Premierul Cîțu dă asigurări că problemele privind finanțarea decontării navetei elevilor vor fi rezolvate la rectificarea bugetară
Therme București și Dino Parc Râșnov, în top 50 destinații de vacanță din Europa pentru familii / Trei parcuri de distracții celebre ocupă primele locuri
Bursele elevilor ar putea fi majorate până la 500 de lei din 10 ianuarie 2022 – Cîmpeanu | VIDEO
O femeie condamnată de vrăjitorie la 1690, în Statele Unite, ar putea fi amnistiată datorită unor elevi de gimnaziu. Profesor: Poate să pară neimportant, dar eforturile copiilor au permis repararea unei nedreptăți istorice
VIDEO Avem o urgență de tip demografic, susține Ligia Deca: Dacă trendul actual se păstrează, populația României ar putea scădea sub 16 milioane de locuitori în anul 2050. Nu ne putem permite să pierdem niciun copil
Universitățile trebuie să aibă până la finalul anului o strategie proprie de prevenire și combatere a plagiatului, care trebuie publicată pe site-ul lor. Vor primi 5 milioane de euro pentru verificarea doctoratelor din 1990 – 2016 – Cîmpeanu | VIDEO
Guvernul va prezenta o propunere privind sprijinul pentru creșterea copilului în toamnă / Pe un termen de 8-10 ani sunt convins că vom putea încuraja familiile tinere să aibă copii – vicepremierul Kelemen Hunor
Vicepremierul Kelemen Hunor: În privința infrastructurii școlare, situația de pe teren e dezastruoasă, trebuie să spunem măcar în acest cadru mai restrâns / Nu putem rezolva nici în cinci ani, trebuie o perspectivă mai lungă
VIDEO Gafă a premierului Florin Cîțu, la prima întâlnire pe „România Educată”: Dau cuvântul acum doamnei Ligia Deac, pentru introducere
Jumătate dintre profesorii din Peru sunt vaccinați împotriva Covid-19, însă școlile se deschid când tot personalul va fi protejat împotriva virusului
Simptomele de durată ale Covid-19 se manifestă mai rar la copii decât la adulți, potrivit unei noi cercetări
Articol susținut de Microsoft România