Profesorul de muzică din Neamț, acuzat de infracţiuni sexuale contra minorilor, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore
Material susținut de BCR
Aș vrea să se predea lucruri mai noi, cât mai din vremea noastră, pentru că se predau tot timpul aceleași noțiuni de demult – Samuel, elev la liceu – VIDEO / Programul care face orele mai captivante și care aduce situații de viață reale în clasă la orice disciplină
Uniunea Elevilor Reprezentanți semnalează mai multe probleme în Educație, printre care transportul elevilor: În lipsa unor soluții potrivite, elevii sunt nevoiți să recurgă la alternative nesigure, cum ar fi autostopul
„Vouchere de inovare” aprobate de guvern pentru întreprinderi mici și mijlocii care achiziționează servicii de cercetare / Valoarea – 8 milioane lei pentru cel mult 250 de beneficiari
Studiu: Fumatul de canabis în adolescență pune în pericol viitorul la școală și la locul de muncă / ”Poate duce la deficiențe cognitive pe termen scurt, cum ar fi deficiențe de memorie sau dificultăți de atenție”
Școala în campania electorală: Inspectoratul Școlar Gorj, condus de reprezentanți PSD-PNL, inclusiv o candidată la parlamentare, face plângere împotriva unui candidat USR pentru că a filmat într-o sală de clasă / Politicianul acuza, într-o clasă goală, condițiile de studiu ale elevilor sub conducerea politică a ISJ
Material susținut de Samsung Electronics Romania
VIDEO Aplicații practice pentru profesori și elevi, explicate pas cu pas, pentru folosirea AI pe dispozitivele mobile și interactive la școală și în alte activități educative
Un nou instrument pentru verificarea atestării și specializărilor psihologilor, ListaPsihologi.ro – pus la dispoziția celor care au nevoie de intervenții pentru copii sau de alte servicii de specialitate
„Una dintre cele mai vechi ființe vii de pe Terra”, o plantă care trăiește de peste 60.000 de ani în Carpați – descoperită de o echipă internațională de cercetători, inclusiv un profesor al Universității Babeș-Bolyai
Profesoară, despre efectul de „Oau!” de la proiecțiile imersive ale filmelor Astra Film Junior: Tehnologia poate recrea realități la care elevii nu au acces altfel
Premieră la Astra Film Festival 2024: DocStudent Hub, cel mai nou program de formare dedicat studenților la film din țară și străinătate
Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, construită la finalul secolului al XIX-lea, va fi inclusă în circuitul turistic
Spania investește aproape 100 de milioane de euro în programe de întărire a competențelor elevilor la matematică și citire, în anul școlar 2024-2025
Eveniment al Fundației Vodafone și Edupedu.ro, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București
VIDEO Profesorii vor construi Școala din viitor și au un rol esențial în folosirea strategică a tehnologiei în educație
Emilia Şercan anunţă că Adrian Cioroianu are calitatea de inculpat în dosarul deschis pentru divulgare de informaţii secrete / Jurnalista a primit o nouă ameninţare cu moartea, în legătură cu dezvăluirile despre teza de doctorat al lui Mircea Geoană
Profesorii unui colegiu național din Covasna se plâng că predau printre gândaci și în săli neîncălzite: „Ne bucurăm că nu ne plouă, că ne mai vin copiii la școală” / Primar: „Nu văd luminița de la capătul tunelului”
Alegătorii pot vedea cât de compatibili sunt cu fiecare candidat la prezidențiale cu ajutorul busolei electorale FreshVote.ro, lansată de Universitatea Babeș-Bolyai
Profesorul de psihologie Toni Șerban, care a predat la trei licee din capitală, concediat de Liceul „Lucian Blaga” după o anchetă Recorder care arăta că îi abuza verbal pe elevi și făcea remarci rasiste și misogine
Profesorii pot folosi filmele prezentate la Astra Film Festival ca teme de dezbateri la ore. Documentare numai bune de urmărit de către tineri
Platformă destinată cercetării de mediu și observării Pământului, lansată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Adrian Țuțuianu, influent politician PSD și vicepreședinte al Senatului Universității Valahia din Târgoviște – pe listele electorale pentru parlamentare, la București, după mutarea lui Florian Lixandru pe listele PSD Vrancea / La Valahia, record de șefi care candidează pentru Parlament
Șapte centre pentru tineri între 14 și 25 de ani, de tip „al treilea spațiu”, au fost lansate în tot atâtea orașe din țară. Accesul este gratuit
Tinerii români – nemulțumiți de calitatea educației, numărul celor care cred că sistemul e viciat a crescut în ultimii cinci ani / Doar 1 din 10 crede că notele sau examenele „nu sunt cumpărate” / Corupția – văzută ca principala problemă a țării în care 1 din 4 tineri crede că dictatura poate fi uneori mai bună ca democrația – SONDAJ
Boicotarea examenelor de către o parte din profesori de la liceele din Suceava, mai ales cei „cu ștaif”, semnalată de inspectorul școlar adjunct într-o ședință cu directorii. Le-a cerut să „forțeze un pic nota”
Studiu american: Reducerea săptămânii de școală de la 5 la 4 zile a dus la creșterea fluctuației de cadre didactice în statul Oregon, în pofida speranțelor că aceasta ar fi o soluție pentru recrutarea și retenția profesorilor
Un Ghid de bune practici pentru tranziția verde, bazat pe experiența norvegiană, va fi elaborat după un forum desfășurat la București, cu „cel mai mare număr de institute de cercetare participante”
UPDATE O profesoară din Constanța a fost reclamată că şi-ar fi însuşit bani de la elevi pentru o tabără şcolară care nu s-a organizat / Cadrul didactic poate fi sancţionat de Arhiepiscopia Tomisului prin retragerea acordului de a preda Religia
Comisia de Etică a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a luat o decizie în cazul profesorului acuzat de abuzuri și comportament umilitor, dar nu spune în ce constă
Cercetarea și inovarea în Europa au nevoie de investiții suplimentare, pentru a asigura competitivitatea, securitatea și sustenabilitatea pe continent – recomandările unui grup de experți pentru Comisia Europeană
Studenții la film și tinerii regizori pot participa la masterclassuri și pot fi sprijiniți financiar la Astra Film Festival 2024 – programul DocTank
Bullying-ul la grădiniță – identificat de aproape toți specialiștii participanți la un sondaj Salvați Copiii / Peste jumătate dintre ei semnalează creșterea fenomenului de izolare socială în rândul preșcolarilor
Programe medicale dedicate schimbărilor climatice – ținta unei noi rețele majore de școli de medicină, ce reunește universități din 12 țări din Europa
Un director de școală trebuie să cunoască 6 reglementări legale diferite, să raporteze 6 tipuri de documente la termen și să facă 5 proceduri, doar pentru prevenirea și gestionarea violenței școlare – Adresă ISJ Sibiu
„U” Cluj le-a oferit studenților din anul I din oraș o broșură cu scandările galeriei – mesaje pline de derapaje rasiste, sexiste și îndemnuri la violență / Clubul invocă o „regretabilă eroare”, Universitatea Babeș-Bolyai spune că broșura a fost eliminată din kiturile pentru studenți
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu răspunde la investigația referitoare la un profesor acuzat de abuzuri invocând „anonimizarea” datelor reclamanților, procedură legală dar limitată, diferită de sesizările anonime, promise de guvern dar încă nepermise de lege
Nou record mondial în Portugalia. Aproape 1.700 de elevi, cu vârste de la 12 la 67 de ani, prezenți la cea mai mare lecție de programare
Material susținut de Fundația Vodafone
Pregătiți pentru viitor, program pentru elevii de gimnaziu: implicațiile inteligenței artificiale, ale realității augmentate și biotehnologiilor în meseriile viitorului, în 12 activități de învățare, cu ghid didactic gratuit
Start în Educație - program implementat de Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom
Părinte: Eu nu am făcut școală. Acum am învățat și eu, folosind cu copilul caietul special. La anul când merge la școală îl voi putea ajuta / Efectele formării educatorilor și părinților asupra educației copiilor – Raport „Start în educație”
Mircea Miclea, către profesori: Elevii, studenții nu mai sunt atât de prezenți. Stau, se uită la noi, dar mintea lor este la ce s-a întâmplat pe Youtube. Noi aveam televizor timp de două ore. Asta e lumea în care acești oameni trăiesc și noi trebuie să facem față, pentru că a fi inteligenți înseamnă a ne adapta la contexte
Profesorii vor avea parte de formare și sprijin de la specialiștii EFdeN și experții din mediul academic. Programul EFdeTeach a început la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București cu primul curs opțional de sustenabilitate pentru liceeni
Material susținut de Fundația Vodafone
GHID didactic pentru profesori și activități fascinante pentru elevii lor: drone, roboți, senzori, programare, cloud computing, ioT și mașini electrice / Resursele educaționale digitale sunt gratuite și ușor de folosit cu roboțelul V pe post de asistent didactic
Taxa de înscriere la Bacalaureat 2025 a crescut cu 7% față de anul trecut pentru cei care susțin examenul a treia oară – document
Studenții de la Universitatea din Oradea trebuie să își achite integral abonamentele de transport în comun, după care primesc reducerea de 90% prin decont la facultate – procedura a fost schimbată
Elevii vâlceni pot semnala problemele pe care le au la școală printr-un formular online accesat cu un cod QR, anunță Asociaţia Vâlceană a Elevilor
Conferință organizată de Fundația Vodafone și Edupedu.ro, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București
Profesorii Mircea Miclea, Domnica Petrovai și Csaba Asztalos vin la Conferința Națională „Școala din viitor – resurse și conținut transdisciplinar pentru profesorii de gimnaziu”, pe 15 octombrie, la București / Înscrierile sunt deschise cadrelor didactice
ULTIMĂ ORĂ Premiul Nobel pentru Medicină 2024, acordat cercetătorilor Victor Ambros și Gary Ruvkun pentru descoperirea microARN-ului
O profesoară din Arad a fost rănită de o bucată de tencuială desprinsă de pe tavanul Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta”
Material susținut de BCR