Comisia Europeană a anunţat miercuri începerea unei acţiuni în justiţie împotriva Slovaciei în legătură cu eşecul acesteia de a lua măsuri împotriva segregării copiilor romi în şcoli, relatează dpa, potrivit…
Comisia Europeană va lansa în data de 27 martie, prima ediţie a Zilei autorilor europeni, ce are ca scop promovarea literaturii europene şi să stimuleze interesul tinerilor pentru lectură, anunță…
Ministerul Educației lansează Competiția Națională „Școală Europeană” 2023, care se adresează tuturor unităților de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării…
Comisia Europeană lansează astăzi, 15 martie, runda de înscrieri de primăvară DiscoverEU, în cadrul căreia 35.000 de tineri vor primi un permis gratuit de călătorie de cale ferată cu care…
Comisia Europeană solicită României şi altor 11 state membre ale UE să respecte Directiva privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor şi a exploatării sexuale a copiilor, arată un comunicat difuzat…
Comisia Europeană a transmis la jumătatea lunii ianuarie o scrisoare Guvernului României prin care avertizează asupra marilor restanțe în atingerea obiectivelor asumate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență…
Câştigătorul din România al concursului de traducere “Juvenes Translatores” organizat de Comisia Europeană este David Nicolae Şolga, elev la Liceul Teoretic “George Moroianu” din Săcele, judeţul Braşov, relatează Agerpres. „Comisia…
Creștere de 5 ori a procentului de adulți români care au participat la o formă de învățare și formare în ultima lună dinaintea anchetei sociologice făcută în România de Institutul…
Părinții și elevii au de răspuns la un formular despre Programul pentru școli al României aferent perioadei 2017-2022. Sondajul este derulat de Ministerul Agriculturii, iar instituția trebuie să trimită Comisiei…
Elevii și cadrele didactice din comunitățile de ucraineni refugiați din calea războiului au la dispoziție o colecție largă de resurse educaționale online, puse la dispoziție încă din vară pe o…
Universitățile din Ungaria care sunt administrate de fundații aflate sub controlul partidului de guvernământ, Fidesz, ar urma să nu mai primească sprijin european prin programul Erasmus+ sau prin programul-cadru pentru…
Teodora Dumitru, o tânără din România care a trăit toată viața cu paralizie cerebrală, a fost numită ambasadoare a campaniei „Împreună pentru drepturi” a Comisiei Europene, alături de alte persoane…
Articol de opinie semnat de Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret: Traversăm în prezent o perioadă dificilă. Mai întâi COVID-19, urmat de un război pe…
Comisia Europeană a publicat, marți, orientări pentru profesorii de învățământ primar și secundar despre modalitățile de combatere a dezinformării și de promovare a alfabetizării digitale în clasele lor. În prezent, în Europa,…
Comisia Europeană oferă în cadrul acestei runde DiscoverEU, parte a Anului European al Tineretului, 35.000 de permise de călătorie cu trenul pentru tinerii născuți între 1 ianuarie 2004 și 31…
România se confruntă cu un fenomen îngrijorător, arată o analiză bazată pe informații furnizate de Comisia Europeană (Eurostat), Institutul Național de Statistică, precum și date extrase din cercetarea sociologică Barometrul…
Pentru premiul European Innovative Teaching Award acordat în acest an au fost selectate cele mai bune 98 de proiecte Erasmus+ finalizate care au vizat tema strategică „Învățarea împreună, promovarea creativității…
Uniunea Europeană va acorda 100 de milioane de euro pentru a sprijini Ucraina în reabilitarea școlilor deteriorate sau distruse de război, a anunțat miercuri, într-un discurs rostit în Parlamentul European,…
„Propun ca anul 2023 să fie Anul European al Educației și Formării. Aceasta este prioritatea corectă, un pas înainte”, a spus miercuri președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un…
Comisia Europeană monitorizează modificările din domeniul educației din România și „urmează să fie consultată pe proiectele de legi de îndată ce Ministerul Educației are o versiune consolidată a acestora”, a…
Reacție a rectorului SNSPA legată de propunerile din proiectul legii educației care amnistiază plagiatorii. Remus Pricopie salută selecția universității pe care o conduce în inițiativa Universități Europene, anunțată de Comisia…
Șapte universități din România au fost selectate în cadrul Inițiativei privind Universitățile Europene, în urma rezultatelor cererii de propuneri din 2022 cu un buget record de 272 de milioane euro…
Identificarea celor care predau educația financiară pentru adulți și care are utilizează sau vor utiliza cadrul de competență financiară, solicitată printr-un apel comun de Comisia Europeană, Direcția Generală pentru Stabilitate…
„Ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia și din solidaritate cu poporul ucrainean, Comisia a decis să suspende cooperarea cu entitățile ruse în domeniul cercetării, al științei și al…
Accesul la educație, alături de permise de ședere și acces la piața forței de muncă, vor fi acordate persoanelor care fug din calea războiului din Ucraina, în urma activării Directivei…
27 de tineri câștigători (câte unul pentru fiecare țară UE) au fost premiați azi de Comisia Europeană în cadrul unui eveniment online pentru concursul „Juvenes Translatores” destinat liceelor. Câștigătoarea din România este…
Rectorul Universității din București, Marian Preda, a propus în cadrul unei consultări inițiate de comisarul european pentru Educație „promovarea standardelor transformaționale la nivel național și regional, menite să producă modernizarea…
O fotografie cu România văzută din spațiu a fost postată, sâmbătă, pe pagina de Facebook a Comisiei Europene în România. „Vedere cu România, din spațiu. Imaginea a fost realizată în…
Instituțiile de învățământ superior au dovedit, pe parcursul pandemiei Covid-19, o capacitate foarte mare de adaptare la modelele digitale de predare, însă au nevoie de foarte multe resurse suplimentare și…
Au fost aprobate două inițiative: o propunere a Comisiei de recomandare a Consiliului Europei privind crearea de punți pentru o cooperare europeană eficace în domeniul învățământului superior – ambele vor…
Comisia Europeană a publicat, la sfârșitul săptămânii trecute, o propunere de Recomandare a Consiliului privind învățarea în sprijinul durabilității mediului, măsură ce are drept scop să sprijine statele membre și…
O bibliotecă virtuală multilingvă pentru elevi, profesori și studenți a fost anunțată oficial de Comisia Europeană. Biblioteca conține informații despre burse, mobilitate și programe de schimb pentru profesori, elevi și…
Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene, nu mai puţin de 2.343 de români se vor număra printre cei 60.950 de tineri europeni care vor primi câte un permis…
Părinții care doresc să-și protejeze copiii de cyberstalking și cyberbullying „ar trebui să încerce să creeze cu propriul copil o relație de încredere, de susținere, și mai ales în adolescență…
Într-o lume tot mai tehnologizată care riscă să se dezumanizeze, avem nevoie de factorul uman mai mult ca niciodată, așa a explicat ministrul Educației Jean Michel-Blanquer de ce țara sa,…
Digitalizarea, agenda de mediu și valorile europene, principalele domenii pe care autoritățile comunitare le au în vedere inclusiv pentru dezvoltarea educației în acest deceniu, sunt prioritățile legislative ale Uniunii Europene…
Comisia Europeană a lansat recent primele apeluri pentru propuneri de proiecte în cadrul programului Europa Digitală 2022, potrivit unui anunț al Ministerului Educației. Domeniile vizate sunt tehnologia digitală, securitatea cibernetică și centrele europene…
Educația timpurie, combaterea abandonului școlar, numărul absolvenților de studii superioare, infrastructura digitală din școli și învățământul dual sunt date drept exemplu, în cel mai nou Monitor al educației și formării,…
Rata persoanelor supraponderale, a celor care suferă de obezitate și cea a fumătorilor în rândul adolescenților din România sunt ridicate și au crescut constant în ultimele două decenii, potrivit raportului…
România are performanța cea mai slabă din Uniunea Europeană la trei din șase indicatori-cheie privind educația, iar la restul trei – printre cele mai slabe în UE, potrivit “Monitorului educației…
„Remarc interesul extraordinar care vine dinspre sectorul privat pentru subiecte ca cel al micro-certificărilor”, a declarat Dragoș Pîslaru europarlamentar în grupul Renew Europe, membru în Comisia pentru ocuparea forței de…
Comisia Europeană a prezentat, vineri, un set de propuneri de recomandări ale Consiliului European, privind conturile de învățare pe tot parcursul vieții și micro-certificate, teme anunțate în vederea Spațiului European…
Ministerul Educației desfășoară în prezent un program de formare a profesorilor pentru accesarea de fonduri europene de către școli, cu experți de la Banca Mondială. Programul ar urma să fie…
Comisia Europeană a anunţat, duminică, lansarea pe orbită a doi sateliţi Galileo care au primit numele unor copii care au câştigat un concurs de desen, relatează News.ro, preluat de G4Media.ro.…
Reprezentanţa Comisiei Europene în România și echipa de la Spaţiul Public European anunță lansarea unei serii de materiale video inedite, prezentate de vloggerul Zaiafet. Prin intermediul acestora, publicul este invitat să…
Comisia Europeană a lansat miercuri cererile de propuneri în cadrul cererii Erasmus+ pentru 2022, în urma adoptării programului anual de lucru pentru 2022, anunță executivul comunitar. Potrivit comunicatului de presă, cu…
Copiii și tinerii pot beneficia de resurse educaționale online gratuite, puse la dispoziție de către Comisia Europeană, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Comisiei Europene în România. Pentru…
Acum un an, în plină criză pandemică ce punea o presiune fără precedent asupra educației, Comisia Europeană contura planurile înființării unui Spațiu European al Educației, un cadru de cooperare care…
Un concurs de cultură generală despre Europa, pentru elevi de gimnaziu – Euro Quiz – și un concurs despre public speaking și leadership pentru cei mai mari, de liceu –…
Un concurs de videoclipuri despre eficiența energetică este lansat de Comisia Europeană pentru elevii școlilor din Uniunea Europeană cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani. Concursul „Film4Energy” este în…
În perioada 9 – 10 noiembrie 2021 are loc DigiEduHack, competiție organizată de Comisia Europeană care are ca obiectiv identificarea unor soluții inovatoare la provocările din domeniul educației în era digitală. Înscrierea organizațiilor-gazdă…
Se dă startul la concursul anual al Comisiei Europene pentru tineri traducători, „Juvenes Translatores”. Până pe 20 octombrie 2021, liceele interesate se pot înscrie online la cea de-a 15-a ediție…
Statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, sunt îndemnate într-o propunere de Recomandare publicată joi de Comisia Europeană, să utilizeze pe deplin fondurile și expertiza UE pentru a face reforme…
Viktor Orban a lansat vineri atacuri dezlănțuite la adresa UE și a comunității LGBT după ce Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement (sancționare) în privința legii ungare privind…
Comisia Europeană a anunţat noi cereri de propuneri pentru a sprijini formarea, dezvoltarea competenţelor şi evoluţia carierei cercetătorilor în cadrul Acţiunilor Marie Sklodowska-Curie (MSCA), programul emblematic de finanţare al UE…
Comisia Europeană a adoptat principalul programul de lucru al Orizont Europa, pentru perioada 2021-2022, ce descrie obiectivele și zonele de interes care vor primi, în total, finanțări de 14,7 miliarde…