Petrișor-Laurențiu Țucă, președintele ANOSR, despre solicitările studenților, într-un articol replică la opinia profesorului Mihai Coman: “Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) reprezintă unul dintre actorii care au susținut…
De la mijlocul lunii noiembrie, de când a devenit ministrul educației (pentru al 4-lea mandat), Ecaterina Andronescu “schimbă” cel puțin o dată pe zi ceva în educație. În primul rând,…
La sfârșitul anului trecut o știre semnala întâlnirea ministrului educației, prof univ dr ing Ecaterina Andronescu și a reprezentanților Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Cu această ocazie…
Concediul pentru creșterea copilului poate fi dificil, mai ales pentru o mamă la primul copil. Și chiar dacă ai lângă tine cel mai frumos cadou al vieții, te poți simți…
“Una dintre cele mai nedrepte experiențe ale vieții de elev în România este situația aceea de explozie nervoasă în buclă a profului de la clasă”, scrie Oana Moraru, pedagog cu…
Într-un articol publicat pe 25 octombrie 1878 în Ziarul Timpul, Mihai Eminescu scria “pe surse” că ministrul Educaţiei de la acea vreme, ministrul instrucţiunii publice cum se numea portofoliul, domnul George…
Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a 2018 sunt sabotate de Ministerul Educației, de la concepție, până la administrarea, interpretarea și prezentarea rezultatelor. Edupedu.ro a obținut…
Educația sub PSD a ratat milimetric “șansa” de a anunța în an electoral rate record de promovare a examenelor de BAC și Evaluare. Testele grilă în proporție de 40%, decise…
Uităm adesea că o mulțime de lucruri care pentru noi sunt banale, cum ar fi întunericul de sub pat sau hubloul prietenos al mașinii de spălat, pot fi înspăimântătoare pentru…
Fenomenul plagiatului, cunoscut, recunoscut, minimalizat sau exagerat, este rareori abordat frontal în mediile academice românești. Universitățile sunt în defensivă, pentru că problema plagiatului a devenit, mai repede și mai violent…
“Toți copiii – indiferent de vârstă, de nivel cognitiv, performanță academică – au nevoie de momente de triumf zilnic la școală, create expres de profesori! Principiul de bază pentru orice…
Proiectul „România educată”, lansat de președintele țării în ajun de Moș Nicolae, a stârnit o ploaie de reacții negative, majoritatea foarte bine argumentate. Viziunea și strategia președintelui (de remarcat că…
Raportul România educată lansat de președintele Klaus Iohannis este “un fel de formă fără fond, pentru că lucrurile care se pot face concret nu sunt explicate nicicum, nicicând”, spune Radu…
Știu că pe rol se află un proces în care un ONG (îmi cer scuze că nu îi cunosc numele) a dat în judecată mai multe mari universități pentru încălcarea…
“Arhitectura proiectului este greșită pe componenta învățământ superior/cercetare. Nu poți polei ceva ce are fundație strâmbă, că oricum va arăta prost și se va prăbuși”, avertizează psihologul Daniel David, cu…
Un document care seamănă cu planul remedial pe care e obligată orice școală să îl facă la final de an, pornind de la premisa că lucrurile sunt, în genere, bune…
Raportul prezidențial pe educație are nevoie de o etapă “bazată mai mult pe știință și mai puțin pe opiniile maselor largi de oameni”. “În toată lumea, strategiile nu se fac…
Raportul România educată lansat ieri în dezbatere de președintele Klaus Iohannis “este atât de vag, încât nu va produce niciun fel de soluție concretă”, estimează fostul ministru al Educației Mircea Miclea.…
“Misiunea familiilor în parentaj e de două ori mai grea” astăzi, decât acum 3 decenii, când “funcționau pentru toți frica și rușinea socială”, scrie Oana Moraru, pedagog cu 20 de ani…
Despre interdicții vom discuta in acest articol. Dorim sa vedem daca toate aceste “Nu-uri” pe care i le spunem copilului il ajuta cu adevarat sau dimpotriva. Nu ai voie! Nu…
Cu ceva vreme în urmă, o colegă de la facultate se agita, pledând cauza unei doamne conferențiar. ”Să facem ceva să o facem profesor, că mai are un an până…
“Eu nu sunt de vânzare” decât pentru funcția de ministru al Educației a preluat pentru a patra oară șefia învățământului românesc, pusă cu mâna președintelui profesor Klaus Iohannis. A desființat…
Treceți lașitățile în dreptul președintelui Iohannis, nemerniciile la ceilalți. Ultima lașitate: numirea Ecaterinei Andronescu, groparul învățământului românesc și campioana călcatului pe cadavre pentru a ajunge din nou ministru. Profesorul de…
“Acum 2 luni, Andronescu îi cerea lui Dragnea printr-o scrisoare publică să se dea jos de pe raftul de sus al partidului, că nu e onorabil ce face și ce…
Pentru Narcisa Moncea, ora de tehnologie e și oră de biologie, de chimie sau de fizică. Și orice oră de informatică e și de matematică, tehnologie sau, după caz, istorie.…
O oarecare regresie este de așteptat după orice perioadă stresantă pentru copil, iar o regresie clară, problematică și relativ îndelungată e de așteptat după o perioadă sau un eveniment traumatizant. Când…
Pe 23 august 2018 a fost promulgată Ordonanța 9 (publicată în Monitorul Oficial nr 744 din 28 august 2018), ordonanță care aducea mai multe modificări la Legea educaţiei naţionale nr.…
Gândindu-mă la care a fost cel mai important aspect al vieţii noastre ȋn străinătate pȃnă ȋn acest moment, mi-am dat seama că educația copilului nostru este răspunsul. Noi ne-am mutat…
Recent a fost publicat Ordinul nr. 5110/2018 privind aprobarea standardelor naţionale minimale pentru acordarea titlului de doctor, produs al celor 35 de comisii de specialitate ale Consiliului National de Atestare…
România, la 3 ani de la Colectiv, este o societate “scoasă din sărite și stă pe marginea prăpastiei. E o traumă. Cu siguranță nu am trecut de ea”, a declarat…
Un deputat liberal propune o nouă disciplină pentru elevii de clasa a XI-a, intitulată „Gândire critică în contextul fake news și al ideologiilor extremiste”. Se pleacă de la premisa că…
“Acum trei ani eram la București. 30 octombrie fusese o zi de vineri. M-am trezit a doua zi dimineața și când am dat drumul la TV am văzut grozăvia din…
Ca părinte, în 2018, e greu să ții pasul cu toate abordările noi de parenting, care îți promit că vei crește frumos un copil. Mi-aș dori tare mult să pot…
“Mi se rupe sufletul când îmi scriu copiii că au profesori care-și evaluează elevii pe lecții care încă nu au fost predate de ei, ca ‘să-i învețe minte’ pentru comportamentul…
Programare pentru copii, începând de la vârsta de 7 ani și până la clasa a V-a, când începe pregătirea de examen. Asta pune la dispoziție un grup de profesori universitari,…
“Câteva cărămizi care se puseseră la fragila încercare de democratizare a României – zboară zilele astea, una câte una, șutate de bocancii unor golani mafioți”, scrie Oana Moraru, consultant educațional…
Când mă ambiționez să ofer copilului tot ce mi-a lipsit mie, adesea nu sunt în relație cu copilul meu, ci cu mine însămi. Confuzia aceasta între nevoile copilului care am fost…
Sofatutor.de este o platformă germană construită acum aproape 10 ani cu fonduri alocate de Uniunea Europeană. Are aproape 200.000 de abonați, dintre care peste 90% consideră că au fost ajutați…
Manualul unic din România s-a născut după o vizită făcută de Liviu Marian Pop în Ungaria, pe când era ministru, spun sursele Edupedu.ro. Opera lui Pop a fost desăvârșită sub…
“Copiii noștri se duc la școală, dar nu știm ce știu. Răspunderea publică pentru politica publică mi se pare că nici decidentul nu o practică, nici consumatorul nu o revendică”,…
“Copiii din familii bune și ambițioase, mediul urban – tare chinuiți mai sunt! Își petrec viețile între școli, afterschool-uri, cluburi și meditații, mereu intrerupți de la cursul natural al jocului,…
“România are un profil psihocultural tradițional, dar acesta nu este atât de pregnant, în unele segmente, SUA, văzută ca o țară modernă cu indivizi emancipați, fiind spre exemplu chiar mai…
Întâlnesc adesea teama părinților că dacă vor fi blânzi, răbdători și sensibili la nevoile copiilor lor, “nu vor mai putea trăi cu ei”, “li se vor urca în cap”, și…
“E foarte puțin probabil ca fiul sau fiica personală să cadă în vreo confuzie dereglatoare de identitate sexuală” doar din cauza materialelor LGTB, scrie Oana Moraru, consultant educațional și fondator…
Referendumul pentru redefinirea familiei are șanse limitate să fie validat, după cum arată cifrele de prezență până acum, a declarat pentru Edupedu.ro sociologul Barbu Mateescu. Până la ora 16:00, avem…
“Concepte precum educația sexuală sau parentală au căzut într-o oarecare desuetudine, presiunea din partea simpatizanților Coaliției pentru Familie, pe fondul acestui referendum, determinând Ministerul Educației Naționale să considere că o…
Nativii digitali, copiii care cresc înconjurați de tehnologie, au un tip de învățare care “lasă mai puțin spațiu pentru creativitate și intuiție”. Neuropsiholog german expert în probleme de memorie, Hans…
Nici un cuvânt despre împărțeala pe criterii politice a locurilor în universități. Zero referire la fotoliile goale de la Educație și Cercetare. Tăcere totală pe ordonanța care a scos în…
Educația copiilor noștri este un subiect crucial pentru viitorul României. Un domeniu pe care toate partidele îl prioritizează în campanii, dar care rămâne constant în bătaia intereselor politice sau de…
Ministerul Educației trebuie să modifice urgent finanțarea universităților, prin decuplarea banilor de numărul de studenți. “Atrag atenția asupra unui risc: pentru a-și menține numărul de studenți și așa mic, universitățile vor…