Browsing Category
Știri
Un profesor de inginerie seismică ar fi hărțuit sexual mai multe studente condiționând promovarea examenelor de favoruri. A fost eliminat din comisiile de examinare și cercetat acum de Universitatea Transilvania din Brașov / Rectorul Abrudan: Evident că m-a șocat toată chestiunea asta
OFICIAL Calendarul admiterii în învățământul dual 2024. Înscrierea candidaților are loc în perioada 1 – 5 iulie
Petiție online cu peste 1.000 de semnături pentru menținerea bursei pentru performanța în activități artistice și sportive pentru elevii de ciclu primar. Autorii acuză o “potențială discriminare”
Amânare grade didactice 2023. Profesorii pot depune dosarele până pe 16 octombrie, potrivit procedurii ISMB. Lista documentelor necesare
Tichete educaționale de 500 de lei 2023. Cererile părinților se depun la școală până pe 5 octombrie, potrivit unui proiect de OUG / 410.000 de copii și elevi din medii vulnerabile ar urma să primească carduri noi
UPDATE LISTĂ Peste 400 de școli vor folosi exclusiv catalogul electronic în acest an școlar, pe lângă cele de anii trecuți. Sunt cu 16% mai puține pilotări noi ca în 2022
TikTok a fost amendat cu 345 de milioane de euro în Irlanda pentru că a încălcat legislația Uniunii Europene privind protecția copiilor. Care este poziția companiei
Școlile din Buzău la care a predat profesorul de desen cu antecedente de infracțiuni sexuale ar fi știut de cazierul acestuia, spune secretarul de stat Sorin Ion. Cadrul didactic a fost suspendat de la catedră, iar conducerile școlilor sunt vizate de cercetarea penală
Eveniment susținut de BCR