 ianuarie 2026, proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul…
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a vorbit despre planul de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027 și a declarat că „da, vom avea ceva mai puține…
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că „ne pregătim pentru declanșarea unui referendum prin care le cerem acordul colegilor noștri vizavi de declanșarea grevei generale”. Acesta…
Daniel Alexandru Ion, șeful Inspectoratului Școlar din Dolj, a vorbit despre simularea județeană a examenelor naționale și a spus că „rigurozitatea este una similară cu cea de la examene”. „Învățarea…
Ținuta și comportamentul elevilor practicanți vor fi adaptate cerințelor din regulamentele interne ale liceului pedagogic și ale grădinițelor și școlilor la care efectuează practica, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.…
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat că nu știe vreo prevedere din Legea 198 care „să aibă impact asupra salariilor învățătorilor”. Acesta a precizat pentru…
De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din…
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat că, potrivit ordonanței de urgență adoptate recent, „liceele pedagogice care erau autorizate sau acreditate pe specializările vechi devin…
Pentru definitivat 2026, prima inspecție de specialitate are loc până la 6 februarie, iar a doua inspecție de specialitate până la 29 mai, după cum se arată în calendarul oficial. Amintim…
Elena Cocoș, psiholog școlar, a vorbit despre conflictele între elevi și a precizat că aceste divergențe pornesc de la inechitățile sociale și de la aspectul fizic: „În primul rând, de…
Inspectoratul Școlar Județean Dolj a publicat planificarea verificării proiectului planului de încadrare pentru anul școlar 2026-2027. Școlile și grădinițele din județul Dolj au fost planificate în perioada 10 februarie –…
Ioana Pourtzoglou, profesoară de Limba română la Școala Profesională de Industrie Alimentară din Țibana, a povestit despre naveta pe care o face zilnic: „E un program copleșitor: 5 zile pe…
Aida Ionescu, inspector școlar general adjunct din Dolj, a vorbit, pentru TVR Craiova, despre simularea județeană a examenelor naționale (BAC și Evaluare Națională 2026). „Numai așa putem să ne dăm seama…
Evaluarea externă a școlilor începe pe data de 16 februarie și ține până pe 19 iunie, potrivit calendarului publicat de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP). Este vorba…
Activitățile pe care le au școlile de desfășurat în perioada ianuarie-februarie au fost explicate de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Este vorba despre stabilirea disciplinelor opționale, constituirea tuturor posturilor, listele…
Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara și lider sindical, a declarat că „modul de calcul al salariilor este total greșit”. Acesta a declarat că „suntem din nou…
Inspectoratele școlare au început să publice planificarea inspecției speciale la clasă și a probei practice/orale în specialitatea postului/catedrei pentru întregirea și completarea normei didactice. Edupedu.ro a scris că inspecţiile speciale…
Săptămâna aceasta ar trebui să fie propus noul ministru al Educației, potrivit declarațiilor premierului Ilie Bolojan. Pe 13 ianuarie, prim-ministrul a precizat, pentru TVR 1, că s-a mers pe varianta…
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a transmis că nu are pârghiile legale prin care să dispună decontarea navetei personalului didactic de către unităţile administrativ-teritoriale. Instituția a precizat că finanțarea cheltuielilor…
Sindicatele profesorilor au solicitat ca Ministerul Educației și Cercetării să transmită în teritoriu precizări referitoare la dreptul cadrelor didactice de a beneficia de decontarea navetei, potrivit unui mesaj al liderului…
Profesorii care vor să rămână titulari până la 70 de ani vor face o cerere pe care o vor depune la secretariatul unității de învățământ, în zilele de 17 și…
Sindicatele profesorilor îi reamintesc președintelui Nicușor Dan că au trecut peste două luni de când trebuia să aibă loc întâlnirea pentru prezentarea efectelor generate de Legea Bolojan, potrivit unui comunicat…
Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara și lider sindical, a declarat că „este un haos total în școli”: „Până în 22 ianuarie trebuie făcute încadrările pentru anul următor,…
Iolanda Cătinean, președintele Sindicatului din Învățământ „Spiru Haret” Mureș, a declarat, pentru Edupedu.ro, că „foarte multe localități (UAT-uri) nu au decontat naveta profesorilor”. „Avem cadre didactice care predau în trei-patru…
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document ajuns în școli. Una dintre noutăți se referă la planificarea concediului de odihnă pentru personalul didactic auxiliar…
Sindicatele din Învățământ solicită abrogarea de urgență a prevederilor din Legea nr. 141/2025 care au condus la reducerea numărului de clase, la supraaglomerarea acestora și la creșterea normei didactice, potrivit…
Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara și lider sindical, a declarat că ceea ce a lăsat în urmă Daniel David „e un dezastru, atât din punct de vedere…
Din luna ianuarie 2026, indemnizația de hrană va fi acordată doar angajaților cu salarii nete de 6.000 de lei pe lună și mai puțin, potrivit Legii nr. 141/2025. Aplicația de…
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că i-a spus premierului Ilie Bolojan în luna decembrie că „e foarte probabil să se ajungă la…
Iolanda Cătinean, președintele Sindicatului din Învățământ „Spiru Haret” Mureș, a declarat, pentru Edupedu.ro, că viitorul ministru al Educației trebuie „să fie o persoană care să dea dovadă de empatie, să…
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că a primit semnale referitoare la reducerea numărul de clase de gimnaziu și liceu, în contextul în…
Iolanda Cătinean, președintele Sindicatului din Învățământ „Spiru Haret” Mureș, a declarat, pentru Edupedu.ro, că ar putea exista probleme cu încadrarea profesorilor care predau în licee tehnologice, ca urmare a aplicării…
Psihoterapeutul Tudor Ștefan Rotaru a vorbit, pentru TVR Iași, despre sesiunea studenților și le-a oferit câteva sfaturi. „Primul sfat pe care l-aș avea pentru studenți ar fi să înceapă din…
Inspecţiile speciale la clasă/probele practice/orale de profil, pentru întregirea normei didactice, se organizează în perioada 13-30 ianuarie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Este vorba despre profesorii titulari în…
Anamaria Săndulescu, directoarea Școlii Gimnaziale din comuna Pietrari (județul Vâlcea), a vorbit despre situația în care părinții îi întreabă pe copii ce au făcut la școală, iar răspunsul lor este…
În cadrul inspecțiilor școlare din județul Giurgiu, un aspect vizat se referă la verificarea acordării calificativelor anuale pentru personalul administrativ din unitățile şcolare, potrivit unui document publicat de inspectoratul școlar. Este…
Inspectoratul Școlar al Muncipiului București (ISMB)a publicat procedura operațională pentru pentru înființarea și organizarea claselor a V-a și a IX-a cu predare a unei limbi străine în regim intensiv în…
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat procedura operațională privind avizarea înființării, organizării și funcționării claselor a V-a cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv și a…
Liliana Murguleț, director al Școlii Gimnaziale nr. 79 din București, a vorbit despre sarcinile pe care le au de îndeplinit managerii instituțiilor de învățământ. „Cel mai complicat și cel mai…
În perioada 12-23 ianuarie se întocmesc listele cu profesorii titulari care care îndeplinesc condițiile legale de pensionare începând cu data de 1 septembrie 2026, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar…
Directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Curcani, Viforel Dorobanțu, a vorbit despre Evaluarea Națională și a povestit că a avut un elev cu media 3.50 „care n-a avut noroc în…
Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a vorbit despre tariful pentru plata cu ora…
În cadrul inspecțiilor școlare din județul Giurgiu, un aspect vizat se referă la verificarea notării ritmice a elevilor şi a desfăşurării şedințelor cu părinții, potrivit unui document publicat de inspectoratul școlar. Este…
Joi, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, Ministerul Educației și Cercetării recomandă profesorilor, indiferent de disciplină, să desfășoare activități pentru promovarea valorilor culturii române, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro.…
Profesorii și angajații din Învățământ sunt întrebați, printr-un chestionar, dacă sunt dispuși să participe la proteste de stradă organizate la nivel local și la nivel național. Edupedu.ro a scris că sindicatele…
Profesorii și angajații din Învățământ sunt întrebați, printr-un chestionar, care este momentul oportun pentru declanșarea unei greve: în luna martie (în perioada simulărilor examenelor naționale) și/sau în luna iunie (înainte…